Home » 2011 » May

Monthly Archives: May 2011

Prostia si accidentele rutiere

Poate că v-aţi întrebat de ce în ultimul timp sînt atîtea accidente rutiere pe drumurile româneşti… Motivele sînt diverse, de la drumuri proaste la neadaptarea vitezei pentru ele, de la oboseala şi neatenţie la consumul excesiv de alcool. Dar foarte multe accidente au în comun două elemente esenţiale: prostia şi nesimţirea, de obicei în combinaţie cu alte elemente (alcool, oboseala şi infrastructura distrusă).

Azi mi-a fost dat să observ un foarte bun exemplu de PROSTIE umană în Oradea. Am avut ceva treabă prin oraş şi am luat maşina, se mai întîmplă să fie nevoie de ea. La un moment dat am ajuns în sensiul giratoriu de la centrul civic, proaspăt renovat – de numai cîteva luni. S-au pus cîteva straturi de asfalt nou, s-au pus nişte semafoare (pentru fluidizarea traficului – cică – şi chiar o trecere nou nouţă de pietoni). De fapt s-a mutat cea de lîngă liceul Gojdu cu cîteva zeci de metri mai încolo, la colţul sensului giratoriu în care o iei spre strada Independenţei. Tot acolo s-a pus şi un fel de gard, nişte grilaje de fapt, pentru a-i împiedica pe oameni să treacă strada aşa, aiurea, mai ales că atunci cînd o iei pe Independenţei spre primăriei curba este de 90 de grade şi nu ai deloc vizibilitate… este foarte uşor să dai peste vreun individ care traversează imediat după curbă.

Chiar şi aşa, azi dimineaţă o femeie TÎMPITĂ a trecut tocmai pe acolo, la numai cîţiva metri de sensul giratoriu, deşi avea două treceri de pietoni la numai cîţiva zeci de metri depărtare în ambele direcţii de mers. Lenea e cucoană mare, dar atunci cînd te omoară nu e tocmai bună. Partea şi mai proastă este că femeia se oprise în mijlocul drumului şi aproape dansa ezitînd în ce direcţie să o ia: nu ştia dacă vroia să treacă mai departe strada spre liniile de tramvai şi parcul 1 Decembrie sau să se întoarcă pe trotuarul de pe care tocmai plecase. N-am băgat claxonul pentru că eram prea ocupat să o evit… iar dacă aş fi speriat-o probabil că mi-ar fi sărit în faţa maşinii. Dacă chiar aş fi avut viteză (din fericire pentru ea eram sub limita legală) cu siguranţă ar fi avut toate şansele să o lovesc în plin.

Din punctul meu de vedere, singurul motiv pentru care am evitat-o pe proasta aia este că nu am vrut să-mi avariez aiurea maşina. În momentul în care femeia aia a ignorat cu bună ştiinţă avertismentele pe care alţii i le-au pus în cale şi şi-a pus în pericol viaţa singură de ce mi-ar fi în vreun fel milă de un asemenea specimen? Iar dacă în 40 şi ceva de ani de existenţă (cam atît estimez că avea individa) nu a reuşit să înveţe cîteva chestii elementare ale convieţuirii cu alţi oameni de ce aş manifesta vreo fărîmă de înţelegere pentru ea? Eu nu găsesc nici un motiv pentru a avea milă sau înţelegere pentru cei care aleg în mod conştient să-şi rişte aiurea propria viaţă… nici morţi şi cu atît mai puţin nici în viaţă.

 

Articol preluat de aici.

Noaptea muzeelor in Oradea, 14 mai 2011

În noaptea de sîmbătă spre duminică s-a derulat programul de acces liber la muzeele din Europa. Cu această ocazie a început în Oradea aniversarea zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, între 14 şi 20 mai.

Anul trecut nu am reuşit să mă duc, iar în acest moment chiar nu mai ştiu motivele… trebuie să fi fost…, dar anul acesta am fost… şi mi-am luat aparatul foto cu mine. Albumul de pe Picasa unde le-am încărcat pe cele mai reuşite este aici. Aş fi preferat să fie mai multă lumină ca să pot pune mai multe, dar asta e… Data viitoare mă voi duce cu un alt aparat (probabil) pe care să ataşez un blitz mai puternic.

Expoziţia de sîmbătă noapte de la Palatul Baroc a fost un pic dezamăgitoare din punctul meu de vedere… la cîte mii de obiecte (nu ştiu dacă-s zeci de mii sau sute de mii, oricum sînt suficiente) are în custodie Muzeul Ţării Crişurilor mă aşteptam să fie expuse mai multe. Dacă nu insistai prea mult să studiezi exponatele ai fi parcurs culoarele şi sălile expoziţiei în 5, hai să zicem cel mult 10, minute. Au fost totuşi cîteva care mi-au atras atenţia: pictura care se întinde pe un perete, plăcuţa cu inscripţia veche de vreo 6700 de ani pe care este imprimat unul dintre cele mai vechi sisteme de scriere, armura şi armele…

Partea bună este că a fost înghesuială… cel puţin în anumite momente. Am avut prilejul să stau ceva mai mult pe acolo, m-am întîlnit cu nişte prieteni pe care nu i-am văzut de ceva vreme, aşa că am mai rămas. Pentru o expoziţie care nu are prea mai pretenţii cea de sîmbătă noapte a avut succes. Nu pot decît să sper că următoarele vor fi mai mari şi mult, mult mai reuşite.

Articol preluat de aici.

Hotelul si afacerile BOR la Ierusalim

Că religia este o afacere FOARTE profitabilă o ştiu demult… iar din cînd în cînd mi se oferă exemple perfecte în acest sens. Ieri a fost o asemenea zi, chiar dacă nu am avut timp să mă ocup de ştire aşa cum trebuie (am auzit-o şi am reţinut-o pentru a scrie despre ea mai tîrziu – adică acum).

De curînd au apărut divergenţe, chiar scandal ar spune unii, între patriarhia Ierusalimului şi patriarhia româneasc pe motiv de hotel bisericesc în oraşul religiilor. Adică BOR-ul şi-a construit un hotel în Ierihon în care să-i cazeze pe credincioşii care merg în pelerinaj la Ierusalim şi, mai mult, şi-a făcut propria agenţie de turism care să-i ducă acolo (cel puţin aşa s-a spus prin media). E clar că patriarhia locală s-a ofticat pentru că li s-au redus cîştigurile (practic românii nu se mai cazează la localnici ci direct la Biserica Ortodoxă Română iar veniturile încasate se întorc acasă în loc să rămînă acolo).

Dacă ar fi vorba de cîţiva bani, ceva mărunţiş, probabil că ar fi fost trecut cu vederea. Dar am înţeles că e vorba deja de cel puţin un milion şi ceva de euro, adică sume care atrag cu uşurinţă atenţia. “Nelămurirea” mea este că, în ciuda vorbei cum că banul este ochiul dracului, vorbă care este întreţinută şi de către preoţi, aceştia caută să-şi îngrămădească prin buzunare mai mulţi bani decît le încap prin pantaloni. Sau pe sub sutane, spuneţi-le cum vreţi, e acelaşi lucru. Oare vor să-i ţină pe diavoli sub urmărire în locul nostru?  Eu prefer să tratez cu diavolii decît cu fariseii ăia… în diavoli am mai multă încredere.

Încă mai caut informaţii suplimentare despre acest subiect, ştiu prea bine că mass-media românească are tendinţa să manipuleze la greu aşa că nu prea pun accent pe ce zic ei. Dar, ca şi concluzie, n-am nevoie de confirmare că Biserica Ortodoxă Română vrea în primul rînd bani şi putere, iar dacă mai rămîne loc şi pentru ceva fapte bune (ceva rămăşiţe) le fac şi pe alea…. n-am nevoie de o confirmare suplimentară. Oricare ar fi cifrele exacte ale scandalului hotelului de la Ierusalim, el se încadrează perfect în metodele de acţiune ale BOR.

Guess Who – Oriunde te duci si Stiu deja

Guess Who – “Oriunde te duci” / “Stiu deja”, de pe albumul “Tot mai sus”

Mai multe detalii pe http://guess-who.ro
http://facebook.com/GuessWhoRomania

Muzica: Guess Who, Agresiv, Grasu XXL
Text: Guess Who
Saxofon: Dax
Mix: Agresiv, Grasu XXL
Master: Metropolis Studio (London, UK)
Regia: Iulian Moga
Label: MusicExpertCompany

Premiile Arsfan pentru 2010

Asociaţia Română de Science Fiction Arsfan şi clubul de anticipaţie Helion din Timişoara au decernat astăzi, de la ora 17, la sediul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (Piaţa Sf. Gheorghe nr. 3), Premiile Arsfan pentru anul 2010.

Juriul care a decis laureaţii a fost format din scriitorii Dănuţ Ungureanu (Bucureşti)  preşedinte, George Ceauşu (Iaşi), Lucian Vasile Szabo (Timişoara), Viorel Pârligras (Craiova) şi Traian Bădulescu (Bucureşti).

Premiul I pentru cel mai bun volum de proză SF nu a fost acordat, locul II revenind volumului “S.F. Doi” de Cristian Mihail Teodorescu (Editura Bastion), iar locul III, volumului “Capela excomunicaţilor” de Adrian Buzdugan (Editura Humanitas).

Pentru cea mai bună povestire SF nu au fost acordate decât premiile II – “Cumania 2010″ de Marian Truţă şi III – “Cetăţeanul Wells” de Silviu Genescu, în vreme ce Dragoş Merişca a obţinut premiul de debut pentru lucrarea “Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu”.

Cel mai bun scurtmetraj SF a fost adjudecat de Adrian Chifu, cu creaţia Dystobiotics Worlds, iar distinsul critic literar clujean Mircea Opriţă a fost răsplătit cu premiul Cel mai bun text critic SF, pentru eseul Despre distincţiile anticipaţiei româneşti”.

Premiul pentru Cea mai buna bandă desenată: Jup (Lucian Amarii) – „SuperCostel şi Confreria pisicilor negre” (Ed. Obiectiv de Suceava)

Articol preluat de aici

Filmul Thor (2011)

Cover of "Thor: Son of Asgard (Thor (Grap...

Cover via Amazon

Uite, am apucat să văd şi eu ecranizarea din 2011 a poveştii lui Marvel despre Thor, zeul tunetului. Nu mă aşteptam să fie ceva poveste extraordinară care să mă facă să îmi doresc să mă uit din nou la el, doar de dragul acţiunii… dar măcar efectele speciale au fost bune. Sau chiar excelente… depinde după gusturi.

A fost relaxant să-i văd pe cei de pe ecran (pe ăsta l-am văzut la cinema – a fost primul film pe care l-am văzut la Hollywood Multiplex după Avatar, pînă la urmă a fost tot 3D, dar măcar la ăsta nu m-a durut capul în final ca prima oară) căsăpindu-se între ei… măcar o dată văd pe altcineva bătîndu-se în ultimele săptămîni. Oare e clar pentru toată lumea că băieţii buni au cîştigat în final şi că a fost şi ceva poveste de dragoste pe acolo?  Dacă nu vă era clar acest lucru de la bun început, încă de cînd aţi auzit despre film, n-ar trebui să vă duceţi la el… vă depăşeşte în mod clar inteligenţa. Pentru restul detaliilor despre film căutaţi informaţii pe internet… sau uitaţi-vă la el.

A meritat cei 17 lei plătiţi pe bilet? Eu zic că da… Măcar ocazional, într-o perioadă plină, se merită văzut un film din ăsta. Măcar pentru cele cîteva momente amuzante care au reuşit să arunce o aromă de primăvară filmului.

Extinderea Lotus Center din Oradea

Aseară am fost prima oară prin Lotus Center după aproape două luni de pauză… probabil că n-aş fi trecut pe acolo încă o dată pe atît dacă nu ar fi fost filmul Thor… dar nu despre asta vreau să scriu acum. Primul lucru pe care l-am observat cînd am ajuns a fost măgăoaia plantată în mijlocul a ceea ce a fost odinioară parcarea… Lotusul se extinde iar faţada este practic în (re)construcţie. Căutînd informaţii despre asta, măcar acum decît niciodată, am văzut că s-a tot anunţat prin mass-media la începutul lunii aprilie, dar dintr-un motiv sau altul mi-a scăpat… ceea ce nu este deloc de mirare: la cît de mult mă interesează clădirea aia şi conţinutul ei probabil că nu aş observa-o deloc dacă nu ar fi plantată chiar lîngă drum, dacă nu s-ar vedea destul de clar de pe dealurile din jurul oraşului (sau cel puţin o parte dintre ele) sau dacă nu aş avea din cînd în cînd treabă pe acolo.

Nu mă încîntă deloc acest lucru. Pe lîngă faptul că avem nevoie de un parc în zona aceea, nu de extinderea suplimentară a unei clădiri pe care nu mi-am dorit-o niciodată acolo, mai demult am auzit tot felul de chestii despre modul în care a fost construită la începuturi… Mă refer la descărcarea de sarcină arhelogică, zona Salca fiind de o importanţă majoră în acest sens, care a fost făcută în grabă şi fără a avea grijă la artefactele care au fost găsite, chiar şi în condiţiile improprii. Extinderea actuală a construcţiei nu aduce nimic bun în acest sens.

Soluţia? Cea mai rapidă şi mai drastică ar fi demolarea întregii clădiri… Una mai bună şi de lungă durată este plantarea unor copaci, flori, licheni şi muşchi în fiecare colţ în care se poate. Partea bună cu natura în mijlocul căreia trăim este că ea are obiceiul de a-şi revendica teritoriile furate de oameni… e de ajuns să o lăsăm să se manifeste liberă.

 

Articol preluat de aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 127 other followers

%d bloggers like this: