Home » 2011 » April

Monthly Archives: April 2011

Batalia pentru Crisana

Războiul pentru teritoriul cel sfînt al Crișanei a luat azi o întorsătură neașteptată: iluminat după noaptea de înviere, cînd și-a descoperit lumina unică și personală în contradicție flagrantă cu cea împărțită milogilor acum două seri, primarul țigan al Oradei a declarat că nu-și mai poate păstra poziția actuală de administrator al orașului cu demnitate din cauza atacurilor populației maghiare minoritare.

În virtutea alegerii sale ca reprezentat al populației majoritatea a României, primarul Oradei este îndreptățit să propună pe oricare țigan să-i urmeze la conducerea municipiului Crișanei fără să mai fie nevoie de alegeri locale, dar acest a declarat că se simte îndatorat ultimilor români rămași pe aceste meleaguri și că dorește să le dea, măcar acum, o șansă la autodeterminare.

O sursă a declarat sub protecția anonimatului că cele două sute de milioane de români plecați în afara țării ar fi făcut presiuni în acest sens în ultimele luni, aducîndu-l pe primarul țigan în pragul cedării psihice. Condiția minorității românești, doar cîteva mii de persoane, este foarte neclară printre sutele de mii de unguri și miliardul de țigani care trăiesc acum în spațiul carpato-danubiano-pontic. Sursa aceasta a mai remarcat că, foarte probabil, tocmai de aceea actualul primar demisionar ar fi aruncat moaștele sfîntului Călin pe podeaua bisericii de pe dealul Ciuperca acum două zile și le-ar fi stropit cu benzină dorind să le dea foc. E bine că a fost oprit la timp, înainte de a face o prostie irecuperabilă: nu e deloc indicat să își facă dușmani printre ultraortodocșii (fanatcii) creștini, din orice minoritate ar face parte. Ținînd cont de prețul absurd al carburanților fosili, primarul trebuie să fi dat o avere imensă pe cei cîțiva litri de benzină sau i-a primit ilegal, peste graniță, de la complicii din afara țării.

În aceste momente se adună cîteva șatre de țigani pe malul Crișului Repede, în apropierea primăriei Oradei, pentru a protesta împotriva plecării primarului și pentru a face vrăjile de rigoare în momentele de tranziție a puterii politice. Foarte probabil vor ajunge să blocheze și cel mai apropiat oraș de graniță, Budapesta, pentru a le da o lecție celor din afara țării: au plecat și nu mai au nici un cuvînt de zis în treburile interne ale unei țări pe care au decis să o părăsească de bună voie.

Bătălia anterioară pentru Crișana, de acum 20 de ani, a dus la dezmembrarea Ungariei Mari și la alipirea teritoriilor Republicii Moldova, Ucrainei și Poloniei la România Magnifică. Noua capitală a țării, Oradea, a crescut în dimensiuni de 10 ori față de suprafața pe care o avea atunci, iar aspectul său s-a schimbat drastic. Primarul orașului este considerat ca fiind cel mai important om din stat, chiar înaintea președintelui, primilor miniștri și a guvernului, pentru că el le garantează personal securitatea și buna funcționare a noului stat român.

Este foarte clar că demisia curentă, după ce actualul primar a ținut cu dinții de poziție vreme de 18 ani și a adus orașul și întreaga zonă la un grad de dezvoltare pur și simplu incredibil, aruncă noi umbre asupra viitorului. Bătălia pentru Crișana, Edenul renăscut, tocmai a reînceput.

Sursa este aici.

Loteria prostilor, 6 din 49

Ieri, în prima zi a paștelui creștin, au avut două extrageri la loto 6 din 49 și, așa cum era de așteptat, s-a cîștigat premiul cel mare. Numerele cîștigătoare sînt 40, 8, 39, 26, 15 și 7, iar suma cîștigată este 41.997.089,75 lei. Nu știu în ce zonă a țării a fost completat biletul cîștigător, dar mă gîndesc că vînătorii de subiecte tari din mass-media se vor grăbi să urle informația pe toate posturile (dacă nu cumva au început deja să o facă).

Nu este prima oară cînd se cîștigă cu ocazia marelor sărbători religioase creștine… iar zvonurile despre faptul că loteria este aranjată circulă de ani buni… Eu îi spun taxa prostului pentru că trebuie să fii prost ca să te apuci să joci la așa ceva.

I-aș ura felicitări cîștigătorului, dar nu cred că se va bucura prea mult de banii ăia. De obicei nu se întîmplă așa ceva, mai ales cînd e vorba de sume de milioane de euroi.

Sursa este aici.

Open source versus license versus custom software

Logo Open Source Initiative

Image via Wikipedia

The debate about open source software versus licensed software is so old that I don’t think I can bring something new and relevant to that. It has been said almost anything that could be said and both side has it’s “fanatics” that are sure that their way is the best way to do.

The open source software is a computer software that is available in compiled form (when necessary) and in source code form, some copyrights reserved for the creators of the code are provided under a software licence that permits users to study, change, improve and sometimes to distribute the software. Some open source licence are gathered under the Open Source Definition and others are available within the public domain.

All the rights to a software code is reserved to their creators, that rights are changed when the owner gives them up (open source code) or sell the code (based on a legal contract to create custom software or just to buy an already existing piece of software). A licence is a legal instrument governing the usage or redistribution of the software, a typical licence grants an end-user permission to use one or more copies of the software in ways where such a use would otherwise constitute copyright infringements.

As a software engineer, a webdesigner and an end-user I had to deal with open source and licensed software as well. Usually I rely a lot on the open source software (Linux distributions, Open Office and others, including several tools to get work done), but there are moments when I pay gladly for the licences (I still need a copy of Windows to test stuff, there also are a lot of software that deserve their money several times over).

From my personal point of view, the best part of these two distinct ways to deal with the software code is that you can start a project from scratch (and get your money when delivering to the customer), but also you always can get the open sources and start customizing them to fit the requirements (it’s faster, but you are selling a service, not the code itselft and there are not so many financial benefits from that in a single project). Either way, the client gets what she/he wants and everybody is happy (or they try to be). That’s why I say that the licence software as we know it is slowly dying, nobody will be interested to buy something that does not have attached a period of support and maintenance or even improvements (as a clause in the development contract). This might stop the opposition to the open source software as they (the open source and the licence software) will emerge into services, not just some delivered code.

The article is here and here.

Web design and seo services

screenshot from a opensource search engine (op...

Image via Wikipedia

Do you want a web page or a web application? Excelent. Do you have a webdesigner or a web company to create your application? Good. Use them. What about the promotions of your product on the internet after delivery? Usually, the page is realease and that’s all, the webdesigner’s job is done and it is your bussiness to get somebody to promote your page or application and to get it well-known.

It’s the year 2011 Christian era and I started creating pages (professionaly speaking) about 7 years ago. I’ve picked up some stuff about search engine optimization in the last several years, but only lately, since the beginning of the last year, I have started to give it the necessary attention. Several weeks ago I had to make some minor improvements in one older page and I was a little ashamed… it was very poorly optimized for the search engines.

We are offering these services, but I am not going to convince you in any way to come to us… all I want is to give you some piece of advice: the web designing and the seo always work great together. The best pages are the ones that promote theirselves, in the matter of their content, how they looks (the design) and, the most important, their structure. The content and the design will make the people talk about the web page or the web application, but it will not bring it in the first 10 results of the search engines.

There still are companies and webdesigners that offer web development services and seo services, I know at least a few of them. It’s a good way to make some extra money from some clients that have no idea about what is a web page and how the search engines works: to create a web page with a minimum optimization on site and to offer that optimization as an auxiliary service. This works more often than you might think, but the client will always lose something: time, money or both.

So, when you decide to get a web site or a web application put the condition when picking up somebody to work on it: that the product must contain the basics or extended optimization for the search engines on site (integrated in the application).

The article is here and here.

Impozitarea jocurilor de noroc online

Ocazional mai apar momente în care politicienii noștri sînt de-a dreptul hilari… și, ca de obicei, exagerează atît de mult cu chestia respectivă încît îmi vine să rîd de ei și cu curul. N-am să-mi cer scuză pentru exprimarea mai anatomică, chiar dacă unii o vor considera ofensatoare (într-o măsură mai mare sau mai mică), politicienii noștri mult “iubiți” o merită din plin.

Ultima fază tare pe care am auzit-o este un proiect de lege prin care vor să îi oblige pe cei care furnizează servicii de jocuri de noroc online (și sînt undeva prin lume, dar nu în România) să își facă un punct de lucru sau o firmă nouă aici în țară și să înceapă să plătească impozite pentru statul român. Nu mai reţin cine dădea din gură ca prostul la radio în cursul zilei de azi, dar spunea că toată lumea va fi fericită după ce vor plăti impozite guvernului român, atît proprietarii paginilor web, cît şi cîştigătorii de pe la noi din ţară… Ciudată idee de “fericire” au indivizii cu posturi politice… mai ales ăia care cred că lumea se învîrte în jurul curului lor îndesat cu bani.

Ideea jocurilor de noroc online nu este deloc nouă, site-uri de profil există de ani buni, dar în ultimele luni promovarea lor a luat avînt destul de mult (caută fraieri care vor îmbogățire rapidă dar care-și vor pierde și ultimii bani acolo, dar asta e altă poveste). Să pui în aplicare un asemenea proiect nu e foarte greu: îți faci o firmă de profil undeva în lume, rezervi un domeniu pentru așa ceva și pui pe cineva să îți facă o pagină bine pusă la punct. Între noi fie vorba, pagina e cel mai greu lucru de făcut în toată povestea asta, și nici aia nu e foarte dificilă. Oricine are ceva bani de aruncat pentru investiția de început (adică pagina web și promovarea ei + eventualele pierderi la jocurile de noroc) poate să o facă.

Problema politicienilor-noștri-arhitați-după-bani este că sediul celor care furnizează jocurile de noroc ca niște servicii online este în afara României și toate impozitele se plătesc în altă parte. Ei vor să în convingă (pentru că de obligat nu prea cred că au cum să îi oblige – ar trebui să blocheze accesul la domeniile de internet respective și nu-i prea văd în stare să facă așa ceva) să îi plătească, chiar dacă o fac indirect – prin intermediul taxelor aplicate atît furnizorilor de servicii cît și celor care cîștigă bani prin așa ceva. Fiind vorba, totuși, de jocuri de noroc, este vorba de sume mari (cel puțin procentual).

Mă întreb, aşa, un pic cam retoric, ce au de gînd să facă mai departe în legătură cu subiectul ăsta. Dincolo de prostiile declarate nu prea au nimic de făcut decît să dea din coadă mai departe şi să latre alte chestii în speranţa că îi va asculta cineva.

Articol preluat de aici.

WordPress and the HeadSpace2 plugin

Lately, in the past few weeks, I had to configure some wordpress blogs and to design some themes for them, they were a requirement for some clients as a easy-to-use script to complete the content of their page and to improve it’s ranking on the internet.

I don’t want to tell you about what powerful tool is wordpress, I believe the most of already know that… and if you don’t know it then find out now: some people say that wordpress rules and the are right. If you know what you want and you don’t need complicated stuff (like online stores with lots and lots of products and online payment or some good looking moving or flying things in flash) than wordpress is one of the best options for you. It’s great for blogging (that’s why it’s so well known – everybody can create a blog and start writing now) and for pages that has to present several things and that don’t something very expensive. If you know what you want when the designer starts to work on your wordpress blog you can have a good result in less than a day: the installation of the script, it’s configuration and the installation of the plugins, even the theme if you use one of the several existing tools on the market.

For the moment I want to stop and dedicate this entry to a specific plugin that’s a great tool for the search engine optimization part of the blog. The wordpress scripts come with some seo facilities but their beauty is that they can always be improved by using plugins, and everyone can create his/her own plugin and to install in on his/her blog (unless it’s on wordpress domain – it’s their domain, they make the rules, you can’t just any kind of plugins).

They say here about the HeadSpace (the subject of this article) that:

HeadSpace is a powerful all-in-one plugin to manage meta-data and to handle a wide range of SEO tasks. With it you can tag your posts, create custom titles and descriptions that improve your page ranking, change the theme or run disabled plugins on specific pages, and a whole lot more.

I am not going copy to from them the informations they are offering about the plugin or to repeat the most important parts of the text, they explain everything you need to know about it and how to start using it.

Consider my recommendation about this excellent script and use it. It’s a tool that you (almost) need and if you configure it in the right way it will improve the seo and the rank of your blog for sure.

The article is here and here.

WordPress afisarea datei in limba romana

Utilizatorii de wordpress pot găsi aici un plug-in realizat de mine care traduce data calendaristică în limba română.

Script-ul afișează data calendaristică de la articole și de la comentarii în limba română, traduce de asemenea lunile de la arhivă și afișează inițialele corecte (corespunzătoare fiecărei zile a săptămînii) la calendar.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 122 other followers

%d bloggers like this: