Home » Lumea vie

Category Archives: Lumea vie

Lumea vie: Orhidee Orchidaceae origine, inmultire, varietati

Orhidee (Orchidaceae): origine, înmulţire, varietăţi #1Orhidee (Orchidaceae): origine, înmulţire, varietăţi #2

Orhideele (Orchidaceae) formează cea mai diversificată şi mai răspîndită familie de plante superioade, face parte din cadrul monocotiledonatelor şi conţine 900 de genuri, peste 30 de mii de specii şi peste 200 de mii de hibrizi. Pe vremuri doar persoanele bogate deţineau şi îngrijeau orhidee, dar între timp (prima încercare de creşetere a orhideelor s-a făcut pe la mijlocul anulor 1700) s-au făcut progrese în ce priveşte înmulţirea şi îngrijirea acestora. Multe dintre orhidee sînt uşor de crescut pentru că sînt destul de rezistente şi pot supravieţui mulţi ani în ghivece cu îngrijire corespunzătoare.

Cele mai multe specii de orhidee cresc în zonele tropicale şi subtropicale, dar tocmai rezistenţa lor le face să fie găsite în orice mediu din lume, inclusiv în România: plantele cunoscute sub numele de Papucul Doamnei (Cypripeidum calceolus) şi Sîngele Voinicului (Nigritella rubra, nigra) sînt orhidee celebre. Multe dintre orhideele de apartament sînt epifite, adică acele plante care în mediul natural cresc în scorburile arborilor sau pe arbori. Litofitele sînt orhideele care cresc pe stînci, dar plantele care se găsesc de obicei în mediul natural al zonelor temperate sînt în general terestre (cresc pe sol).

Frunzele orhideelor sînt de obicei verzi, dar unele specii sau hibrizi au frunze frumoase cu diverse marmoraţii. Florile orhideelor sînt disponibile într-o mare varietate de culori: albe, galbene, albastre, portocalii, roşii, etc. Unele flori sînt dungate sau au pete de culoare. În funcţie de specie florile supravieţuiesc de la o săptămînă la 4 luni după apariţie.

Mirosul orhideelor variază şi el în funcţie de specie şi gen: multe nu au miros, altele au mirosuri placute: scorţişoară, cocos, ciocolată, lămîie sau portocale. Unele dintre ele au chiar miros de carne putrezită. Vanilia folosită în comerţ este extrasă din special de orhidee Vanilla planifolia, originară din Mexic. Aceasta este o orhidee tropicală care poate deveni imensă în dimensiuni. Unele tipuri de orhidee pot creşte pînă la 20 de metri în lungime.

Lumea vie Orhidee Orchidaceae origine, inmultire, varietati /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Lumea vie: Cale Zantedeschia origine, inmultire, varietati

 


Calele (Zantedeschia) reprezintă un gen de plante erbacee din familia Araceae, originare din Africa de Sud la nord de Malawi şi trăiesc în zonele mlăştinoase. Este o plantă decorativă cu frunze mari în formă de săgeată şi una dintre frunze răsucită în formă de comet, înconjurînd inflorescenţa. Genul poartă numele botanistului şi fiziologului Giovanni Zantedeschi (1773-1846).

Calele se pot înmulţi pe cale sexuată (prin seminţe – este un proces dificil), dar şi pe cale asexuată, în momentul replantării prelevînd vlăstarele laterale, dezvoltate în jurul rizomului. După tăiere vlăstarele se plantează în ghivece cu compost suficient de mare pentru plantele adulte.

Speciile de Zantedeschia sînt otrăvitoare datorită oxalatului de calciu prezent în ele. Toate părţile plantei sînt toxice, iar atunci cînd sînt consumate produc iritaţii cu inflamarea cavităţii bucale şi a gîtului, diare acută şi stări de vomă. Cu toate acestea, frunzele plantei sînt gătite şi consumate în unele cazuri.

Zantedeschia aethiopica este specia cea mai cunoscută: are rizomi scurţi şi riguroşi, din care pornesc frunzele mari, lungi de 45 cm şi late de 25 cm, susţinute de peţioli lungi şi cărnoşi. Flunzele sînt colorate verde închis strălucitor, deosebit de frumoase. Între sfîrşitul iernii şi începutul verii apare penduculul floral care susţine o barctee mare, lungă de 15-25 cm, colorată alb-crem şi un spadix galben-auriu. Tulpina florală este riguroasă, înaltă de 50-100 cm care poartă în vîrf inflorescenţa alcătuită dintr-un spadice cilindric şi o spată albă. Planta creşte în tufe bogată în frunze şi flori de eleganţă unică.

Lumea vie Cale Zantedeschia origine, varietati /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Lumea vie: Originea ciinilor si domesticirea lupilor in China / Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania

Lumea vie Originea ciinilor si domesticirea lupilor in China / Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

De-a lungul ultimilor ani am auzit diverse teorii asupra migraţiei oamenilor din Africa spre Asia şi Europa, inclusiv cu informaţii despre genetică şi ADN-ul mitocondrial (transmis pe cale maternă, rămîne tot timpul constant). După cum probabil v-aţi dat seama deja, cîinii şi caii au însoţit rasa umană de multe milenii, lor li s-au alăturat mai tîrziu şi alte animale de casă precum pisicile şi găinile. Se poate spune chiar că unele specii, precum cîinii şi caii, au influenţat mult specia umană aşa cum aceasta le-a influenţat la rîndul ei, dar asta este o altă poveste.

Nu cred că se poate cu siguranţă cînd a fost domesticit primul strămoş al cîinilor actuali, dar zilele trecute am aflat dintr-un articol publicat în Past Horizons despre studiul care ar confirma teoria că cîinii sînt descendenţi ai lupilor domesticiţi într-o regiune din sudul Asiei, undeva pe fluviul Yangtze în China. Conform acelui studiu, regiunea respectivă ar fi principala sau probabil singura zonă în care lupii au fost domesticiţi de oameni. Cercetătorii se bazează pe genetică, morfologie şi comportamentul cîinilor care spune că sînt descendenţi direcţi din lupi, deşi nu a fost niciodată stabilit foarte clar din punct de vedere ştiinţific unde în lume a început domesticirea lor.

O altă variantă a zonei în care au fost domesticiţi strămoşii cîinilor este Orientul Mijlociu. Pe parcursul desfăşurăii studiului cercetătorii au găsit contribuţii genetice minor din încrucişări între rasele de cîini şi lupi şi în alte regiuni geografice, inclusiv Orientul Mijlociu, dar ei susţin că principala zonă este în China.

Au fost implicaţi cercetătorii de la KTH: Peter Savolainen, Mattias Oskarsson och Arman Ardalan care lucrează la Laboratorul pentru Ştiinţa Vieţii (Science for Life Laboratory – SciLifeLab www.scilifelab.se), o colaborare dintre Intitutul Regal de Tehnologie KTH (KTH Royal Institute of Technology), Universitatea din Stockholm, Institutul Karolinska şi Universitatea Uppsala.

Schizofrenia si infectiile virale

Îmi era clar de ceva vreme că viruşii şi bacteriile au modelat într-o mare măsură viaţa de pe planetă, inclusiv organismele mai “evoluate”… în primul rînd prin reacţiile sistemului imunitar care se transmit la urmaşi, în al doilea rînd prin eliminarea exemplarelor mai slabe. Ştiţi de epidemia de ciumă din evul mediu sau cea se gripă spaniolă de la începutul secolului XX? În ambele situaţii epidemiile au făcut milioane de victime printre oameni, ciuma a reuşit chiar să distrugă două treimi din populaţia Europei, dar specia a supravieţuit.

Ştiam de asemenea că viruşii schimbă secvenţe adn între ei, dar nu ştiam că există viruşi integraţi în adn-ul uman. Conform unor cercetători, un asemenea virus este responsabil de apariţia schizofreniei, una dintre cele mai răspîndite boli mentale (o au cam 1% dintre oameni). Pînă acum s-a dat vina pe mamele rele şi pe moştenirea genetică a părinţilor pentru comportamentul schizofrenic a oamenilor, dar se pare că nu este tocmai aşa: în articolul de aici este prezentat cazul unor fraţi gemeni, unul dintre ei este schiofrenic, celalalt nu. Diferenţa dintre ei este o infecţie virală de care unul a suferit în primele săptămîni după naştere.

Schizofrenia este diagnosticată de obicei între 15 şi 25 de ani, dar se spune despre persoana care suferă de boala asta că a avut o copilărie diferită, uitînd des sau fiind sfios ori stîngace. Unul dintre efectele mai ciudate este cel al linii naştere: oamenii născuţi în timpul iernii sau la început de primăvară au mai multe şanse să devină schizofrenici mai tîrziu în viaţă. Diferenţa ca procent este mică, între 5-8%, dar este clară şi se regăseşte şi la oamenii cu tulburare bipolară şi scleroză multiplă.

Ideea viruşilor care provoacă tulburări şi boli mentale este încă nouă şi e privită cu scepticism, dar istoria adn-ului uman nu este încă cunoscută. Nu se ştie ce transformări au avut loc în timpul ultimilor milenii pentru a ajunge în această formă, pentru a avea efectele pe care le vedem acum la cei din jurul nostru. Dacă viruşii schimbă secvenţe genetice între ei, de ce nu ar putea schimba astfel de informaţii şi cu alte organisme?

 

Articol preluat de aici.

Casalotul lui Melville si pradatorii din vechime

Aţi auzit de Moby Dick? Presupun că unii dintre voi aţi citit cartea lui Herman Melville sau aţi urmărit ecranizările după ea care au ca personaj caşalotul ucigaş şi vînătoarea lui.

De curînd a fost făcut publică descoperirea unei balene vechi de 12 milioane de ani, ea a fost denumită Leviathan melvillei pentru că avea nişte colţi atît de mari încît era în stare să muşte bucăţi considerabile de carne din alte balene. Caşalotul respectiv avea o lungime ce varia între 13 şi 18 metri (ceea ce corespunde standardelor recunoscute şi acum) dar lungimea colţilor săi era de 36 de centimetri.

Anunţul s-a bazat pe descoperirea unui craniu aproape întreg, fosilizat, al caşalotului respectiv care a venit în completarea resturilor de schelete găsite răspîndite prin lume de-a lungul timpului.

Pentru mai multe informaţii, ştirea celor de yahoo este aici.

Articol preluat de aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 130 other followers

%d bloggers like this: