Home » Homo religiosus

Category Archives: Homo religiosus

imagini: Daca avem ruj pe buze nu sarutam icoanele, crucea si alte obiecte de cult

Dacă avem ruj pe buze nu sărutăm icoanele, crucea şi alte obiecte de cult #1

Dacă avem ruj pe buze nu sărutăm icoanele, crucea şi alte obiecte de cult!!! Le atingem evlavios cu fruntea.

Nu ştiu unde a fost făcută imaginea şi nici cu ce ocazie (eu am găsit-o pe facebook), dar e de-a dreptul hilară. Cum am o imaginaţie hiperactivă, nu mi-a fost greu să-mi imagine icoanele şi crucea mînjite peste tot cu nenumărate nuanţe de rujuri de buze… mai rău ca un tip ajuns într-un bordel unde a petrecut peste noapte cu toate fetele de acolo…

 

imagini Daca avem ruj pe buze nu sarutam icoanele, crucea si alte obiecte de cult /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Homo religiosus Crestinii Maica stareta are fetite gemene / Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania

Homo religiosus Crestinii Maica stareta are gemene / Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Una dintre ştirile pe care le-am auzit mai devreme pe cînd treceam prin preajma televizorului (mai are obiceiul să stea aprins pentru zgomot de fundal) m-a făcut să zîmbesc: o maică stareţă (adică in fel de şefă peste călugăriţele dintr-o mănăstire) are două fetiţe gemene nouă născute. N-am stat să urmăresc cu atenţie reportajul de la ProTv (căci ăsta era postul tv), aşa că nu ştiu care mănăstire sau (măcar) regiunea din România în care s-a întîmplat.

N-oi fi eu creştin, dar ştiu că preoţii şi călugării trebuie să-şi respecte jurămintele pe care le fac faţă de zeul lor. La călugări şi călugăriţe există o chestie suplimentară faţă de preoţi (cel puţin la creştinii ortodocşi): jurămîntul de castitate. Adică fără sex pentru tot restul vieţii. Sună naşpa, şi-mi închipui că chiar este naşpa… mai ales pentru un bărbat. De-a lungul ultimilor ani am auzit tot felul de poveşti, unele chiar opune: unii oameni preferau să sufere de boli datorate abstinenţei sexuale decît să-şi încalce jurămintele, altele (mai mult zvonuri decît poveşti cu informaţii clare – nu-s chiar atît de apropat de sistemul creştin pentru a afla aşa ceva) despre adevărate orgii de prin unele mănăstiri.

Reportajul de la ProTv m-a făcut să zîmbesc, parţial ironic, parţial trist: oamenii rămîni oameni pînă la capăt. Adică animale cu un deget opozabil la fiecare mînă şi un pic mai multă putere de procesare decît restul regnului animal. În trecut creştinismul a încercat să devieze sau chiar să blocheze anumite aspectele ale originii animale a speciei umane, dar nu a reuşit niciodată asta suficient de mult pentru a schimba natura umană. Tot ce-a făcut (şi continuă să o facă) a fost să oprească continuitatea anumitor linii genetice (poate că într-o zi voi reveni asupra originii acestui obicei) datorită regulilor de castitate pe care le impune anumitor membri ai ei. Pînă la urmă nu tehnologia şi nici globalizarea nu vor da lovitura de graţie religiilor cunoscute generic drept creştinism ci nestăvilita natură umană.

Hotelul si afacerile BOR la Ierusalim

Că religia este o afacere FOARTE profitabilă o ştiu demult… iar din cînd în cînd mi se oferă exemple perfecte în acest sens. Ieri a fost o asemenea zi, chiar dacă nu am avut timp să mă ocup de ştire aşa cum trebuie (am auzit-o şi am reţinut-o pentru a scrie despre ea mai tîrziu – adică acum).

De curînd au apărut divergenţe, chiar scandal ar spune unii, între patriarhia Ierusalimului şi patriarhia româneasc pe motiv de hotel bisericesc în oraşul religiilor. Adică BOR-ul şi-a construit un hotel în Ierihon în care să-i cazeze pe credincioşii care merg în pelerinaj la Ierusalim şi, mai mult, şi-a făcut propria agenţie de turism care să-i ducă acolo (cel puţin aşa s-a spus prin media). E clar că patriarhia locală s-a ofticat pentru că li s-au redus cîştigurile (practic românii nu se mai cazează la localnici ci direct la Biserica Ortodoxă Română iar veniturile încasate se întorc acasă în loc să rămînă acolo).

Dacă ar fi vorba de cîţiva bani, ceva mărunţiş, probabil că ar fi fost trecut cu vederea. Dar am înţeles că e vorba deja de cel puţin un milion şi ceva de euro, adică sume care atrag cu uşurinţă atenţia. “Nelămurirea” mea este că, în ciuda vorbei cum că banul este ochiul dracului, vorbă care este întreţinută şi de către preoţi, aceştia caută să-şi îngrămădească prin buzunare mai mulţi bani decît le încap prin pantaloni. Sau pe sub sutane, spuneţi-le cum vreţi, e acelaşi lucru. Oare vor să-i ţină pe diavoli sub urmărire în locul nostru?  Eu prefer să tratez cu diavolii decît cu fariseii ăia… în diavoli am mai multă încredere.

Încă mai caut informaţii suplimentare despre acest subiect, ştiu prea bine că mass-media românească are tendinţa să manipuleze la greu aşa că nu prea pun accent pe ce zic ei. Dar, ca şi concluzie, n-am nevoie de confirmare că Biserica Ortodoxă Română vrea în primul rînd bani şi putere, iar dacă mai rămîne loc şi pentru ceva fapte bune (ceva rămăşiţe) le fac şi pe alea…. n-am nevoie de o confirmare suplimentară. Oricare ar fi cifrele exacte ale scandalului hotelului de la Ierusalim, el se încadrează perfect în metodele de acţiune ale BOR.

Parastasul romanesc

Azi am fost la un parastas la una dintre bisericuţele de cartier care au apărut ca ciupercile după ploaie în ultimii ani. A fost prima dată cînd am intrat deşi mi-e în drum destul de des, se află pe calea Aradului, peste drum de ce a fost odinioară o unitate militară (înainte să fie desfiinţată odată cu intrarea în UE şi demolată pentru construcţia de blocuri – ANL parcă)… într-o lume perfectă nici nu voi mai intra acolo în următoarele cîteva milenii (presupunînd prin absurd că va rezista următorilor ani).

Pe lîngă faptul că BOR-ul a început să construiască biserici şi bisericuţe oriunde apucă, cu sau fără abuzul de rigoare (am auzit unele poveşti despre eliminarea rămăşiţelor de spaţiu verde pentru a arunca acolo o clădire nouă), în multe locuri s-au şi grăbit să le dea în folosinţă… încă cu mult îaninte de a fi gata. Bisericuţa asta (ţinînd cont de dimensiunea ei nu îi pot spune altfel) este una dintre aceste clădiri de “cult” care se practică servicii religioase deşi nu este gata. Nu pot spune că mă plîng de acest lucru, dar impresia pe care mi-au făcut-o tablourile (era chiar şi o poză de-a preafericitului partiarh) agăţate pe fiecare bucăţică liberă de perete gri nefinisat a fost una foarte disgraţioasă. Poate că standardele mele de calitate sînt mai ridicate decît media, dar mi se pare aiurea (şi un pic amuzant) să auzi clopotele într-o biserică care nu are aşa ceva… (evident, era o înregistrare pe care au derulat-o de fiecare dată au avut nevoie, iar boxele bine adăpostite de ploaie în interiorul construcţiei şi-au făcut din plin datoria urlînd peste tot sunetele cunoscute).

Difuzoarele astea sînt o altă problemă de-a mea. Sau mai precis: folosirea lor în exces, am mai întîlnit-o şi în alte situaţii. Am observat că de multe ori preoţii creştini au tendinţa să “uite” (adică pur şi simplu să ignore) faptul că mai sînt şi ne-creştini (fie atei, fie adepţii altor religii) în lumea alta şi să difuzeze tot felul de chestii (în primul rînd slujbele religioase, dar nu numai) suficient de tare cît să se audă în tot cartierul. La cîţi bani au îşi pot permite să cumpere la fiecare biserică cu mai mult de 2-3 clădiri în jurul ei cîteva sisteme de difuzoare cît să îi asurzească pe toţi. Din fericire nu am prin preajmă nici o biserică care să fie suficient de aproape ca să mă deranjeze dimineaţa cu aşa ceva… probabil aş fi demolat-o demult.

Azi, de exemplu, am ajuns mai devreme de începerea slujbei (nu eram singur pentru că altfel probabil aş fi întîrziat niţel, ceea ce ar fi fost probabil de înţeles ţinînd cont cît de mult mă “încîntă” slujbele religioase creştine) şi am aşteptat în biserică. Atîta vreme cît a fost linişte şi discuţiile celor care se adunau a fost acceptabil, dar la un moment dat cineva a pus nişte muzică religioasă. Am preferat să o tulesc în maşină şi să ascult muzică mai normală (cel puţin din punctul meu de vedere) pentru că altfel ar fi fost nişte… probleme şi am avut neplăcerea să constant că afară se auzea aceeaşi muzică. Din fericire însă ajuns în maşină nu mi-a mai păsat de ei şi de muzica lor.

Altă problemă pe care am avut-o azi a fost cu aerisirea… sau cel puţin aşa am perceput-o eu. Treptat, odată cu începerea slujbei obişnuite (cred, nu am cum să ştiu sigur) şi a celei de parastas, bisericuţa s-a umplut aproape în întregime. Spuneţi-mi: ce se întîmplă atunci cînd aduni un grup de aproape 100 de oameni într-o încăpere închisă şi fără aerisire (faptul că uşa era deschisă din cînd în cînd pentru cîteva secunde nu se consideră)? Vă dau eu o sugestie: oxigenul scade drastic iar bioxidul de carbon ( = otravă pentru oameni) creşte progresiv. La un moment dat am început să casc la greu aşa că am ieşit la o gură de aer… a fost una acceptabilă, dar ar fi fost mult mai bună dacă slujba nu ar fi ţinut aproape două ore.

Singurul lucru amuzant a fost atunci cînd paracliserul (sper că am nimerit bine denumirea – este cel care rosteşte rugăciuni şi cîntă în lipsa preotului) a început să se bîlbîie la un pasaj din biblie de parcă ar fi fost prima oară cînd îl citea, şi chiar cu neatenţie aş putea spune. A trebuit să ies din nou din biserică pentru că începea să mă umfle rîsul.

 

Articol preluat de aici.

Sfinta zi de luni

Una dintre ştirile zilei de azi mi-a atras atenţia într-un mod oarecum iritant: de anul viitor prima zi a săptămînii va fi duminică. Cel puţin prin calendarele BOR. Ei susţin că ziua învierii unuia dintre zeii lor (adică Isus) este duminică şi de aceea ar trebui să fie prima zi a săptămînii. Din cîte am înţeles pe calendarele lor (adică cele emise de Biserica Ortodoxă Creştină) se va face o delimitare clară între dumincă şi restul săptămînii care va face din această zi prima din săptămînă.

Şi totuşi, ce e cu sfînta zi de luni? Ce-a păţit de a fost retrogadată în asemenea hal de către cre(ş)tinii din BOR după cîţeva zeci bune de ani, poate chiar secole, de dominaţie? Între noi fie vorba, ziua în sine este la fel de sfîntă ca întotdeauna, doar că unii dintre preoţi au uitat de modestia şi umilinţa de care ar trebui să dea dovadă iar tupeul le-a crescut la cer. Poate tocmai de aceea unii preoţi aşa zis creştini au impresia că îşi pot permite cam multe în această ţară în care majoritatea populaţiei s-a declarat (în lipsă de altceva mai bun) creştină. Dacă nesimţirea mai creşte mult va ajunge să fie sanctificată şi oamenii se vor închina sfîntului tupeu mai dihai decît la sfîntul duh.

Sînt ateu, după cum (probabil) se ştie. Le respect credinţa celor care o au, oricare este ea, indiferent de zeitatea căreia i se închină… dar, cu toate acestea, mă cam doare în cot (ca să mă exprim frumos – da, e doar o exprimare) de motivaţia celor de la BOR. Ce tipăresc ei pe calendarele lor este în întregime problema celor care le cumpără (pentru că da, toate-s pe bani în creştinismul ortodox), dar nu pot spune că mă încîntă prea tare. În primul rînd pentru că poate crea confuzie, în al doilea rînd pentru că poate crea anumite tensiuni.

Personal nu folosesc calendarele creştine, nu am folosit niciodată şi nici nu am de gînd să încep să o fac. Nu ţin nici o sărbătoare de-a lor, aşa că un calendar al sărbătorilor creştine ar fi pur şi simplu redundant. Nu ştiu sigur ce aş face dacă aş primi unul cadou, dar ideea de a-l folosi pe post de hîrtie igienică mi se pare foarte tentantă… mai ales acum, cînd sfînta zi de luni în care nici măcar iarba nu creşte (conform credinţei populare) a fost detronată iar săptămîna lor amărîtă va începe duminica.

 

Articol preluat de aici.

Oameni prosti pupatori de moaste

De cîteva zile tot aud la ştiri de credinţa oamenilor adunaţi prin Moldova ca să pupe moaşte sfinte. Ba s-au înghesuit claie peste grămadă, ba au fost oameni care au leşinat din cauza epuizării (mai ales dacă era combinată cu lipsa mîncării din cauza postului negru), ba că s-au adunat cîteva zeci de mii de persoane din toată ţara, au aşteptat în frig şi pe timp de noapte la o coadă de 2 km ca să ajungă la raclă sfintei.

Azi este celebrarea sfintei Paraschiva, denumită şi sfînta Vineri, patroana oraşului Iaşi şi a Moldovei, ocrotitoarea celor în suferinţă. Adică un nou prilej de adunare a credincioşilor creştini.

Totuşi, cît de tîmpiţi trebuie să fie oamenii ca să se înghesuie să pupe racla cu nişte rămăşiţe umane? Eu zic că sînt foarte tîmpiţi. Pe lîngă ridicolul situaţiei, se mai pune problema transmiterii de viruşi şi bacterii prin acţiunea asta. Oamenii se expun incredibil fără să-şi ia prea multe măsuri de protecţie… şi se mai întreabă lumea de ce se mai îmbolnăvesc după aşa ceva sau de ce naiba apare o epidemie de (hai să zicem) răceală după asemenea chestii.

Unii vor spune (din nou) că este o dovadă de credinţă, dar din punctul meu de vedere e doar o dovadă de prostie. Să ofer respectele cuiva este un lucru, să te închini unor rămăşiţe şi să cerşeşti ajutorul este cu totul altceva… Înţeleg raţional un asemenea mecanism, dar mi-e greu să accept o asemenea lipsă de demintate din partea unor creaturi care se consideră fiinţe umane.

Aaa, încă ceva: să nu vă prind că veţi începe să vă plîngeţi că nu respect credinţa altora. Acţiunea aia de pupare a unei racle n-are nici o legătură cu credinţa, ci cu demintatea/inteligenţa umană.

Articol preluat de aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 135 other followers

%d bloggers like this: