Home » Posts tagged 'crestini'

Tag Archives: crestini

Preotii BOR refuza ingroparea unei adventiste in cimitirul ortodox / Homo religiosus Crestinii

 

Vreţi să vedeţi o dovadă a mizeriilor pe care unii preoţi pot să le scoată pe gură? Filmuleţul ăsta face parte dintr-un reportaj al celor de la Realitatea, este vorba de ceva scandal dintr-un cimitir din Prahova. O femeie a fost odinioară creştin ortodoxă, a trecut la altă sectă creştină apoi a murit, dar preoţii n-au lăsată să zacă alături de familie.

O opinie gasiti aici: Preotii BOR refuza ingroparea unei adventiste in cimitirul ortodox / Homo religiosus Crestinii / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:preoti, BOR, inmormintare, adventista, cimitir, ortodox, crestini, biserica ortodoxa romana, 

Crestinul pupator de moaste, necrofagul modern / Homo religiosus

Ştiţi ce-nseamnă necrofag, nu? Definiţia spune că este NECROFÁG, -Ă, necrofagi, -ge, adj.s. m. este un (Animal) care se hrănește cu cadavre. – Din fr. nécrophage.

Activităţile religioase din Iaşi de azi şi cei cîţiva kilometri de religioşi creştini (azi dimineaţă ceva ştire pe care am auzit-o în treacăt îi măsura în kilometri, 2 la număr, nu în sute de oameni) care s-au adunat într-un şir aproape indian, ca la circ, să pupe racla cu moaştele sfintei cuvioase Parascheva mi-a adus aminte de termenul necrofag.

Aici afli de ce: Crestinul pupator de moaste, necrofagul modern / Homo religiosus / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:crestini, pupat, moaste, necrofag, modern, Iasi, sfinta Parascheva, animale, religiosi, cadavre, credinciosi, 

Bisericile goale din Germania sint de vinzare. Pe cind si-n Romania? / Homo religiosus, crestinii

In 26 septembrie 2004, fosta biserica evanghelica din Stuttgart-Zuffenhausen „se vindea“ unei biserici ortodoxe romanesti. „Reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane din Germania au multumit din suflet Guvernului Romaniei pentru sprijinul financiar de 150.000 de euro, in cumpararea bisericii „Nasterea Domnului“. Deoarece biserica catolica si cea luterana din Germania prefera sa pastreze „demnitatea locului“, aceste predari de stafeta sunt dintre cele mai firesti. Insa mai exista si altfel de tranzactii imobiliare in lumea celor crestinesti, lovita de criza financiara si de criza de simtire evlavioasa. Enoriasii se imputineaza, iar darile platite de ei, la fel.

Sute de biserici din Germania sunt inchise sau demolate

„Intre 1990 si 2010 am inchis 340 de biserici, 46 dintre acestea fiind demolate” a declarat Thomas Begrich, capul financiar al Bisericii Evanghelice a Germaniei, publicatiei Spiegel. Iar acesta ar putea fi doar inceputul, urmand sa se renunte probabil la inca alte 1.000 de cladiri, a mai spus el, mentionand ca, in Frankfurt, de exemplu, numarul protestantilor a scazut de la 430.000, in anii `50, la 110.000, in ziua de azi.

Ştirea este din februarie 2013, dar tendinţa continuă şi acum:  Bisericile goale din Germania sint de vinzare. Pe cind si-n Romania / Homo religiosus Crestinii / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:biserici, vinzare, Germania, crestini, Romania, catolici, luterani, ortodocsi, 

Acatiste versus malformatii congenitale. Cine credeti ca cistiga? / Homo religiosus Crestinii

Cică o femeie proaspăt gravidă s-a dus la un preot acum cîteva luni ca acesta să-i faca acatiste pentru ca copilul sa nu se nască cu malformaţie genetică, asemenea copilului pe care-l avea deja. Ghici ce…. rugăciunile preotului nu au avut nici un efect, iar copilul s-a născut cu buza de iepure. Cînd părinţii s-au dus la preot să-i facă scandal şi să-şi ceară banii înapoi, după naşterea copilului, preotul se crede victimă, consideră returnarea banilor ceva strigător la cer şi-i afuriseşte pe cei doi care i-au stricat liniştea.

Ştirea descrisă mai sus a fost difuzată ceva mai devreme de Pro Tv, în calupul de “ştiri” de la ora 19 … probabil că voi reveni mai tîrziu cu detalii (în momentul ăsta nu este nimic încărcat pe pagina lor cu subiectul ăsta), însă la momentul respectiv n-am putut face altceva decît să rîd.

Nu ştiu dacă cei care merg la preot pentru a-şi feri copiii încă nenăscuţi de diverse boli sau malformaţii îmi citesc articolele, probabil că nu este cazul pentru că nu scriu (aproape) nimic pe placul lor. De fapt îi consider de-a dreptul tîmpiţi, nu prea am motive să nu-i iau la şuturi pentru prostia lor.

Dar, dacă cumva, din întîmplare, accidental, vreunul dintre cei pomeniţi în praragraful anterior a ajuns pînă la acesta, haideţi să lămurim un lucru: Acatiste versus malformatii congenitale. Cine credeti ca cistiga / Homo religiosus Crestinii / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:medic, preot, malformatie congenitala, buza de iepure, rugaciuni, acatiste, stirile protv, malformatie, congenital, crestini,

Pocaitii, predica si internetul / Homo religiosus Crestinii

 

Vreţi să vă amuzaţi un pic? Înregistrarea alăturată este de-a dreptul hilară, dar e genul de predică la care nu ai cum să rezişti dacă n-ai stomacul gol (există riscul de a vomita din cauza individului greţos de care rîzi în hohote) şi un nivel de toleranţă la prostie foarte ridicat. 

Mai multe aici: Pocaitii, predica si internetul / Homo religiosus Crestinii / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:homo religiosus, crestini, pocaiti, internet, dependenta, retele sociale,

Care ar fi fost logica unui sindicat al preotilor?

Iniţiativa e ceva mai veche, de prin 2008, dar a cam trecut neobservată pînă azi. Cînd am aflat că…

Marea Cameră a Curţii Europeane a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marţi, că statul român nu a încălcat dreptul la libertatea de asociere atunci când a respins, în 2008, înregistrarea unui sindicat al preoţilor, relatează Mediafax.

În ziua de 9 iulie 2013, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a comunicat hotărârea definitivă nr. 2330/09 în cauza Sindicatul “Păstorul cel Bun” contra României şi a decis că statul român nu a încălcat dreptul la libertatea de asociere atunci când a respins înregistrarea unui sindicat al preoţilor în anul 2008, se arată într-un comunicat remis, marţi, de Patriarhia Română.

Potrivit sursei citate, în motivarea hotărârii, Marea Cameră a CEDO a considerat că statul român a respectat principiul autonomiei comunităţilor religioase din România şi obligaţia de neutralitate religioasă enunţată de articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului când nu a admis înregistrarea unui sindicat al preoţilor.

Sursa este aici.

Care ar fi fost logica unui sindicat al preotilor?

Etichetele:sindicat, preoti, crestini, logica, asociere, persoane, grup,

Homo religiosus Semnificatia si pericolele botezului crestin

 

Nu mai ştiu dacă şi unde am scris despre semnificaţia botezului creştin (am avut cîteva menţiuni despre el de-a lungul timpului), dar filmuleţul alăturat pe care l-am găsit prin intermediul lui Cipri m-a convins să deschid din nou subiectul.

În primul rînd trebuie să menţionez că nu-s creştin. Sînt ateu, aşa că privesc botezul din afara sistemului de credinţe creştin. Punctul meu de vedere personal.

Apoi…  Homo religiosus Crestinii Semnificatia si pericolele botezului crestin / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:homo religiosus, crestini, obiceiuri, botez, copii, 

Preotii crestini ortodocsi nu mai au voie sa ceara bani de la enoriasii saraci, iar nuntile in aer liber sint interzise

Aparent serviciile oferite de Biserica Ortodoxă Română se schimbă sensibil, adaptîndu-se vremurilor. Pînă acum preoţii cretin ortodocşi le cereau bani la toată lumea, indiferent de condiţia socială sau dacă erau în stare să le plătească serviciile (gen înmormîntare, nuntă, botez sau diverse sfinţiri de obiecte pentru a asigura confortul psihic al proprietarilor). Probabil că cei de la Sinodul BOR şi-au dat seama că, în condiţiile de sărăcire accentuată a multora dintre români, oamenii ăia nu aveau să le dea bani, oricît de mult ar cere sau ar insistat pentru simplul motiv că n-au de unde. Dacă n-ai bani şi nu poţi apela la nimeni pentru un împrumut rămîi cu buzele umflate, nu? Răbdările prăjite nu contează, doar banii au o valoare ce poate fi schimbată cu altceva.

Mai multe despre stirea asta aici: Homo religiosus Crestinii Preotii crestini ortodocsi nu mai au voie sa ceara bani de la enoriasii saraci, iar nuntile in aer liber sint interzise / Felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Etichetele:Preoti, crestini ortodocsi, bani, enoriasii saraci, nuntile, aer liber, interzise, crestini, ortodox, sinod, BOR, Biserica Ortodoxa Romana,

imagini: Daca avem ruj pe buze nu sarutam icoanele, crucea si alte obiecte de cult

Dacă avem ruj pe buze nu sărutăm icoanele, crucea şi alte obiecte de cult #1

Dacă avem ruj pe buze nu sărutăm icoanele, crucea şi alte obiecte de cult!!! Le atingem evlavios cu fruntea.

Nu ştiu unde a fost făcută imaginea şi nici cu ce ocazie (eu am găsit-o pe facebook), dar e de-a dreptul hilară. Cum am o imaginaţie hiperactivă, nu mi-a fost greu să-mi imagine icoanele şi crucea mînjite peste tot cu nenumărate nuanţe de rujuri de buze… mai rău ca un tip ajuns într-un bordel unde a petrecut peste noapte cu toate fetele de acolo…

 

imagini Daca avem ruj pe buze nu sarutam icoanele, crucea si alte obiecte de cult /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Parastasul romanesc

Azi am fost la un parastas la una dintre bisericuţele de cartier care au apărut ca ciupercile după ploaie în ultimii ani. A fost prima dată cînd am intrat deşi mi-e în drum destul de des, se află pe calea Aradului, peste drum de ce a fost odinioară o unitate militară (înainte să fie desfiinţată odată cu intrarea în UE şi demolată pentru construcţia de blocuri – ANL parcă)… într-o lume perfectă nici nu voi mai intra acolo în următoarele cîteva milenii (presupunînd prin absurd că va rezista următorilor ani).

Pe lîngă faptul că BOR-ul a început să construiască biserici şi bisericuţe oriunde apucă, cu sau fără abuzul de rigoare (am auzit unele poveşti despre eliminarea rămăşiţelor de spaţiu verde pentru a arunca acolo o clădire nouă), în multe locuri s-au şi grăbit să le dea în folosinţă… încă cu mult îaninte de a fi gata. Bisericuţa asta (ţinînd cont de dimensiunea ei nu îi pot spune altfel) este una dintre aceste clădiri de “cult” care se practică servicii religioase deşi nu este gata. Nu pot spune că mă plîng de acest lucru, dar impresia pe care mi-au făcut-o tablourile (era chiar şi o poză de-a preafericitului partiarh) agăţate pe fiecare bucăţică liberă de perete gri nefinisat a fost una foarte disgraţioasă. Poate că standardele mele de calitate sînt mai ridicate decît media, dar mi se pare aiurea (şi un pic amuzant) să auzi clopotele într-o biserică care nu are aşa ceva… (evident, era o înregistrare pe care au derulat-o de fiecare dată au avut nevoie, iar boxele bine adăpostite de ploaie în interiorul construcţiei şi-au făcut din plin datoria urlînd peste tot sunetele cunoscute).

Difuzoarele astea sînt o altă problemă de-a mea. Sau mai precis: folosirea lor în exces, am mai întîlnit-o şi în alte situaţii. Am observat că de multe ori preoţii creştini au tendinţa să “uite” (adică pur şi simplu să ignore) faptul că mai sînt şi ne-creştini (fie atei, fie adepţii altor religii) în lumea alta şi să difuzeze tot felul de chestii (în primul rînd slujbele religioase, dar nu numai) suficient de tare cît să se audă în tot cartierul. La cîţi bani au îşi pot permite să cumpere la fiecare biserică cu mai mult de 2-3 clădiri în jurul ei cîteva sisteme de difuzoare cît să îi asurzească pe toţi. Din fericire nu am prin preajmă nici o biserică care să fie suficient de aproape ca să mă deranjeze dimineaţa cu aşa ceva… probabil aş fi demolat-o demult.

Azi, de exemplu, am ajuns mai devreme de începerea slujbei (nu eram singur pentru că altfel probabil aş fi întîrziat niţel, ceea ce ar fi fost probabil de înţeles ţinînd cont cît de mult mă “încîntă” slujbele religioase creştine) şi am aşteptat în biserică. Atîta vreme cît a fost linişte şi discuţiile celor care se adunau a fost acceptabil, dar la un moment dat cineva a pus nişte muzică religioasă. Am preferat să o tulesc în maşină şi să ascult muzică mai normală (cel puţin din punctul meu de vedere) pentru că altfel ar fi fost nişte… probleme şi am avut neplăcerea să constant că afară se auzea aceeaşi muzică. Din fericire însă ajuns în maşină nu mi-a mai păsat de ei şi de muzica lor.

Altă problemă pe care am avut-o azi a fost cu aerisirea… sau cel puţin aşa am perceput-o eu. Treptat, odată cu începerea slujbei obişnuite (cred, nu am cum să ştiu sigur) şi a celei de parastas, bisericuţa s-a umplut aproape în întregime. Spuneţi-mi: ce se întîmplă atunci cînd aduni un grup de aproape 100 de oameni într-o încăpere închisă şi fără aerisire (faptul că uşa era deschisă din cînd în cînd pentru cîteva secunde nu se consideră)? Vă dau eu o sugestie: oxigenul scade drastic iar bioxidul de carbon ( = otravă pentru oameni) creşte progresiv. La un moment dat am început să casc la greu aşa că am ieşit la o gură de aer… a fost una acceptabilă, dar ar fi fost mult mai bună dacă slujba nu ar fi ţinut aproape două ore.

Singurul lucru amuzant a fost atunci cînd paracliserul (sper că am nimerit bine denumirea – este cel care rosteşte rugăciuni şi cîntă în lipsa preotului) a început să se bîlbîie la un pasaj din biblie de parcă ar fi fost prima oară cînd îl citea, şi chiar cu neatenţie aş putea spune. A trebuit să ies din nou din biserică pentru că începea să mă umfle rîsul.

 

Articol preluat de aici.

Sfinta zi de luni

Una dintre ştirile zilei de azi mi-a atras atenţia într-un mod oarecum iritant: de anul viitor prima zi a săptămînii va fi duminică. Cel puţin prin calendarele BOR. Ei susţin că ziua învierii unuia dintre zeii lor (adică Isus) este duminică şi de aceea ar trebui să fie prima zi a săptămînii. Din cîte am înţeles pe calendarele lor (adică cele emise de Biserica Ortodoxă Creştină) se va face o delimitare clară între dumincă şi restul săptămînii care va face din această zi prima din săptămînă.

Şi totuşi, ce e cu sfînta zi de luni? Ce-a păţit de a fost retrogadată în asemenea hal de către cre(ş)tinii din BOR după cîţeva zeci bune de ani, poate chiar secole, de dominaţie? Între noi fie vorba, ziua în sine este la fel de sfîntă ca întotdeauna, doar că unii dintre preoţi au uitat de modestia şi umilinţa de care ar trebui să dea dovadă iar tupeul le-a crescut la cer. Poate tocmai de aceea unii preoţi aşa zis creştini au impresia că îşi pot permite cam multe în această ţară în care majoritatea populaţiei s-a declarat (în lipsă de altceva mai bun) creştină. Dacă nesimţirea mai creşte mult va ajunge să fie sanctificată şi oamenii se vor închina sfîntului tupeu mai dihai decît la sfîntul duh.

Sînt ateu, după cum (probabil) se ştie. Le respect credinţa celor care o au, oricare este ea, indiferent de zeitatea căreia i se închină… dar, cu toate acestea, mă cam doare în cot (ca să mă exprim frumos – da, e doar o exprimare) de motivaţia celor de la BOR. Ce tipăresc ei pe calendarele lor este în întregime problema celor care le cumpără (pentru că da, toate-s pe bani în creştinismul ortodox), dar nu pot spune că mă încîntă prea tare. În primul rînd pentru că poate crea confuzie, în al doilea rînd pentru că poate crea anumite tensiuni.

Personal nu folosesc calendarele creştine, nu am folosit niciodată şi nici nu am de gînd să încep să o fac. Nu ţin nici o sărbătoare de-a lor, aşa că un calendar al sărbătorilor creştine ar fi pur şi simplu redundant. Nu ştiu sigur ce aş face dacă aş primi unul cadou, dar ideea de a-l folosi pe post de hîrtie igienică mi se pare foarte tentantă… mai ales acum, cînd sfînta zi de luni în care nici măcar iarba nu creşte (conform credinţei populare) a fost detronată iar săptămîna lor amărîtă va începe duminica.

 

Articol preluat de aici.

Moartea si viata

În aceste zile creştinii îşi sărbătoresc zeul şi puterea pe care i-o atribuie acestuia asupra morţii: se spune că el a înviat din morţi şi că a mai petrecut un timp printre oameni înainte de a dispare, ridicîndu-se la ceruri. N-am de gînd să scriu despre această sărbătoare, deşi punctul meu de vedere faţă de Isus este foarte diferit faţă de cel al creştinulor, dar vreau să scriu despre moarte şi viaţă din punctul meu de vedere.

Una dintre exprimările pe care le-am auzit în ultimii ani a fost că “nu ne-am născut la momentul potrivit”. În funcţie de moment şi de persoană, el era o manifestare de a dorinţei de a trăi în alte vremuri, aparent mult mai interesante decît cele de azi, sau o căutare de evadare din mijlocul suferinţelor şi problemelor cotidiene. Ei bine, nu sînt de acord cu o asemenea formulare. Nu o împărtăşesc, ba chiar spun că ne-am născut tocmai la locul şi momentul potrivit, toţi şi fiecare dintre noi, şi am mai multe motive pentru care susţin aşa ceva:

  • întotdeauna va apare altcineva în locul nostru dacă noi am dispărea, indiferent dacă este vorba de o persoană, un grup-popor sau specie. Dacă noi n-am mai trăi ar trăi altcineva în locul nostru, cu toate bucuriile şi problemele vieţii aşa cum le cunoaştem, sau poate altele noi. Aşa că mai bine să trăim noi decît altcineva… viaţa este mult prea frumoasă pentru a nu ne bucura de ea. Nu vă mai transferaţi problemele la alţii că aceia au deja prea multe probleme chiar şi fără ale voastre.
  • am citit mai demult despre un blestem chinezesc foarte potrivit pentru a fi amintit în acest articol. El sună cam aşa, dacă îl mai ţin bine minte: “fie să trăieşti vremuri interesante”. Viaţa implică riscuri în fiecare moment al ei şi poţi să o pierzi oricînd, din motive stupide uneori, dar atîta vreme cît dai un scop anume vieţii şi acţiunilor tale este irelevant momentul în care ea se termină. Este mult mai important ce laşi în urma ta. Fiecare epocă, fiecare generaţie are vremurile ei interesante, în timpul cărora fiecare om poate avea, într-o măsură mai mare sau mai mică, o influenţă asupra vieţilor celorlalţi. Cu alte cuvinte, cel mai bun refugiu este propria viaţă. Prin intermediul ei fiecare poate trăi ceva extraordinar. Nu vă mai transferaţi dorinţele şi visele la alţii că sînt deja prea multe grămezi chiar şi fără ale voastre, trăiţi-le.

Pe de altă parte, revenind la imaginea mea asupra vieţii, oamenii sînt animale sociale şi vieţile noastre sînt interconectate cu între ele şi conectate cu toate celelalte creaturi vii de pe planetă. Fie că vrem sau nu, fiecare ne aducem contribuţia la vieţile altora din jurul nostru, direct sau indirect. Din punctul meu de vedere calitatea vieţii fiecăruia se măsoară în contribuţia (negativă sau pozitivă) pe care o aduce în lumea din jurul lui. Chiar şi prin moarte aducem o contribuţie în lumea din jur, pe măsură ce corpurile noastre se estompează în mediul natural devenind hrană pentru vieţuitoare (animale de pradă sau bacterii şi viruşi). Nu vă mai fie greaţă, că-i doar un mecanism în întregime natural şi îşi va continua procesul indiferent dacă vă place sau nu.

Din punctul de vedere al naturii moartea nu este decît o transformare: un corp trece dintr-o stare în alta. Elementele sale componente vor continua să existe, aşa cum există de cînd s-au format în mijlocul stelelor, acum miliarde de ani, doar că vor face parte din alte combinaţii chimice şi vor fi dispersate într-o mulţime de alte fiinţe. Aşa cum noi sîntem compuşi din fiinţele care au trăit înaintea noastră în ultimele milioane şi miliarde de ani. Modelul chimic şi fizic pe care îl formează o persoană în timpul vieţii este aparent pierdut prin moarte, pe măsură ce atomii şi energia sa se dispersează în mediul înconjurător.

Prin definiţie, sufletul este o formă de energie. Unii îi atribuie o oarecare inteligenţă, dar pentru ideea pe care vreau să o ilustrez este irelevant cîtă inteligenţă are un suflet. Ceea ce vreau să subliniez este că nu există nici un motiv pentru care acest suflet nu s-ar dispersa, într-o formă sau alta, pe urmele corpului care l-a găzduit. Se poate pierde printre celelalte tipare energetice sau poate să se încadreze în poveştile religioase ale umanităţii: unii susţin că sufletul îşi găseşte altă gazdă (presupunînd că nu a găsit deja alta încă înainte de moarte), alţii susţin că trece la alte nivele energetice (şi le-au dat o mulţime de denumiri precum nirvana, iad, rai, etc).

Fiecare dintre noi îşi trăieşte viaţa aşa cum crede el de cuviinţă şi conform regulilor societăţii din jurul lu, se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică şi are succes în funcţie de calităţile sale şi ca măsură a gradului său de integrare în societate. Una dintre cele mai vechi reacţii pe care le-au stîrnit acţiunile unei persoane este respectul (mai sînt şi altele, unele chiar opuse, dar pentru moment nu mă interesează). În momentul în care respecţi gîndurile, acţiunile şi rezultatele unei persoane îi respecţi modul în care îşi trăieşte viaţa, iar în acest caz devii într-un fel obligat să îi respecţi şi dorinţele în ce priveşte modul în care doreşte să şi-o încheie. De cele mai multe ori modul în care (alegi să) mori este doar un rezultat în care ţi-ai trăit viaţa, indiferent dacă moartea a fost o decizie conştientă, concluzia finală a proceselor biologice sau a existat un ajutor extern (de orice fel).

Pînă la urmă cea mai mare victorie asupra morţii nu se măsoară în lungimea vieţii ci în modul în care priveşti viaţa şi moartea (adică cu seninătate) şi în modul în care alegi să trăieşti.

Articol preluat de aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 119 other followers

%d bloggers like this: