Home » Posts tagged 'moarte'

Tag Archives: moarte

Cine moare in filmul din seara asta / Filme

 

Morţile din unele filme sînt inevitabile, altele sînt neaşteptate sau chiar şocante, în timp ce în unele situaţii te întrebicum dracu mai trăieşte individul ăsta? Ar fi trebuit să moară deja de vreo mie de ori. Bruce Willis, de exemplu, se încadrează în toate tipurile de roluri..

Cine moare in filmul din seara asta / Filme / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:filme, moarte, actori, cantitate, calitate, Bruce Willis, Danny Trejo, Leonardo diCaprio, Gary Oldman, Steve Buscemi, Mickey Rourke, Gary Busey, Robert de Niro, John Hurt, Sean Bean

Evenimente care ar putea distruge omenirea

În ultimii zeci de ani scenariştii de la Hollywood, dar nu numai, s-au întrecut în scrierea de scenarii din ce în ce mai apocaliptice (da, ştiu, apocalipsa n-are termen de comparaţie, dar nici imaginaţia unora)… unele dintre ele aveau un oarecare contact cu realitatea ştiinţifică, multe altele fiind doar fabulaţii ordinare.

Era glaciară face parte dintre catastrofele naturale care ar putea putea distruge specia umană. Sau, în cel mai bun caz, ar pune-o serios în pericol. Au mai fost cîteva ere glaciare în istoria Terrei, 12 la număr, urmele lor mai pot fi văzute la suprafaţa planetei, cu efecte cumplite de fiecare dată. Se crede că au loc destul de des: cam la fiecare 40 de mii – 100 de mii de ani. Se presupune că la ecuator ar mai putea fi posibilă o centură în care apa rămîne în stare lichidă, dar cel mai pesimist scenariu o exclude chiar şi pe aceea.

Mai multe aici: Evenimente care ar putea distruge omenirea / diverse / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:catastrofa, experiment, omenire, distrugere, virus, bacterie, pandemie, vulcan, soare, moarte, 

Vreau sa ma tineti de mina!

Un oltean, un ardelean, un moldovean şi o blondă sexi călătoreau cu trenul. Moldoveanul, preot profesor de religie, începe să vorbească despre pasiunea care îl făcea să meargă prin ţară, propovăduind creştinismul şi rugîndu-se.

- Ia spuneţi, adăugă el la un moment dat, cîte porunci sînt?

- 10, domnu’ profesor! răspunde cineva din compartiment.

- Şi dacă încalci una dintre ele ce se intamplă?

- Rămîn 9 d-le…, îi răspunde blonda sexi.

Era clar că bărbatul ar fi continuat la nesfîrşit, aşa că blonda îl opri cu un gest: diverse amuzante vreau sa ma tineti de mina! ntc2ng== / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:oltean, ardelean, moldovean, blonda, sexi, preot, profesor, religie, electrocutare, condamnat, moarte, compartiment, tren

Melodia zilei Johnny Cash – Hurt

 

Din ce se spune în descrierea de pe youtube a videoclipului, aceasta ar fi una dintre ultimele interpretări ale lui Johnny Cash înainte de a muri, în 2003, şi că ar fi considerată de mulţi ca fiind epitaful (inscripţie funerară făcută pe placa de la mormîntul cuiva, poezie scrisă cu prilejul morţii cuiva) lui.

Versurile sint aici: Melodia zilei Johnny Cash – Hurt / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:Johnny Cash, Hurt, lyrics, versuri, epitaf, interpretare, moarte,

Filme: The bucket list (2007)

 


Haideţi să încep cu o întrebare: ce aţi face dacă aţi afla că veţi muri în cîteva luni? V-aţi continua viaţa ca pînă acum, v-aţi văita în toată perioada care v-a rămas căutînd o cale de scăpare sau aţi încerca să faceţi ce n-aţi făcut pînă acum… să încercaţi să recuperaţi, în vreun fel sau altul, timpul pierdut sau risipit aiurea?

Răspunsul depinde de fiecare persoană în parte. Acum vreo săptămînă am văzut o parte a filmului The bucket list la Pro TV şi mi-a atras atenţia modul în care a fost prezentată problema (aş minţi dacă aş spune că actorii – Morgan Freeman şi Jack Nicholson – nu au avut o influenţă importantă), aşa că l-am căutat şi l-am urmărit din nou, în întregime, acum cîteva zile.

 

 

Filme The bucket list 2007 /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Manifestarea dementei, cauze si metode de identificare a bolnavilor,Noutati Good Samaritean – Centru de ingrijire varstnici, azil de batrani, Fundatia Aliabis, in Oradea, Bihor, Romania

Manifestarea dementei, cauze si metode de identificare a bolnavilor,Noutati Good Samaritean – Centru de ingrijire varstnici, azil de batrani, Fundatia Aliabis, in Oradea, Bihor, Romania.

Demenţa este una dintre bolile bătrîneţii care pare să aibă tot mai mare răspîndire printre oamenii timpurilor noastre, chiar ajungînd să afecteze nu doar bătrînii ci şi oameni mai tineri. În momentul de faţă nu se cunoaşte o vindecare, dar identificarea ei rapidă ajută la ameliorarea stării bolnavilor şi la o oarecare amînare a progresului bolii spre formele mai grave.

Ce este demenţa?

Demenţa este o afecţiune a creierului caracterizată prin prierderi de memorie, dificultăţi de învăţare şi comunicare. Formele uşoare permit o socializare destul de bună între bolnav şi oamenii din jurul lui, dar pe măsura ce boala avansează devine din ce în ce mai greu ca persoana afectată să aibă grijă de sine. În cazurile mai grave demenţa poate determina modificări ale personalităţii şi stării de spirit a bolnavului, dar în faza de debut pot fi deranjante doar tulburările de memorie şi de gîndire ale acestuia. O persoană diagnosticată cu demenţă nu este conştientă de schimbările prin care trece şi de probleme care apar.

De ce barbatii mor mai repede decit femeile

Uite d’aia! Imaginile urmatoare sint foarte descriptive: nu se protejeaza suficient si sint foarte supusi accidentelor.

Foame, prostie si proiectile neexplodate pe meleaguri mioritice

Întrebare: cît de prost trebuie să fii ca să te apuci să tai cu flexul nişte obuze neexplodate? În ce condiţii de disperare/înfometare aceste senzaţii anulează orice brumă de inteligenţă încît cineva să-şi pună viaţa în pericol?

Una dintre ştirile pe care le-am auzit în trecere în dimineaţa asta îl avea ca subiect pe un bărbat din Mărculeşti, la vreo 20 de km de Slobozia, judeţul Ialomiţa, care a adunat nişte obuze neexplodate de la un poligon din apropierea satului în care locuia şi a încercat să taie cu flexul obuzele. Vroia să le vîndă la fier vechi şi ştia că nu i le vor primi în forma respectivă. Nu ştiu cîte a reuşit să taie, dar unul dintre obuze i-a explodat în faţă. Explozia l-a dezmembrat şi am înţeles că este în stare gravă (unii au spus chiar că a murit) la spital.

De la copiii neştiutori m-aş fi aşteptat la tîmpenii din astea, adică să se joace cu proiectile neexplodate… am şi auzit de-a lungul timpului poveşti de genul acesta. Dar de la un bărbat de 39 de ani cu copii m-aş fi aşteptat la mai multă minte. Înţeleg că nu avea o slujbă, înţeleg că era disperat după bani pentru a pune mîncare pe masă, dar nu înţeleg motivaţia de a face chestii care au pus în pericol viaţa lui şi a familiei. În cel mai rău caz i-ar fi omorît pe toţi, dar a ajuns să fie schilodit (sau omorît) doar el.

Am făcut armata la artileri, toate cele 6 luni, şi am o idee (măcar teoretică) despre ce dezastru pot face obuzele… Nu vă jucaţi cu aşa ceva, nici măcar nu vă gîndiţi să vă jucaţi cu ele. Dacă nu mă credeţi întrebaţi pe cineva care lucrează în domeniu.

Voi ce părere aveţi?

Articolul poate fi gasit si aici.

Vise, slujba, viata, respingere, dezamagiri, moarte si facturi

Ce au toate astea în comun? Adică visele, slujba, familia, facturile şi o mulţime de alte chestii? Toate fac parte din viaţa şi, de ce nu, moartea noastră. Murim în primul rînd atunci cînd renunţăm să mai luptăm pentru lucrurile în care credem… moartea fizică nu e decît un elemente secundar la lupta pentru viaţă. Dezamăgirile vin doar din interior, nu de la cei din jurul nostru.

Videoclipul următor este un filmuleţ motivaţional care-mi place. Nu le “spune” rău, aşa că urmăriţi-l pînă la capăt. Concluzia o ştiam demult: nu renunţa niciodată la visele tale. Ele sînt primul, singurul care te însoţesc pe timpul vieţii şi, de ce nu, ultimul lucru care ar trebui să te părăsească.

 

Alien versus Predator

Oare se pregăteşte un nou film din seriile Alien şi Predator în care creaturile astea se vor duela pînă la moarte şi chiar dincolo de ea? … Sau poate e doar o pauză de la filmări? Voi ce ziceţi?

Alien versus Predator jucind biliard

Theres no fate but what we make for ourselves in stilul romanesc

Citatul din titlul este dintr-un dintre filmele care au făcut furori acum 20 de ani… la puţin timp după revoluţia din 1989. Terminator 2 a avut un succes destul de însemnat şi pe la noi, dar românii n-au învăţat absolut nimic din filmul ăla. Poate că vreo 2-3 au reţinut cîeva chestii interesante în afara holbatului la bătaia dintre oameni şi roboţi şi încercările disperate ale abelor părţi de a cîştiga un răziboi ce avea să se poarte în viitor, dar ca popor nu am învăţat absolut nimic în aceste două decenii.

Zilele astea au început să se închidă spitalele în urma reorganizării unui sistem de sănătate în comă, cu un picior în groapă şi al doilea rupt, iar oamenii au început să moară pe capete în faţa fostelor spitale acum părăsite. Au fost transformate în cămine de bătrîni, dar asta este mai rău decît le-ar fi părăsit… Majoritatea medicilor buni oricum fac altceva în afară de medicină pe la noi prin ţară. Partea bună este că acei morţi au scăpat… nu vor mai afla cui îi revine Irina, fiica cuplului (V)Irinel-Monica, nu vor mai afla de sarcinile false ale Zăvorancei şi de părerea celor împlicaţi în divorţul ei de Pepito… nu vor mai afla că Elodia este bine mersi prin ceva ţară caldă… nu vor mai fi intoxicaţi cu tot felul de mizerii din partea mass-mediei. Nu vor mai afla laudele de prost gust ale cuplului Boc-Băsescu şi ale altor… politicieni (hai să rămînem într-un ton cît de cît acceptabil, bine?) ca ei… Foarte probabil că au scăpat de achitarea aiurea către taxele către stat, dar asta nu este sigur: se spune că doar două chestii sînt inevitabile, iar moartea şi taxele sînt printre ele. Nu ar fi prima oară cînd statul le dă amenzi morţilor sau îi pune să voteze… de ce n-ar plăti taxele pentru dreptul de a ocupa subsolul acestei minunate ţări? Dacă tot exploateze subsolul, de ce nu i-am lăsa să ne exploazere pînă la moarte şi chiar după aceea?

Pesonajele din T2 au spus că nu există destin decît în măsura în care ni-l facem noi înşine. Iar destinul românilor este cît se poate de clar: am ajuns să producem generaţii succesive de tembeli, sclavi în propria ţară pe plantaţiile altora, îi lăsăm pe alţii să scufunde ţara asta într-o mocirlă de incultură şi nesimţire după ce au furat cît s-a putut. Este destinul pe care l-au făcut românii prin neimplicarea lor… şi nu este unul deloc plăcut.

Articol preluat de aici.

Moarte sub pamint si jegul televiziunilor

Ieri au avut loc două explozii într-o mină de pe Valea Jiului, culmea… s-au petrecut într-una dintre singurele mine rămase în funcţiune. 5 oameni au murit în mina de la Uricani, aparent din cauza acumulării de gaze care au explodat la un moment dat. Am auzit de tragedie încă de ieri, de faptul că morţii erau nişte electricieni care reparau un transformator şi că salvatorii (sau recuperatorii, cum vreţi să le spuneţi) au fost surprinşi de cea de-a doua explozie, dar încă nu eram pregătit să comentez.

Abia azi am găsit un motiv de care să mă leg, din nou. Nu am de gînd să comentez pe tema problemelor de la exploatarea minelor din România, nu doar cele de exploatare a cărbunelui de pe Valea Jiului… starea lor este de-a dreptul precară în cea mai mare parte în toată ţara, nu doar acolo. După ce vreme de secole întregi alţii au venit să ne exploateze mineralele preţioase (aur, argint, platină) în Transilvania, cărbunele din Valea Jiului şi mai recent uraniul (ruşii sovietici în mina de la Ştei, judeţul Bihor, de exemplu), acum nu mai exploatăm mare lucru. Minele s-au închis în marea lor majoritatea, se menţine doar o stare de minimă întreţinere (poate fi un adevărat pericol de explozie dacă galeriile sînt inundate) şi cam atît. Doar cîteva, puţine din cîte am înţeles, mai sînt în funcţiune, iar condiţiile de exploatare sînt foarte proaste. Dar toate astea se cunosc, s-au spus de destule ori prin mass-media în ultimii ani… tocmai de aceea nu am vrut să comentez despre ele.

Ceva mai devreme, ajungînd acasă, am aprins tembelizorul şi am început să navighez un pic peste programele tv. Fiind oră fixă la unele posturi tv erau ştiri. Primul post care mi-a atras foarte neplăcut atenţia a fost Antena 1, nu exagerez prea mult dacă spun că-s jegoşi prin faptul că s-au băgat peste văduvele şi orfanii celor morţi insistînd cu afişarea suferinţelor lor pentru o ţară întreagă. Pe Realitatea tv nu am văzut prea multe camere video băgate sub botul celor în suferinţă pentru a ilustra cît mai bine, mai clar şi mai realist tragedia umană… dar s-ar putea ca, pur şi simplu, să fi scăpat momentul în care au difuzat asta.

Mi-a atras atenţia pentru simplul motiv că nu voi putea fi niciodată de acord cu un asemenea comportament. Există cîteva chestii şi situaţii care sînt pur personale, iar suferinţa pierderii cuiva drag ar trebui să fie păstrată la nivel personal. Mă întreb cum s-ar simţi reporterii şi editorii materialului difuzabil pe post s-ar simţi dacă propria suferinţă ar fi difuzată în acelaşi mod în care o difuzează ei pe a altora… foarte probabil nu voi afla niciodată răspunsul, dar obrazul unora este prea gros pentru a-şi pune asemenea întrebări iar disperarea obţinerii unor puncte de rating cît mai mari le îngroaşe şi mai mult.

 

Articol preluat de aici.

Invicibilii mor primii

Da, titlul este scris un pic la mişto. Invicibilii nu pot fi învinşi, de aia se şi nu numesc aşa, dar ei mor primii. Aşa se întîmplă de obicei în viaţa reală, mai ales cînd eşti invicibil doar în capul ăla prost al tău (cei care se recunosc citind aceste rînduri n-au decît să se oftice, nu-mi pasă).

Dar, ca să înţelegeţi şi voi la ce mă refer, trebuie să fac referire la vreme. Care a fost varză anul ăsta. A cam trecut de la o extremă la alta, iar succesiunea de alternanţe s-a tot repetat. Se poate spune cu uşurinţă anul acesta a fost unul ploios (cel puţin prin zona asta a ţării, adică Oradea), dar şi prin alte zone ale ţării. Inundaţiile din Moldova o demonstrează din plin, dar acolo ploile au fost ajutate şi de defrişările masive, care sînt cu totul altă poveste. Nici căldurile nu ne-au ocolit, termometrele arătînd mult peste 30 de grade la soare.

Trăim în secolul 21, unul care profită din plin de progresele tehnologiei din secolul trecut şi în care tehnologia progresează mai departe cu mai mult sau mai puţin avînt. Şi cu toate aceste, mai mor oameni din cauză că şi-au pus casele în zone inundabile şi nu au făcut suficiente lucruri pentru a îşi proteja căminele de casă. Prostia şi indiferenţa au contribuit din plin la construirea idee de invicibilitate… “mie nu mi se poate întîmpla aşa ceva”. Dar s-a întîmplat… iar recoltele şi casele au fost distruse, oamenii au murit.

Mai recent, adică în ultimele zile, ambulanţele au fost foarte solicitate pentru că multora li s-a făcut rău în timp ce mergeau pe stradă. De ce? Pentru că nenorociţii se credeau invicibili şi considerau că înferul cald din jurul lor nu poate să-i afecteze prea tare încît să-i doboare sau chiar să-i ucidă. Dar s-a întîmplat. Orice om normal ştie că dacă are probleme de sănătate (cu inima, cu circulaţia sau orice altceva) au grijă de ei cînd ies afară vara. Adică consumă lichide, nu se expun direct la razele soareluii, etc. Sau nu ies deloc.

Deci… nu vă consideraţi invicibili. Cu siguranţă nu sînteţi aşa ceva şi o să suferiţi din cauza asta. O să suferiţi pînă muriţi şi, dacă o să aveţi noroc, o să fie o suferinţă tare scurtă.

Articol preluat de aici.

Moartea si viata

În aceste zile creştinii îşi sărbătoresc zeul şi puterea pe care i-o atribuie acestuia asupra morţii: se spune că el a înviat din morţi şi că a mai petrecut un timp printre oameni înainte de a dispare, ridicîndu-se la ceruri. N-am de gînd să scriu despre această sărbătoare, deşi punctul meu de vedere faţă de Isus este foarte diferit faţă de cel al creştinulor, dar vreau să scriu despre moarte şi viaţă din punctul meu de vedere.

Una dintre exprimările pe care le-am auzit în ultimii ani a fost că “nu ne-am născut la momentul potrivit”. În funcţie de moment şi de persoană, el era o manifestare de a dorinţei de a trăi în alte vremuri, aparent mult mai interesante decît cele de azi, sau o căutare de evadare din mijlocul suferinţelor şi problemelor cotidiene. Ei bine, nu sînt de acord cu o asemenea formulare. Nu o împărtăşesc, ba chiar spun că ne-am născut tocmai la locul şi momentul potrivit, toţi şi fiecare dintre noi, şi am mai multe motive pentru care susţin aşa ceva:

  • întotdeauna va apare altcineva în locul nostru dacă noi am dispărea, indiferent dacă este vorba de o persoană, un grup-popor sau specie. Dacă noi n-am mai trăi ar trăi altcineva în locul nostru, cu toate bucuriile şi problemele vieţii aşa cum le cunoaştem, sau poate altele noi. Aşa că mai bine să trăim noi decît altcineva… viaţa este mult prea frumoasă pentru a nu ne bucura de ea. Nu vă mai transferaţi problemele la alţii că aceia au deja prea multe probleme chiar şi fără ale voastre.
  • am citit mai demult despre un blestem chinezesc foarte potrivit pentru a fi amintit în acest articol. El sună cam aşa, dacă îl mai ţin bine minte: “fie să trăieşti vremuri interesante”. Viaţa implică riscuri în fiecare moment al ei şi poţi să o pierzi oricînd, din motive stupide uneori, dar atîta vreme cît dai un scop anume vieţii şi acţiunilor tale este irelevant momentul în care ea se termină. Este mult mai important ce laşi în urma ta. Fiecare epocă, fiecare generaţie are vremurile ei interesante, în timpul cărora fiecare om poate avea, într-o măsură mai mare sau mai mică, o influenţă asupra vieţilor celorlalţi. Cu alte cuvinte, cel mai bun refugiu este propria viaţă. Prin intermediul ei fiecare poate trăi ceva extraordinar. Nu vă mai transferaţi dorinţele şi visele la alţii că sînt deja prea multe grămezi chiar şi fără ale voastre, trăiţi-le.

Pe de altă parte, revenind la imaginea mea asupra vieţii, oamenii sînt animale sociale şi vieţile noastre sînt interconectate cu între ele şi conectate cu toate celelalte creaturi vii de pe planetă. Fie că vrem sau nu, fiecare ne aducem contribuţia la vieţile altora din jurul nostru, direct sau indirect. Din punctul meu de vedere calitatea vieţii fiecăruia se măsoară în contribuţia (negativă sau pozitivă) pe care o aduce în lumea din jurul lui. Chiar şi prin moarte aducem o contribuţie în lumea din jur, pe măsură ce corpurile noastre se estompează în mediul natural devenind hrană pentru vieţuitoare (animale de pradă sau bacterii şi viruşi). Nu vă mai fie greaţă, că-i doar un mecanism în întregime natural şi îşi va continua procesul indiferent dacă vă place sau nu.

Din punctul de vedere al naturii moartea nu este decît o transformare: un corp trece dintr-o stare în alta. Elementele sale componente vor continua să existe, aşa cum există de cînd s-au format în mijlocul stelelor, acum miliarde de ani, doar că vor face parte din alte combinaţii chimice şi vor fi dispersate într-o mulţime de alte fiinţe. Aşa cum noi sîntem compuşi din fiinţele care au trăit înaintea noastră în ultimele milioane şi miliarde de ani. Modelul chimic şi fizic pe care îl formează o persoană în timpul vieţii este aparent pierdut prin moarte, pe măsură ce atomii şi energia sa se dispersează în mediul înconjurător.

Prin definiţie, sufletul este o formă de energie. Unii îi atribuie o oarecare inteligenţă, dar pentru ideea pe care vreau să o ilustrez este irelevant cîtă inteligenţă are un suflet. Ceea ce vreau să subliniez este că nu există nici un motiv pentru care acest suflet nu s-ar dispersa, într-o formă sau alta, pe urmele corpului care l-a găzduit. Se poate pierde printre celelalte tipare energetice sau poate să se încadreze în poveştile religioase ale umanităţii: unii susţin că sufletul îşi găseşte altă gazdă (presupunînd că nu a găsit deja alta încă înainte de moarte), alţii susţin că trece la alte nivele energetice (şi le-au dat o mulţime de denumiri precum nirvana, iad, rai, etc).

Fiecare dintre noi îşi trăieşte viaţa aşa cum crede el de cuviinţă şi conform regulilor societăţii din jurul lu, se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică şi are succes în funcţie de calităţile sale şi ca măsură a gradului său de integrare în societate. Una dintre cele mai vechi reacţii pe care le-au stîrnit acţiunile unei persoane este respectul (mai sînt şi altele, unele chiar opuse, dar pentru moment nu mă interesează). În momentul în care respecţi gîndurile, acţiunile şi rezultatele unei persoane îi respecţi modul în care îşi trăieşte viaţa, iar în acest caz devii într-un fel obligat să îi respecţi şi dorinţele în ce priveşte modul în care doreşte să şi-o încheie. De cele mai multe ori modul în care (alegi să) mori este doar un rezultat în care ţi-ai trăit viaţa, indiferent dacă moartea a fost o decizie conştientă, concluzia finală a proceselor biologice sau a existat un ajutor extern (de orice fel).

Pînă la urmă cea mai mare victorie asupra morţii nu se măsoară în lungimea vieţii ci în modul în care priveşti viaţa şi moartea (adică cu seninătate) şi în modul în care alegi să trăieşti.

Articol preluat de aici.

Memorial: a murit Nicu Constantin

Actorul Nicu Constantin a decedat astăzi la vîrsta de 70 de ani în urma unui stop cardiorespirator, el fiind internat în ultimele patru luni (începînd din 11 mai) la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Capitală datorită unor suferinţe pulmonare severe.

Comandantul Spitalului Militar, generalul Ioan Sârbu, a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Nicu Constantin a decedat la ora 16.45, după ce la ora 14.00 a avut un stop cardiorespirator, medicii reuşind atunci să îl readucă la viaţă. Două ore mai tîrziu actorul a încetat din viaţă, după ce a suferit un al doilea stop cardiorespirator.

Soţia actorului a fost permanent în spital alături de acesta, pe toată durata spitalizării.

Nicu Constantin s-a născut în 31 iulie 1939, la Eforie Sud, judeţul Constanţa. El a urmat Şcoala de Marină din Constanţa şi Şcoala de Arte din Bucureşti.

A fost vedetă a Teatrului Satiric “Constantin Tănase” din Bucureşti intre 1960 şi 2000, unde a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii. Nicu Constantin a jucat de-a lungul carierei şi in aproximativ 28 de filme printre care “împuşcături pe portativ” (1966), “Vin cicliştii” (1968), “Alo, aterizeaza străbunica” (1981), “Ministerul comediei” (1999). “Harababura” (1990), “Borvizomanii” (1988), “Muşchetarii în vacanţă” (1984), “Secretul lui Bachus” (1983), “Întoarcere la dragostea dintîi” (1981), “Grăbeşte-te încet” (1981), “Am o idee!” (1981), “Ora zero” (1979), “Totul pentru fotbal” (1978), “Septembrie” (1977), “Lupuşor şi Mieluţu” (1975).

Între 1979 şi 1982 a fost actor al Teatrului Naţional de Operetă. A participat la peste 600 de emisiuni radio şi peste 300 de emisiuni de televiziune. Şi-a povestit experienţa de viaţă în cartea autobiografică “Ochelarii miraculoşi”.

Fie să renască mai bun.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Memorial:_a_murit_Nicu_Constantin/NTQ=/

Memorial: a murit Patrick Swayze

Cunoscut pentru roluri ca Dirty dancing (1987), Ghost (1990) şi Point break (1991), actorul în vîrstă de 57 de ani a fost diagnosticat cu cancer de pancreas în ianuarie 2008. Ieri seară a pierdut bătălia cu cancerul şi a decedat în locuinţa din Los Angeles, înconjurat de familie.

Patrick Swayze participa la realizarea show-ului TV “The Beast” încă de cînd a primit diagnosticul de cancer, plănuia să scrie o carte de memorii împreună cu soţia sa. Era căsătorit din 1975 cu Lisa Niemi, o dansatoare care lua lecţii de coregrafie cu mama lui. S-au întîlnit cînd el avea 19 ani şi ea doar 15. Ea a fost cea care l-a susţinut cu tărie în tot acest timp.

Marca personală: salutul realizat pe jumătate.

Nu pot spune că sînt un fan de-al lui, dar l-am urmărit întotdeauna cu plăcere în filme. Fie să renască mai bun.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Memorial:_a_murit_Patrick_Swayze/NTI=/

Afaceri moarte din start

Articolul de faţă începe cu o poveste frumoasă, optimistă, dar totuşi, doar o poveste. Eroii ei sînt doi tineri potenţi, Adi şi Petru, care s-au gîndit să înceapă o afacere împreună. E criză, li s-a spus, dar ei ştiau că ideile lor erau excelente şi că puteau face faţă crizei. În plus, aveau avantajul tehnologiei italiene şi prietenilor din cizma Europei în care unul dintre aceşti tineri era stabilit. Au adunat nişte cunoştinţe şi prieteni şi au făcut o prezentare şi pe la noi, pe meleagurile de pe malul Crişului Repede. Au găsit o cămăruţă dintr-o clădire veche, dar într-un loc central, aproape de cetate, şi au început să povestească de pe sisteme de protecţie, camere video, sisteme de urmărire prin GPS şi convorbiri internaţionale la un cost foarte mic. Idei bune, valabile. Dar pînă la urmă, săptămîni şi luni mai tîrzîu, totul s-a terminat în coadă de peşte, şi, în ciuda tentativelor repetate de a se face cunoscuţi, nici naiba nu a mai auzit de ei.

Să fi fost de vină abordarea greşită? Sau poate marea şi semeţă criză de care se plînge toată lumea? Să fi fost lipsa de comunicare sau absenţa oricărei promovări a produselor proprii? Sau poate că toate acestea împreună.

Aparent, mai sînt unii care îşi închipuie că o invitaţie a managerilor sau a specialiştilor IT a cîtorva firme din Oradea, sau oricare alt oraş de altfel, le poate asigura măcar un proiect mare, sau a unor proiecte mai mici. Teoretic se poate, dar e nevoie de o ofertă pur şi simplu BETON pentru aşa ceva. Sau nişte bani de aruncat pentru a testa produsele unei firmă practic necunoscute, şi nu cred că există cineva prin zonă care să îşi permită aşa ceva. Om fi trecînd printr-o criză supra-evaluată, dar totuşi, e criză. Iar românii nu prea se aruncă pe orice ofertă, e scris în codul lor genetic.

Aparent, mai sînt unii care cred că vorba zboară de la o persoană la alta despre produsele extraordinare sau oferta deosebită a unei firme. Şi ar avea dreptate să creadă asta, dar este valabil doar în cazul firmelor care sînt deja cunoscute. Ca să vă dau un exemplu, în seara asta este concertul Madonnei. E o cîntăreaţă de renume mondial, şi cu toate acestea, promovarea care i-a fost făcută la nivel naţional din ultimele luni a fost chiar agresivă. Nimeni nu vorbeşte despre tine dacă nu te cunoaşte, şi nu cred să fie mai mult de cîţiva care să ştie de Bvox sau de http://www.bvoxro.com. La prezentarea de acum cîteva luni nu a fost prezentată presa, şi nici n-am remarcat vreo menţiune în mass-media despre firma respectivă.

Pe de altă parte, la cîte mesajele nesolicitate (adică spam, mai pe englezeşte) am primit de-a lungul timpul (filtrînd mesajele porno sau de mărire a vreunei părţi a corpului), mulţi sînt adepţi ai unei promovări agresive, dar fără să ofere mare lucru în schimb. Din punctul meu de vedere, astfel de afaceri sînt la fel de moarte ca şi cele necunoscute. Renumele prost (pe lîngă amenzile pe care le riscă din partea autorităţilor dacă sînt prinşi) poate fi chiar mai rău decît lipsa unui renume de orice fel.

Personal, prefer să las produsele şi munca să vorbească în numele meu. Dacă ele nu spun mare lucru, asta e. Reprofilarea este oricînd o soluţie, chiar dacă e neplăcută. Face parte din viaţă. O promovare este necesară, una activă, dar încadrată în limitele bunului simţ (ăla pe care ar trebui să-l aibă fiecare, dar care e absent la prea mulţi) şi în limitele cadrului legal (cu condiţia ca acest cadru legal să ajute mai mult decît să facă rău).

Voi ce ziceţi? Ce soluţii eficiente aveţi pentru a vă promova afacerile?

Articol preluat de aici: http://www.supravirtual.ro/stiri/Afaceri_moarte_din_start

Motivational

De ce motivaţional? Pentru că citeam un pic mai devreme o pagină cu texte motivaţionale pe care mi-a trimis-o cineva. Adică cum să nu-ţi fie frică, de ce trebuie să faci aia sau cealaltă, să nu încetezi niciodată să lupţi pentru ce crezi tu că e mai bine…. ştiţi voi… există o mie de miliarde de texte pe reţeaua asta mondială în cam toate limbile Terrei, vii sau moarte. Braşoave, dar din alea cu succes la public. Sau pur şi simplu succes… pentru că deseori se dovedesc motivaţionale.

Haideţi să vă motivez şi eu un pic:

Cineva mi-a spus mai demult un lucru: ştim exact unde sîntem (voi sînteţi stînd pe curul vostru comun pe vreun scaun, fotoliu sau ce-o fi citindu-mă iar eu sînt pe curul meu pe scaun – alt scaun, evident, că doar n-om fi folosind încă acelaşi cerebel – scriind pentru voi, amărîţilor) şi ştim exact unde vom ajunge: în burţile altora, ca hrană. Sună sadic, nu-i aşa? Chiar este. Realitatea este deseori sadică, dar asta e. N-avem ce face: bani de droguri nu mai sînt, i-a păpat criza economică pe toţi.

Cine mi-a spus asta chestia asta cu destinaţia deja cunoscută mi-a spus-o plin de optimism (un fraier, şi i-am aruncat-o în faţă: e prea mereu optimist pentru gustul meu) pentru că, dacă tot ştii unde vei ajunge, devine important doar ce laşi în urma ta. Adică laşi doar un cadavru plin de e-uri, de bacterii şi de viermi sau laşi în urmă şi vreo operă de artă pusă bine pe undeva? Sau o construcţie care să dăinuiască peste milenii? Sau poate nişte oameni fericiţi?

Alegerea e a fiecăruia, în funcţie de posibilităţi intelectuale şi de voinţă, însă să ştiţi un lucru: odată ce aţi murit deja nu prea puteţi face mare lucru, indiferent de cîte poveşti vă bagă pe gît religia. Orice religie. Aşa că trasaţi-vă un scop şi urmaţi-l. Nu vă va condamna nimeni că nu l-aţi atins, dar vă va condamna toată lumea care contează că nu aţi făcut nimic pentru a ajunge acolo.

Singurul pericol nu-l reprezintă ce vă va mînca după moarte (cum spuneam, odată ce aţi murit nu vă mai pasă), ci doar ceea ce vă mănîncă cît timp sînteţi încă vii: griji, probleme, frici, nelinişti, etc. (lista e imens de lungă, completaţi-o voi cu propria experienţă de viaţă).

Nimeni nu vă va învăţa cum să luptaţi (împotriva lor şi nu numai), în schimb toată lumea vă va învăţa de ce.

Scris de catre ‘ateu’, locatia lui fiind: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Motivational/MjM=/

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 121 other followers

%d bloggers like this: