Home » absurdistanul romanesc

Category Archives: absurdistanul romanesc

Bacalaureatul 2011 dupa contestatiiBacalaureatul 2011 dupa contestatii

Viaţa ne învaţă că orice facem implică un factor de risc: există oricînd posibilitatea de a reuşi sau de a eşua în execuţia planurilor noastre, există posibilitatea de a avea un succes nebun sau de a eşua lamentabil, ajungînd în final eroii sau bufonii tuturor (în funcţie de situaţie şi circumstanţe).

Contestaţiile au fost rezolvate, rezultatele au fost centralizate iar promovabilitatea de la bacalaureatul 2011 a crescut cu un incredibil de 1,20 şi ceva la sută. Acum este undeva pe la 45%. Nu cunosc exact datele, mi-e lene să le caut, dar se pot afla uşor… doar este o cifră istorică (cel puţin în acest moment).

Ceea ce mă interesează în acest moment este un anume aspect al acestor contestaţii: unii elevi au mers la risc şi au pierdut. Au sperat că vor trece bacul cu ajutorul contestaţiilor dar nu au reuşit. Alţii au sperat că vor obţine note mai mare odată cu recorectarea lucrărilor dar au ajuns să pice examenul din cauza asta. Ce lecţie mai amară poate învăţa un elev din aşa ceva? Pe mine mă face să zîmbesc, parţial cinic, parţial realmente amuzat: asta e adevărata valoare a generaţiei curente de elevi de liceu. Oricît de proastă este marea majoritate, ea ne este reprezentativă şi va ajunge să ne conducă şi să vă plătească vouă pensiile (fac presupunerea că veţi ajunge să primiţi pensii la finalul perioadei de muncă activă).

Chiar vreţi asta? Sau sînteţi doar nişte incapabili care nu pot face nimic pentru a schimba situaţia curentă?

Ca şi concluzie, le dedic tuturor absolvenţilor de liceu o melodie: Village People – In the navy (versurile sînt aici). În primul rînd, meseria de marinar este bună pentru ei, chiar şi pentru aceea care au fost prea leneşi pentru a învăţa (curăţatul toaletelor şi al punţii sună bine în momente ca astea, cînd ai ratat bacul şi nu prea ai nici o perspectivă), şi au prilejul de a-şi lărgi orizontul. Pe de altă parte, poate învaţă din exemplul mult “iubitului” nostru conducător marinar, Traian Băsescu, preşedintele jucător care ne conduce vijelios spre un viitor în care se aplică foarte bine ideea susţinută în Star Trek: “space, the final frontier…”. Atît doar că în spaţiul ăla este şi foarte mult vid.

Sursa articolului este aici.

Proiectul judetelor Romaniei

Una dintre ştirile care a ajuns la mine în ultimele zile este cel al reorganizării administrative a României şi crearea unor noi zone denumite tot judeţe, dar care să includă mai degrabă zonele istorice decît forma de organizare curentă. Nu pot spune că sînt de acord sau împotriva unui asemenea proiect, ideea politicienilor implică mult prea multe schimbări (de fapt termenul mai corect este “schimbări majore”) pentru a o aproba sau a fi împotriva ei fără o cercetare amănunţită a ei. Însă pot spune cu siguranţă că o privesc cu suspiciune: nu am încredere în explicaţiile pe care le-am auzit pînă acum. S-a spus că este din cauza unor fonduri de cîteva miliarde de euro care vor ajunge (sau ar putea să ajungă) în România în acest scop, dar nu cred că este doar atît. Ştiu că mult “iubiţii” noştri politicieni sînt atît de ahtiaţi după bani încît ar fi în stare să facă cam orice pentru a pune mîna pe nişte euroi în plus, dar cînd vine vorba de reorganizarea unei întregi ţări doar pentru nişte fonduri nu o prea cred.

Le-am ascultat prea multe minciuni pentru a nu-i primi cu scepticism de fiecare dată cînd vin cu o idee nouă, iar asta mi se pare un pic cam trasă de păr. Constituţia României, cel puţin din ce-am auzit pe la ştiri, spune că ţara este organizată în comune, oraşe şi judeţe – de aceea ar trebui să păstreze denumirea sau să schimbe constituţia. Din imaginile pe care le-am văzut în treacăt noile judeţe se pliază foarte bine pe regiunile de dezvoltare (care-s 8 la număr) şi sînt denumite după poziţia geografică: nord-vest, nord-est, sud-est, sud, sud-vest, centru, Bucureşti şi Ilfov.

Voi ce ştiţi despre asta? Adică detalii. Nu mă interesează generalităţile vehiculate prin mass-media… nu-s decît abrambureli ale jurnaliştilor de servici. Ce ştiţi despre perspectiva jigodiilor din UDMR despre acest subiect? MIe mi se pare că noua împărţire teritorială a ţării, oricare ar fi ea, le serveşte perfect intereselor declarate de ani bun (de a crea o “ţară” în ţară).

Articol preluat de aici.

Prostia si accidentele rutiere

Poate că v-aţi întrebat de ce în ultimul timp sînt atîtea accidente rutiere pe drumurile româneşti… Motivele sînt diverse, de la drumuri proaste la neadaptarea vitezei pentru ele, de la oboseala şi neatenţie la consumul excesiv de alcool. Dar foarte multe accidente au în comun două elemente esenţiale: prostia şi nesimţirea, de obicei în combinaţie cu alte elemente (alcool, oboseala şi infrastructura distrusă).

Azi mi-a fost dat să observ un foarte bun exemplu de PROSTIE umană în Oradea. Am avut ceva treabă prin oraş şi am luat maşina, se mai întîmplă să fie nevoie de ea. La un moment dat am ajuns în sensiul giratoriu de la centrul civic, proaspăt renovat – de numai cîteva luni. S-au pus cîteva straturi de asfalt nou, s-au pus nişte semafoare (pentru fluidizarea traficului – cică – şi chiar o trecere nou nouţă de pietoni). De fapt s-a mutat cea de lîngă liceul Gojdu cu cîteva zeci de metri mai încolo, la colţul sensului giratoriu în care o iei spre strada Independenţei. Tot acolo s-a pus şi un fel de gard, nişte grilaje de fapt, pentru a-i împiedica pe oameni să treacă strada aşa, aiurea, mai ales că atunci cînd o iei pe Independenţei spre primăriei curba este de 90 de grade şi nu ai deloc vizibilitate… este foarte uşor să dai peste vreun individ care traversează imediat după curbă.

Chiar şi aşa, azi dimineaţă o femeie TÎMPITĂ a trecut tocmai pe acolo, la numai cîţiva metri de sensul giratoriu, deşi avea două treceri de pietoni la numai cîţiva zeci de metri depărtare în ambele direcţii de mers. Lenea e cucoană mare, dar atunci cînd te omoară nu e tocmai bună. Partea şi mai proastă este că femeia se oprise în mijlocul drumului şi aproape dansa ezitînd în ce direcţie să o ia: nu ştia dacă vroia să treacă mai departe strada spre liniile de tramvai şi parcul 1 Decembrie sau să se întoarcă pe trotuarul de pe care tocmai plecase. N-am băgat claxonul pentru că eram prea ocupat să o evit… iar dacă aş fi speriat-o probabil că mi-ar fi sărit în faţa maşinii. Dacă chiar aş fi avut viteză (din fericire pentru ea eram sub limita legală) cu siguranţă ar fi avut toate şansele să o lovesc în plin.

Din punctul meu de vedere, singurul motiv pentru care am evitat-o pe proasta aia este că nu am vrut să-mi avariez aiurea maşina. În momentul în care femeia aia a ignorat cu bună ştiinţă avertismentele pe care alţii i le-au pus în cale şi şi-a pus în pericol viaţa singură de ce mi-ar fi în vreun fel milă de un asemenea specimen? Iar dacă în 40 şi ceva de ani de existenţă (cam atît estimez că avea individa) nu a reuşit să înveţe cîteva chestii elementare ale convieţuirii cu alţi oameni de ce aş manifesta vreo fărîmă de înţelegere pentru ea? Eu nu găsesc nici un motiv pentru a avea milă sau înţelegere pentru cei care aleg în mod conştient să-şi rişte aiurea propria viaţă… nici morţi şi cu atît mai puţin nici în viaţă.

 

Articol preluat de aici.

Hotelul si afacerile BOR la Ierusalim

Că religia este o afacere FOARTE profitabilă o ştiu demult… iar din cînd în cînd mi se oferă exemple perfecte în acest sens. Ieri a fost o asemenea zi, chiar dacă nu am avut timp să mă ocup de ştire aşa cum trebuie (am auzit-o şi am reţinut-o pentru a scrie despre ea mai tîrziu – adică acum).

De curînd au apărut divergenţe, chiar scandal ar spune unii, între patriarhia Ierusalimului şi patriarhia româneasc pe motiv de hotel bisericesc în oraşul religiilor. Adică BOR-ul şi-a construit un hotel în Ierihon în care să-i cazeze pe credincioşii care merg în pelerinaj la Ierusalim şi, mai mult, şi-a făcut propria agenţie de turism care să-i ducă acolo (cel puţin aşa s-a spus prin media). E clar că patriarhia locală s-a ofticat pentru că li s-au redus cîştigurile (practic românii nu se mai cazează la localnici ci direct la Biserica Ortodoxă Română iar veniturile încasate se întorc acasă în loc să rămînă acolo).

Dacă ar fi vorba de cîţiva bani, ceva mărunţiş, probabil că ar fi fost trecut cu vederea. Dar am înţeles că e vorba deja de cel puţin un milion şi ceva de euro, adică sume care atrag cu uşurinţă atenţia. “Nelămurirea” mea este că, în ciuda vorbei cum că banul este ochiul dracului, vorbă care este întreţinută şi de către preoţi, aceştia caută să-şi îngrămădească prin buzunare mai mulţi bani decît le încap prin pantaloni. Sau pe sub sutane, spuneţi-le cum vreţi, e acelaşi lucru. Oare vor să-i ţină pe diavoli sub urmărire în locul nostru?  Eu prefer să tratez cu diavolii decît cu fariseii ăia… în diavoli am mai multă încredere.

Încă mai caut informaţii suplimentare despre acest subiect, ştiu prea bine că mass-media românească are tendinţa să manipuleze la greu aşa că nu prea pun accent pe ce zic ei. Dar, ca şi concluzie, n-am nevoie de confirmare că Biserica Ortodoxă Română vrea în primul rînd bani şi putere, iar dacă mai rămîne loc şi pentru ceva fapte bune (ceva rămăşiţe) le fac şi pe alea…. n-am nevoie de o confirmare suplimentară. Oricare ar fi cifrele exacte ale scandalului hotelului de la Ierusalim, el se încadrează perfect în metodele de acţiune ale BOR.

Victor Socaciu si dublarea filmelor

În cursul zilei de azi am văzut ceva reacții pe twitter referitoare le Victor Socaciu, nici una nu foarte plăcută, dar nu le-am înțeles motivul. Avînd ceva treabă, nu m-a interesat prea tare să-l aflu… dar pînă la urmă informația tot a ajuns la mine prin intermediul canalelor de știri.

Oare cîtă minte are un bătrînel cam orbete ca să facă o propunere legislativă de a dubla filmele străine în limba română? Majoritatea celor care se uită cît de cît la aceste filme ar trece imediat la descărcatul de pe torente sau rețelele p2p… cinematografele și-ar pierde imediat chiar și clienții care le-au mai rămas… Nu știu cîți se uită la filmele de la televizor, dar cu siguranță o mare parte vor înceta să se mai uite… O asemena propunere ar fi fost valabilă acum 10-20 de ani sau chiar mai mult, acum însă avem opțiuni valabile pentru a contracare o asemenea tîmpenie.

Nu prea apuc să mă uit mult la filme, dar am văzut destule de-a lungul și de-a latul ultimelor 3 decenii. Am ajuns să cunosc și să recunosc destui actori străini și să știu la ce să mă obțin de la ei… nu mi-ar conveni deloc să pierd acest lucru.

Concluzia este aceeași întrebare întrebatoare pe care am pus-o mai devreme și pe twitter: oare cum s-ar subtitra în română expresia “futu-te în gură, Victor Socaciu, pentru ideea genială de azi”? Individul ăsta pare să fie un boșorog senil care a uitat să mai citească și nu mai poate să urmărească acțiunea filmelor… iar pentru asta vrea să oblige o țară întreagă să-i calce pe urme. E mai ușor să faci o propunere legislativă decît să recunoști că corpul începe să-ți cedere de bătrînețe.

Articol preluat de aici.

Impozitarea jocurilor de noroc online

Ocazional mai apar momente în care politicienii noștri sînt de-a dreptul hilari… și, ca de obicei, exagerează atît de mult cu chestia respectivă încît îmi vine să rîd de ei și cu curul. N-am să-mi cer scuză pentru exprimarea mai anatomică, chiar dacă unii o vor considera ofensatoare (într-o măsură mai mare sau mai mică), politicienii noștri mult “iubiți” o merită din plin.

Ultima fază tare pe care am auzit-o este un proiect de lege prin care vor să îi oblige pe cei care furnizează servicii de jocuri de noroc online (și sînt undeva prin lume, dar nu în România) să își facă un punct de lucru sau o firmă nouă aici în țară și să înceapă să plătească impozite pentru statul român. Nu mai reţin cine dădea din gură ca prostul la radio în cursul zilei de azi, dar spunea că toată lumea va fi fericită după ce vor plăti impozite guvernului român, atît proprietarii paginilor web, cît şi cîştigătorii de pe la noi din ţară… Ciudată idee de “fericire” au indivizii cu posturi politice… mai ales ăia care cred că lumea se învîrte în jurul curului lor îndesat cu bani.

Ideea jocurilor de noroc online nu este deloc nouă, site-uri de profil există de ani buni, dar în ultimele luni promovarea lor a luat avînt destul de mult (caută fraieri care vor îmbogățire rapidă dar care-și vor pierde și ultimii bani acolo, dar asta e altă poveste). Să pui în aplicare un asemenea proiect nu e foarte greu: îți faci o firmă de profil undeva în lume, rezervi un domeniu pentru așa ceva și pui pe cineva să îți facă o pagină bine pusă la punct. Între noi fie vorba, pagina e cel mai greu lucru de făcut în toată povestea asta, și nici aia nu e foarte dificilă. Oricine are ceva bani de aruncat pentru investiția de început (adică pagina web și promovarea ei + eventualele pierderi la jocurile de noroc) poate să o facă.

Problema politicienilor-noștri-arhitați-după-bani este că sediul celor care furnizează jocurile de noroc ca niște servicii online este în afara României și toate impozitele se plătesc în altă parte. Ei vor să în convingă (pentru că de obligat nu prea cred că au cum să îi oblige – ar trebui să blocheze accesul la domeniile de internet respective și nu-i prea văd în stare să facă așa ceva) să îi plătească, chiar dacă o fac indirect – prin intermediul taxelor aplicate atît furnizorilor de servicii cît și celor care cîștigă bani prin așa ceva. Fiind vorba, totuși, de jocuri de noroc, este vorba de sume mari (cel puțin procentual).

Mă întreb, aşa, un pic cam retoric, ce au de gînd să facă mai departe în legătură cu subiectul ăsta. Dincolo de prostiile declarate nu prea au nimic de făcut decît să dea din coadă mai departe şi să latre alte chestii în speranţa că îi va asculta cineva.

Articol preluat de aici.

Constructii de Bucuresti

Una dintre ştirile pe care le-am auzit m-a făcut să pufnesc în rîs… Nu ştiu în ce măsură este adevărată, dar după cum am ajuns să percep mersul treburilor prin Bucureşti mă aştept să fie adevărată. Nu toţi bucureştenii sînt aşa, da’ la unii tupeul e ca la el la acasă.

Oricum, cum este să ceri o autorizaţie de construcţie pentru 3-4 etaje şi să faci de fapt 10 etaje, să faci o amprentă la sol mai mare decît cea din autorizaţie iar cînd îţi cere judecătorul să demolezi clădirea (cu sentinţa în mînă) tu să faci un apel şi să continui să lucrezi la ea?

Sînt sigur că vecinilor nu le-ar place aşa ceva, oricare ar fi construcţia şi indiferent în ce ţară s-ar ridica ea. Pe mine mă unflă rîsul tocmai pentru că nu sînt un asemenea vecin. La noi oamenii au tendinţa să privească neputincioşi cum o construcţie din asta mai mamută ( – comparativ cu cele din jurul ei) le ia lumina naturală din case, indiferent de momentul din zi şi să aştepte înţelegere la problemele lor din partea justiţiei. Adică se aşteaptă ca alţii să ia o decizie iar constructorii să înceapă să se conformeze, în ciuda tuturor acţiunilor lor anterioare. Sau, eventual, să înceapă să şantajeze pe constructori dacă sînt la rîndul lor mai tupeişti.

Într-o lume normală, cel puţin din rîndul meu de vedere, vecinii puşi în umbră de o clădire ridicată ilegal (adică cu mult altfel decît autorizaţia de construcţie pe baza căreia s-a început construcţia) ar rezolva problema cu bazooka… sau orice altă metodă sigură de demolare. Pe urmă infractorii (pentru că aşa se obişnuieşte să fie numiţi cei care încalcă legea) constructori n-au decît să îi dea în judecată şi să le ceară daune… dacă au de unde.

Dar mai avem mult pînă să ajungem acolo… măcar cîteva luni pînă cînd răbdările prăjite cu care sînt serviţi oamenii de cîţiva ani încoace vor ajunge la un capăt şi se vor apuca să reacţioneze un pic mai mult din punct de vedere social şi mai puţin din cauze de foame, prostie şi disperare ca pînă acum.

 

Articol preluat de aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 131 other followers

%d bloggers like this: