Home » 2010 » December

Monthly Archives: December 2010

Revelion fara manele

Azi am apucat să mă uit un pic pe la televizor să aflu şi eu ce mai e nou (adică versiunea lor a poveştii, aşa subiectivă cum o prezintă de obicei) şi, printre altele, am văzut ce au de gînd să difuzeze mîine noapte, de revelion. Mă refer la secvenţele pe care le pregătesc ei anticipat, ca de obicei, ca să-i convingă pe oameni să se uite. Unele dintre aceste secvenţe de promovare (hai să le zicem reclame) au rol invers în cazul meu: mă alungă din faţa televizorului, indiferent dacă urmează emisiunea (filmul) respectivă sau este doar o reclamă oarecare…. iar secvenţele pregătite pentru revelion se încadrează perfect în această categorie.

Oare vom putea face vreodată vreun revelion fără manele la tembelizor? Ştiu că manelele sînt doar o modă, ştiu că televiziunile nu se prea pot abţine să nu le dea pe post ca parte a promovării inculturii la absurd (o altă modă românească), dar în ultimii ani cam toate revelioanele au fost împănate cu rahatul ăsta pe care unii îl consideră muzică. De fiecare dată am avut altceva mai bun de făcut decît să stau în faţa televizorului să salivez ca oricare alt tembel, dar am văzut reclamele… mi-au fost arhisuficiente pentru a mă lămuri de calitatea emisiunilor respective.

Oricît de frumos arată un tort, oricît de bun este la gust, în momentul în care îl împodobeşti cu un rahat pe care-l pui în mijloc nu prea îţi mai vine să-l consumi. Din punctul meu de vedere cam astea-s emisiunile de revelion de pe la televiziunile româneşti. Nu am de gînd să dau nume, este ceva generalizat. Probabil că aş scoate în evidenţă excepţiile, dar pentru moment nu cunosc nici una. Sînt foarte mari şanse ca anul ăsta să nici nu aflu… poate voi afla măcar la următorul revelion. Dacă nu cumva o să am treburi mai bune de făcut. Oricum, pentru mîine noapte am deja ceva planificat şi nu implică statul în faţa televizorului (poate cel mult doar ocazinal, dar asta ar fi o excepţie, nu o regulă).

 

Articol preluat de aici.

Prima Shopping Center din Oradea

Săptămîna trecută nu am prea avut timp să citesc presa, de altfel chiar şi statul meu pe la calculator a fost foarte limitat în unele zile. Motivul principal este că m-am mişcat prea mult prin oraş pentru a mai apuca să stau pe aici, şi poate de aceea am avut prilejul să remarc dispariţia clădirililor aparţinînd fostei fabrici Înfrăţirea… transformate în cîteva grămezi de moloz dincolo de ce-a mai rămas din gardul fabricii. Mă aflam pe strada Oneştilor, iar pentru moment nu prea le-am dat atenţie. Pur şi simplu mi-am văzut de treabă.

Ceva mai devreme am aflat despre proiectul unui mall nou în Oradea denumit Prima Shopping Center care va fi construit tocmai în acea zonă anul viitor. Mai multe informaţii despre investiţie apar aici dacă sînteţi interesaţi. Practic, din ce am înţeles eu, mall-ul va fi delimitat de străzile Tudor Vladimirescu, Onestilor, Decebal şi Octavian Iosif… s-a dorit o zonă cît de cît centrală şi s-au alocat 50 de milioane de euro pentru asta. Se ştie foarte bine că criza nu îi loveşte la fel pe toţi, dar această investiţie este cel mai bun exemplu de prin zonă. Se spune că gradul de ocupare este deja de 50%, cu mult înainte ca să fie măcar începută ridicarea construcţiei.

Mă gîndesc că insistenţa cu care s-a dorit construirea noului pod rutier peste Crişul Repede în zona actualului pod de pontoare a avut o legătură directă cu proiectul acestui mall, poziţionarea este prea bine aleasă (cred că perfectă este un cuvînt mult mai potrivit) ca să fie o coincidenţă. Traficul este deja foarte intens în zona bulevardului Decebal, iar cu noul pod se va înteţi cu mult şi traficul de pe strada Oneştilor… vadul comercial este foarte bine ales, iar dacă primăria le aduce pe gratis noi posibili clienţi cu atît mai bine pentru investitori. Oare o fi bine şi pentru orădeni? Nu ştiu, rămîne de văzut, dar prima mea reacţie este de a răspunde foarte negativ la această întrebare. Personal aş fi preferat o frabrică nouă în locul fostei Înfrăţiri, nu un mall nou. Avem nevoie în primul rînd de lucru ca să ieşim din criză, nu de distracţie şi de consumarea produselor altora.

 

Articol preluat de aici.

Adrian Sobaru operat

Ştirea zilei de azi, cel puţin aşa cum am perceput-o, a fost operaţia lui Adrian Sobaru. A durat ceva timp pînă să-mi dau seama cine este Sobaru ăsta, dar la început mi-era foarte neclar de ce îl consideră cei din mass-media atît de important. Am văzut pe la televizor, într-unul din momentele în care era aprins, detalii ale operaţiei şi despre modul în care i-a fost reconstruită faţa şi oasele craniului.

Într-un final mi-am dat seama: este vorba de prostul care s-a aruncat de la etaj în parlament în timpul unei sesiuni a mult “iubiţilor” noştri aleşi. Emil Boc tocmai rostea un discurs şi, după cum a declarat ulterior, a fost şocat de fază. Dacă mai reţin bine, Adrian Sobaru era operator la TVR în momentul respectiv şi s-a spus că a efectuat săritura din cauza disperării pentru că lui şi soţiei li s-a redus salariile şi fiica era bolnavă.

La vremea aia, adică acum cîteva săptămîni, s-a spus imediat că a fost o tentativă de sinucidere şi mass-media (din toată lumea, dacă am înţeles bine) s-a grăbit să preia ştirea asta “tare” de tot. La momentul respectiv am ignorat subiectul din două motive mari şi late: am avut lucruri mult mult mai importante şi interesante de făcut, iar dacă mi-aş pierde timpul cu toţi idioţii de care dau sau despre care aud nu aş avea timp să mă ocup de orice altceva.

Ştiu că disperarea care l-a împins pe omul acela să sară poate impresiona pe mulţi, dar eu nu-l pot numi altceva decît idiot… şi am două motive pentru aşa ceva.

- în primul rînd pentru că nu prea ai cum să te sinucizi aruncîndu-te de la etajul parlamentului… din cîte am înţeles este vorba de o înălţime de numai cîţiva metri, iar în acest caz ajungi să-ţi rupi tot felul de chestii (în primul rînd membrele sau alte oase de prin corp), să te răneşti dar de obicei rănile nu sînt prea grave. Nu cunosc statistici, dar am înţeles că foarte puţine tentative de sinucidere reuşesc de la o asemenea înălţime, iar din ce am văzut acea tentativă nu îndeplinea aproape deloc condiţiile necesare. Trebuie să menţionez faptul că nu-s sigur cui i se atribuie meritul acestei tîmpenii: lui Adrian Sobaru sau mass.mediei, nu este prima oară cînd reporterii s-au grăbit să eticheteze greşit sau aiurea, inteţionat sau nu, gestul unei persoane. Între noi fie vorba, etichetarea asta dusă uneori la absurd îi ajută incredibil de mult… cu cît este ştirea mai şocantă cu atît se vinde mai bine. Cui i pasă că un operator de la TVR s-a aruncat de la etaj doar pentru că dorea să ajungă mai repede la Emil Boc pe scenă atunci cînd se poate spune că operatorul ăla a înercat să se sinucidă din disperare?

- reducerile de salarii de la bugetari din ultimul timp sînt arhicunoscute… nu mai este nevoie să le menţionez. Dacă nu le cunoaşteţi deja nu pot decît să vă întreb pe ce planetă aţi fost în ultimele luni? Se poate spune cu uşurinţă că vinovaţii sînt cei din parlament şi din guvern. Înţeleg că aceste reduceri au produs probleme foarte multor oameni, adevărate valuri sociale, mai ales în familiile în care amîndoi soţii erau bugetari, iar emoţiile au fost pe măsură. Mă refer în primul rînd la teamă, nesiguranţă, disperare… tot grupul deja cunoscut. Înţelegeţi voi, viaţa nu e deloc simplă şi mai devreme sau mai tîrziu fiecare trece prin aşa ceva.

Unul dintre efectele secundare al acestor reacţii este ceva ce nu voi accepta probabil niciodată. Poate că într-o oarecară măsură înţeleg, dar de acceptat nu se pune problema: cum poţi să accepţi o asemenea situaţie fără să faci cam nimic (cel puţin nimic concret) ca să o schimbi? Cum poate cineva să încerce să se autodistrugă (într-o formă sau alta – un alt exemplu este cel al profesoarei care a protestat cîteva săptămîni bune prin greva foamei) în loc să îi distrugă pe vinovaţi? Nu ştiu dacă Adrian Sobaru a încercat să se sinucidă sau doar a vrut să tragă un semnal de alarmă, dar metoda folosită a avut puternice tendinţe autodistructive. Mai mult, îi avea pe parlamentari şi pe guvernanţi (cel puţin o parte dintre ei) sub priviri. În loc să coboare ca să le ceară socoteală pentru rahatul în care ne-au băgat el a preferat să sară de la balcon.

Trăim într-o ţară în care unii (puţini) îi fac să sufere pe cei mulţi prin prostia şi hoţia de care au tot da dovadă în ultimii ani… iar cei mulţi, în loc să ia atitudine şi să-i elimine aşa cum ar trebui să o facă, se pedepsesc ei înşişi şi se mutilează singuri pentru ca mai apoi să se plîngă de viaţa de rahat pe care o trăiesc. Adrian Sobaru este doar cel mai recent caz care a spart barierele mass-media, dar este departe de a fi singurul. Este un fenomen generalizat prin România noastră mult iubită.

 

Articol preluat de aici.

Sfinta zi de luni

Una dintre ştirile zilei de azi mi-a atras atenţia într-un mod oarecum iritant: de anul viitor prima zi a săptămînii va fi duminică. Cel puţin prin calendarele BOR. Ei susţin că ziua învierii unuia dintre zeii lor (adică Isus) este duminică şi de aceea ar trebui să fie prima zi a săptămînii. Din cîte am înţeles pe calendarele lor (adică cele emise de Biserica Ortodoxă Creştină) se va face o delimitare clară între dumincă şi restul săptămînii care va face din această zi prima din săptămînă.

Şi totuşi, ce e cu sfînta zi de luni? Ce-a păţit de a fost retrogadată în asemenea hal de către cre(ş)tinii din BOR după cîţeva zeci bune de ani, poate chiar secole, de dominaţie? Între noi fie vorba, ziua în sine este la fel de sfîntă ca întotdeauna, doar că unii dintre preoţi au uitat de modestia şi umilinţa de care ar trebui să dea dovadă iar tupeul le-a crescut la cer. Poate tocmai de aceea unii preoţi aşa zis creştini au impresia că îşi pot permite cam multe în această ţară în care majoritatea populaţiei s-a declarat (în lipsă de altceva mai bun) creştină. Dacă nesimţirea mai creşte mult va ajunge să fie sanctificată şi oamenii se vor închina sfîntului tupeu mai dihai decît la sfîntul duh.

Sînt ateu, după cum (probabil) se ştie. Le respect credinţa celor care o au, oricare este ea, indiferent de zeitatea căreia i se închină… dar, cu toate acestea, mă cam doare în cot (ca să mă exprim frumos – da, e doar o exprimare) de motivaţia celor de la BOR. Ce tipăresc ei pe calendarele lor este în întregime problema celor care le cumpără (pentru că da, toate-s pe bani în creştinismul ortodox), dar nu pot spune că mă încîntă prea tare. În primul rînd pentru că poate crea confuzie, în al doilea rînd pentru că poate crea anumite tensiuni.

Personal nu folosesc calendarele creştine, nu am folosit niciodată şi nici nu am de gînd să încep să o fac. Nu ţin nici o sărbătoare de-a lor, aşa că un calendar al sărbătorilor creştine ar fi pur şi simplu redundant. Nu ştiu sigur ce aş face dacă aş primi unul cadou, dar ideea de a-l folosi pe post de hîrtie igienică mi se pare foarte tentantă… mai ales acum, cînd sfînta zi de luni în care nici măcar iarba nu creşte (conform credinţei populare) a fost detronată iar săptămîna lor amărîtă va începe duminica.

 

Articol preluat de aici.

Iarna prin Romania

De cîteva zile deja ninsoarea a acaparat şi acoperit România. E natural aş putea spune, chiar şi cu efectul de seră de care se tot plîng unii iarna a rămas iarnă… cel puţin deocamdată. Prin Oradea este probabil a doua sau a treia ninsoare din ultimele luni, primul semn adevărat al anotimpului rece, cînd frigul s-a făcut simţit, iar zăpada nu s-a topit aproape imediat.

Dar despre altceva vreau să scriu acum: manevrele pe care autorităţile le-au luat odată cu venirea zăpezii. Se tot spune că în ultimii ani cei care ar trebui să ia măsuri sînt depăşiţi mereu de situaţie iar circulaţia prin oraşe devine infernală atunci cînd ninge (adică mai infernală decît atunci cînd plouă şi toată lumea îşi pune curul în maşină de frică să nu se ude niţel la frizură şi pe haine). Valul de accidente şi de persoane care au umplut secţiile de ortopedie anunţat la ştiri în aceste zile par să confirme gheţa de pe trotuare (ştiu cît de bine sînt în stare să exagereze ştiriştii, aşa că nu mă prea iau după tot ce spun), nu ştiu cîte tamponări au avut loc dar mă gîndesc că-s mai mult decît o grămadă mare.

N-am avut prilejul să circul cu maşina azi, aşa că nu ştiu foarte bine ce măsuri au luat cei din Oradea cînd vine vorba de drumurile din oraş. Ştiu cu siguranţă că s-au grăbit să cureţe trotuarele din preajma primăriei încă de azi noapte ca să dea bine în faţa şefilor, dar mă aştept ca cea mai mare parte a oraşului să fie încă neatinsă de sarea şi vreo intervenţie de orice fel a autorităţilor. Trotuarele de prin preajma pietonalei (la capătul dinspre magazinul Crişul – adică în plin centrul oraşului) erau pline de zăpadă chiar şi azi, de exemplu, cînd am trecut pe acolo cu treabă dar mă gîndesc că oamenii de la întreţinerea drumurilor s-au gîndit că una dintre staţiile de ambunlanţă a oraşului este chiar în zonă… iar dacă-şi fracturează cineva şoldul sau vreun membru se va găsi cineva care să intervină prompt. Adică care să reacţioneze în loc să acţioneze… ca de obicei prin România noastră cea “iubită”.

Într-o oarecare măsură autorităţile şi-au declarat incompetenţa în acest sens (adică să întreţină drumurile de orice fel, dar în primul rînd cele din interiorul oraşelor) în urmă cu cîţiva ani, cînd li s-a cerut asociaţiilor de proprietari (la blocuri) şi a proprietarilor de case să-şi facă curăţenie în faţa propriului imobil ameninţîndu-i cu amenzi dacă nu se supun. Într-o ţară civilizată curăţenia în faţa casei, chiar dacă este spaţiu public, s-ar face din simţ civic sau din simplu instinct de supravieţuire, spuneţi-i cum vreţi, nu din cauza unor potenţiale amenzi, dar pe la noi nici măcar asta nu are foarte multă valoare. La noi însă expresia “merge şi aşa” a ajuns nu doar o modă ci şi un mod de viaţă, un principiu fundalmental al existenţei. Altfel nu am fi ajuns în rahatul în care se aflăm. Puţinii care gîndesc altfel sînt mai degrabă excepţii decît o regulă, iar influenţa lor pare de-a dreptul neglijabilă.

Am auzit spunîndu-se zilele trecute într-un film că sărbătorirea Crăciunului (şi toate celelalte semnificaţii – mă gîndesc în primul rînd la cele astronomice, fiind perioada imediat următoare solstiţiului de iarnă) este considerată ca fiind străbaterea unei jumătăţi a perioadei de întuneric. Din acest punct de vedere noi, românii contemporani, nu avem ce sărbători: ne-am născut în întuneric, foarte probabil vom muri în întuneric.

 

Articol preluat de aici.

Bagaje cu gps

Subiectul de acum este dedicat călătorilor, mai ales acelora care merg cu avionul şi le schimbă de mai multe ori înainte de a ajunge la destinaţie. Nu pot spune că am făcut parte dintre aceştia, drumurile pe care le-am făcut în ultimii ani au fost mult prea locale pentru a avea nevoie de avion, iar acele drumuri ocazionale în care a fost nevoie să zbor au necesitat doar două zboruri (dus-întors). Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri bagajul a fost o necesitate. Ca la toată lumea, de altfel.

Acum cîteva zile au fost în vizită nişte prieteni din Franţa, am mai menţionat asta dar acum este o altă perspectivă a vizitei: o parte a bagajelor s-au pierdut pe drum atunci cînd a fost schimbat avionul la aeroportul din Munchen. Din ce mi s-a spus, acolo se află sute sau chiar mii de bagaje pierdute care aşteaptă să fie sortate şi trimise înapoi la proprietari. Şi nu este un caz singular: alte mii de bagaje se află la fiecare aeroport mai important. Practic s-a format o întreagă industrie de găsire a bagajelor pierdute, chiar dacă soluţia este una ieftină şi la îdemîna tuturor. Nici măcar nu este una nouă, deja se practică dar nu cred că a ajuns să fie pusă în practică la scară largă.

Este evident faptul că tehnologia GPS a ajuns să fie folosită din ce în ce mai mult în ultimii ani, nu doar la maşini pentru detectarea locaţiei pe glob şi a posibilelor trasee, ci şi integrate în diverse dispozitive electronice mai mult sau mai puţin utile. Fie că îi ajută sau nu, oamenii au tendinţa să se menţină informaţi asupra poziţiei lor… unii dintre ei au extins acest lucru şi asupra animalelor de casă. De ce nu s-ar face acelaşi lucru şi în cazul bagajelor lor? Costul dispozitivului nu este mare, iar taxa lunară pentru aşa ceva depinde de operator. Oricum, este ceva ce compensează cu siguranţă costul unor bagaje pierdute, mai ales atunci cînd sînt implicate şi valori (în bani sau în sentimente), nu doar probleme pe care le ridică lipsa chestiilor necesare unei călătorii reuşite.

Deficienţa majoră a acestui sistem este calitatea semnalului care se poate reduce pînă spre zero în cazul cuştilor Faraday (adică spaţii metalice închise în care ar putea ajunge bagajele), dar se pot găsi soluţii alternative la fel de ieftine la asemenea probleme.

 

Articol preluat de aici.

Stephen King: Christine

De vreo trei săptămîni am început să citesc Christine scrisă de Stephen King, o carte excelentă de altfel. Între timp am reuşit să văd şi filmul regizat de John Carpenter în 1983 (imdb) care a fost dezamăgitor de slab comparativ cu cartea. Stephen King a reuşit să ilustreze foarte bine oscilaţiile unui băiat izolat, un adevărat ratat social, între condiţia pe care a dobîndit-o ca urmare a educaţiei şi a integrării sociale şi influenţa malefică a maşinii proaspăt achiziţionate. Singurul prieten pe care l-a avut, singura fată pe care a reuşit să şi-o aducă aproape s-au întors împotriva lui din cauza acelei influenţe, cei care au rănit maşina au plătit cu viaţa pentru acţiunile lor, dar la fel au păţit şi mulţi dintre cei care s-au apropiat în vreun fel sau altul de Arnie Cunningham.

În filmul lui John Carpenter acel tînăr a devenit doar adolescent oarecum obişnuit care a fost acaparat de o maşină malefică, este probabil singura idee care a fost păstrată din povestea iniţială. Toată procedura cumpărării acelui Plymouth Fury şi discuţiile cu fraţii LeBay a fost prezentată foarte succint, redusă la doar două sau trei minute. Secţiuni întregi din carte au fost reduse doar la trei scene care au avut o foarte mică tangenţă cu istoria anterioară a Christinei, adică au fost practic amputate elemente importante. N-a fost pomenit nimic despre prezenţa continuă a lui Rollie LeBay în paginile cărţii, chiar şi după moartea lui. Relaţiile subtile dintre Arnie şi Christine nu au mai apărut în vreun fel în film, dar Stephen King a reuşit să le evoce ca un adevărat maestru. Metodele prin care Christine a reuşit să elimine toate problemele care au apărut pe parcursul poveştii şi metodele prin care s-a răzbunat au fost drastic modificate în numele acţiunii şi încadrării într-o lungime maximă a duratei unui film. A fost o jertfă care a redus cu mult valoarea poveştii.

Sugestia mea este să citiţi cartea în loc să vă uitaţi la filmul lui Carpenter. Pe mine filmul a reuşit să mă amuze în unele momente, deşi se spune că face parte dintre filmele de groază (horror).

 

Articol preluat de aici.

Ultimii 21 de ani

Zilele astea se împlinesc 21 de ani de la revoluţia română. Da, ştiu, există voci care spun că nu a fost revoluţie ci lovitură de stat, dar rezultatul a fost semnificativ: a fost o schimbare. Nu una de regim, ci doar de perspectivă… oamenii importanţi au rămas cam aceeaşi.

Oricum, ideea este alta: mă gîndeam ce s-a schimbat semnificativ în aceste două decenii. Schimbările tehnologice sînt cel mai evidente, chiar dacă generaţiile tinere nu sînt capabile să perceapă ce a fost înainte de 1989, şi tocmai de aceea nu am de gînd să le evoc. Ştim toată lumea că atunci nu aveam calculatoare sau internet, telefoane mobile sau produse iPad, iPhone, etc… nu aveam plasme sau filme 3d, nu erau mall-uri ci doar magazine universale.

Singura schimbare importantă este accesul la informaţii. Poate că în ultimul an mi-a devenit mai evident decît înainte (deşi este cam greu de crezut), dar da, avem acces la informaţii… cu toate acestea ne putem încrede într-o mică parte a lor. Înainte aveam puţine informaţii, cea mai mare parte exagerate sau manipulate în favoarea organelor şi a conducătorului multiubit, acum avem tone de informaţii manipulate în favoarea “mogulilor” (inclusiv a celor de la conducere, dar se ştie deja cine-s mogulii). Cantitatea de pagini web de pe internet a ajuns undeva pe la imens (între foarte mult şi infinit), dar relevanţa lor scade pe măsură ce sapi din ce în ce mai mult căutînd ce te interesează să afli. Internetul este cea mai bună măsură a diferenţei dintre calitate şi cantitate, Arheologia Informaţională va ajunge în curînd o modă şi apoi o necesitate.

Ca şi anul trecut, există o mulţime de sortimente de mîncare… doar bani să ai să îţi cumperi de haleală. Adică exact opusul epocii care s-a terminat acum 21 de ani. Însă mulţi dintre români se culcă flămînzi, şi nu din cauză că ar ţine regim. Sau cel puţin nu este vorba de un regim alimentar auto-impus. Sărăcia este în floare, iar nesiguranţa îi calcă pe urme. Doar nu credeţi că au apărut atîtea biserici peste tot, în fiecare locşor liber de prin ţara asta? Ştiu ei preoţii că fraierii au nevoie să fie impresionaţi şi că vor căuta să-şi domolească temerile şi nesiguranţa în cele mai nepotrivite locuri din lume… aşa cum au făcut-o de-a lungul şi de-a latul istoriei acestei planete.

Indiferent de motivele care au dus la declanşarea revoltei din 1989, schimbarea de atunci s-a impus pentru că românii erau într-un rahat cît carul. Sau cît toată ţara asta… acelaşi lucru. Acum am dat în diaree şi sîntem pe cale să ne înnecăm în ea. Oare se impune o schimbare? Este clar că da. Indubitabil chiar. Dar oare se va întîmpla acea schimbare? Da, cu siguranţă că da. Întrebarea este doar cînd şi cum? Chiar dacă par a fi două întrebări diferite, este vorba de acelaşi lucru: de condiţiile de fermentare a societăţii umane.

 

Articol preluat de aici.

Romania si spatiul Schengen

N-am apucat să urmăresc azi ştirile, dar am auzit totuşi că Franţa şi Germania au solicitat amînarea aderării la spaţiul Schenger pentru România şi Bulgaria. Nu ştiu cît de recentă este informaţia, dar pînă la urmă a ajuns şi la mine. N-a ajuns însă singură: era însoţită de comentariile politicienilor noştri care au sărit ca arşi comentînd că s-au săturat să fie tot timpul monitorizaţi şi că merităm să intrăm în spaţiul ăsta. Ei susţin că am îndeplinit cerinţele celorlalte ţări şi că această amînare fără motive reale este o discriminare.

Cum? Cum? Cum adică?

Şi cum rămîne cu siguranţa graniţelor? Mă gîndesc că or fi destul de sigure, da’ tot mai scapă vreun individ non-european care vrea să ajungă să muncească aiurea prin Europa. Probabil siguranţa graniţelor este singura reuşită din tot amalgamul de cerinţe europene, şi spun “probabil” doar pentru că nu am foarte multe informaţii despre cei care sînt prinşi şi nici despre cei care scapă. De fapt n-am nici o informaţie actuală.

Cum rămîne cu corupţia la care sînt aşi? Adică AŞI! Aş da o mulţime de exemple, dar cam peste tot trebuie să mergi cu plicul în buzunar (sau cu vreo atenţie) dacă vrei să obţii mai repede, mai bine şi mai uşor ce ar trebui să obţii gratuit şi în aceleaşi condiţii de calitate şi rapiditate.

Cum rămîne cu justiţia care este atacată din toate părţile şi folosită de politicieni în manevrele lor şi afaceriştii care vor să scape cu basma curată (eventual cu cîteva luni de pîrnaie în locul deceniilor meritate)? Cum rămîne cu încercările de a schimba magistraţii curţii supreme cu aceia care sînt pe placul unora (este doar un exemplu în care fiecare partid vrea cîte o bucăţică dintr-un tort) şi cu manipularea deciziei acestora pentru a bloca manevrele opoziţiei?

Mafioţii au început să se omoare între ei prin locuri publice, jafurile s-au întensificat în ultimii ani (provocînd adevărate valuri de criminalitate) iar politicienii noştri consideră că totul este în regulă. De fapt pentru ei este bine… doar li se micşorează numărul concurenţilor, nu?  Dar asta nu înseamnă că este bine şi pentru România.

Nu au fost menţionate problemele din sănătate şi educaţie, dar asta nu îi interesează pe europeni cînd vine vorba de aderarea la spaţiul Schenger. Cel puţin deocamdată… dar în momentul în care vom deveni un popor de zombie creduli, intoxicaţide religie şi needucaţi care să le stea pe cap li se va schimba părerea.

Într-o ţară în care se instalează treptat haosul politicienii se plîng că sîntem discriminaţi de către europeni şi se consideră nedreptăţiţi cînd li se atrage atenţia (fie şi indirect) de problemele apărute în urma promisiunilor lor neonorate. Căci ce altceva sînt decît nişte promisiuni neonorate?… să ai pretenţia să aderi la o zonă şi să te plîngi cînd nu eşti în stare să îndeplineşti condiţiie lor, condiţii pe care le ştiai foarte bine vreme de cîţiva ani buni. N-o fi tocmai corect, dar sîntem totuşi România cea frumoasă şi nepieritoare… sîntem obişnuiţi cu aşa ceva.

Articol preluat de aici.

Perioada Craciunului

De vreo cîţiva ani încoace este foarte de uşor, banal chiar, să recunoşti perioada Crăciunului. De la un an la altul se păstrează aceeaşi optică, se recirculă aceleaşi filme, se cîntă aceleaşi colonde, se folosesc cam aceleaşi texte prin mass-media, fie că e vorba de urări, fie că e vorba de tendinţele de cumpărături (care între noi fie vorba parcă se înmulţesc cu fiecare an, indiferent dacă este criză sau nu).

Dacă ai pleca acum, azi, în noaptea asta, într-un loc izolat aiurea în lume şi te-ai întoarce peste cîţiva ani în aceeaşi perioadă a anului este foarte probabil că nu vei observa deosebiri esenţiale. Probabil că vor apărea cîteva dispozitive mai mult sau mai puţin interesante, aşa cum apar mereu (în mare parte inutile, dar cu sclipici la lume), poate că moda se va mai schimba un pic, dar nu foarte mult, oamenii vor continua să se plîngă despre una sau alta (aşa cum o fac mereu, cu sau fără motive adevărate)…

… dar moda cumpărăturilor de sărbători va rămîne neatinsă, poate chiar mai veroce decît acum. S-a dezvoltat atît de mult în ultimii ani încît este pe cale să înghită orice altceva. Da, se mai difuzează sau se mai cîntă colinde şi muzică specifică acestei perioade (deseori repetată la nesfîrşit), se mai dau reluări la seria Singur acasă (adică Home alone, dacă ar fi să folosesc titlul original) şi alte filme cu şi despre Crăciun (mereu aceleaşi) iar asta nu se va schimba în următoarele decenii. Cu siguranţă că vor apărea melodii şi filme noi, dar nu suficient de proaspete, nu suficient de modernizate, ca să reprezinte o schimbare. Nu ştiu dacă lipsa de imaginaţie sau lipsă de bani (sau poate ambele), însă pot spune cu siguranţă că este vorba de o reţetă deja bătută în cuie, o reţetă clasică care să-i facă pe oameni să cumpere cît mai mult.

N-aş putea spune că este un lucru rău, dar încurajarea consumul se face inclusiv prin înlocuirea altor elemente tradiţionale: oamenii au ajuns să se închine (conştient sau nu) lui Moş Crăciun în detrimentul zeului mai vechi Isus Cristos. Nu este ceva nou: aşa au făcut şi creştinii de la începuturi care au înlocuit sărbătoarea naşterii lui Mithra cu cea a naşterii propriului zeu. Dacă acea tranziţie s-a făcut inclusiv prin forţă, tranziţia de acum se face exclusiv prin mass-media. Încă in secol de perpetuare a tendinţelor curente şi sărbătoarea naşterii lui Isus va deveni doar o amintire.

Articol preluat de aici.

Mircea Geoana suspendat din PSD

Am auzit azi că Mircea Geoană a fost suspendat din PSD pentru 6 luni pentru că s-a legat public de nişte colegi din partid încecînd să îi tragă la răspundere pentru eşecul de la alegerile prezidenţiale de acum un an. Personal nu pot spune că mă bucură sau că mă întristează acest lucru… dacă aţi şti cît de indiferent îmi este ce se întîmplă cu fostul preşedinte al PSD v-aţi speria.

Din punctul meu de vedere este doar prostovanul (nu i-am dat eu apelativul, dar l-am remarcat şi l-am recunoscut ca fiind adevărat de prea multe ori în ultimul an) care aproape a devenit preşedinte al României (doar pentru o noapte ) înainte ca Traian Băsescu să-i smulgă premiul cel mare de sub bot, este cel care a adus (împreună cu soţia) moda flăcării violet la noi în ţară, este cel… A mai făcut ceva remarcabil în ultimul timp? Să fiu al naibii dacă mai ţin minte ceva concret realizat de Mircea Geoană de prin primăvară încoace.

Candidatura la preşedinţie a reprezentat o culme la care a reuşit să ajungă, în ciuda opoziţiei unora din partid (Ion Iliescu şi apelativul atît de cunoscut sînt un foarte bun exemplu). De atunci a început o decădere continuă (cel puţin din punct de vedere politic) al acestui personaj de poveste dîmboviţeană, iar suspendarea de azi este doar o etapă în acest sens. A rămas preşedinte al senatului, dar nu ştiu încă cît timp (pot spune doar că nu va mai fi mult aşa ceva), mă gîndesc că a pierdut stima multora… dar nu pot spune că este în întregime nevinovat de toate aceste evenimente. Poate că la alegerile prezidenţiale nu a avut prea mult control asupra numărătorii voturilor (cel puţin nu cît şi-a dorit), poate că nu a reuşit să-i convingă pe colegii de partid şi pe alegătorii de prin ţară (sau de aiurea, din lume, pe unde au ajuns românii noştri) să-l voteze, însă cu siguranţă este în întregime vinovat de reacţiile de după alegeri şi de scandalul cu flacăra violet. Este vinovat şi de problemele pe care le-a creat prin partid… mă gîndesc că nu ar fi fost suspendat dacă nu s-ar fi legat de anumiţi colegi făcînd publice anumite chestii legate de alegeri.

Decăderea lui Mircea Geoană îmi aduce aminte de o vorbă românească foarte valabilă: fiecare pasăre pe limba ei piere. Nu ştiu ce “limbă” are prostănacul şi nici nu-mi doresc să aflu, dar din ce am auzit (şi e mai mult decît am nevoie să ştiu) mă întreb cum a ajuns să fie un prezidenţiabil. Oare chiar atît de prost stăm cînd vine vorba de politicieni? (apropo, asta a fost o întrebare RETORICĂ )

 

Articol preluat de aici.

Magazinul fiscului

Prin Bucureşti s-a deschis zilele astea un magazin al fiscului cu mărfuri confiscate de la garda financiară, vamă şi poliţie. Din ce-am auzit este un adevărat magazin de chilipiruri cu produse foarte ieftine şi fără adaos comercial. Nu ştiu cît de justificate au fost confiscările respective, dar cred că vînzarea produselor este unul dintre cele mai bune lucruri făcute în ultimul timp. Considerînd scumpirile aduse desori la absurd în această perioadă în cel mai neaoş stil românesc, cu acea mentalitate a omului născut sărac, ca de fiecare dată la sărbătorile mai importante, nişte produse foarte ieftine reprezintă o lovitură adusă mentalităţii românului de azi. De ce să vinzi mult şi ieftin atunci cînd poţi vinde puţin sau foarte puţin (atunci cînd vinzi) dar al naibii de scump? Ca în fiecare an, mulţi vînzători de pe la noi nu par capabili să treacă de instinctul de a face cît mai mulţi bani cît mai rapid.. un insinct aproape primordial aş putea spune care nu este întotdeauna cea mai bună soluţie. Poate fi doar o soluţie temporară şi nu una care să susţină o afacere de lungă durată, dar ţinînd cont că românii trec dintr-o criză în alta (sau chiar în altele) şi au cam uitat cum e să nu fie crizaţi, este de înţeles (dar nu şi de acceptat) acest lucru.

Singura problemă este cantitatea limitată a acestor produse foarte ieftine, precum cele vîndute de fisc, ceea ce duce doar la un efect local în spaţiu şi timp. Dar, din punctul meu de vedere, are potenţialul de a se transforma într-o modă, mai ales că tot mai mulţi vor avea tendinţa de a evita plata birurilor şi taxelor impuse de stat şi vor încerca să ocolească mecanismele legale de vînzare a produselor. Este inevitabil ca măcar o parte să fie prinşi, doar trăim într-o junglă urbană, nu? Singura mea nelămurire este cine va avea de cîştigat de pe urma acestei stări de fapt… dar este o nelămurire care stă să se elimine singură.

 

Articol preluat de aici.

The expendables

Cînd eram mic, adică prin copilărie şi pînă prin adolescenţă, cînd mă uitam la filme de acţiune cu diverşi actori cunoscuţi (Schwazenegger, Stallone, Van Damme, Willis, etc.) mă întrebam (măcar ocazional) dacă se va ajunge vreodată să fie făcut un film în care să joace mai mulţi dintre ei. Ei bine, da, s-a ajuns să se facă filmul ăsta, dar a fost nevoie să treacă ani buni pînă să se întîmple acest lucru… este vorba de Soldaţii de sacrificiu (sau The expendables, dacă ar fi să menţionez titlul original).

Dincolo de asemănarea cu seria Rambo (mai ales ultimul film, lucru de înţeles pentru că ambele l-au avut pe Sylvester Stallone ca regizor) în momentele de acţiune, pot spune că a fost o secvenţă care m-a amuzat teribil: cea care i-a reunut pe Stallone, Schwarzenegger şi Bruce Willis în biserică. Este o scenă plină de ironii subtile care nu poţi să le ignori dacă le cunoşti carierele (atît ca actori cît şi ca politicieni în cazul Terminatorului) şi parteneriatul la restaurantele Planet Hollywood. Nu cunosc prea multe detalii, dar mă pot risca să spun că prieteneia care îi leagă pe cei trei actori face scena respectivă mult mai amuzantă.

Concluzia finală este că, dacă ai nişte timp de pierdut, filmul se merită văzut. Revăzînd atîţia actori cunoscuţi în vremurile mele vechi (pot spun că dacă ar fi fost printre ei Jean Claude Van Damme şi Steven Seagal trupa ar fi fost completă) a fost un pic reconfortant. Doar un pic, cît să-i dau un 8 generos. Oricum, am auzit că prin 2012 va apare o continuare a aventurilor echipei… poate atunci calitatea va creşte iar trupa se va întregi, cu condiţia ca să nu-i ia ca din oală pînă atunci sfîrşitul lumii (sîc).

Echipa actuală (sau cel puţin o parte din ea), adică cea care a paticipat la filmări, nu neaparat doar tipii cei buni sînt Sylvester Stallone (Barney Ross), Jason Statham (Lee Christmas), Jet Li (Yin Yang), Dolph Lundgren (Gunner Jensen), Eric Roberts (James Munroe),  Randy Couture (Toll Road), Steve Austin (Paine),  David Zayas (General Garza),  Giselle Itié (Sandra), Charisma Carpenter (Lacy), Gary Daniels (The Brit), Terry Crews (Hale Caesar), Mickey Rourke (Tool).

 

Articol preluat de aici.

Pretul cafelei

Fie criza cît de grea, pentru unele produse se vor găsi mereu cumpărători şi, de aceea, aceste produse vor fi subiect de speculă. Că cafeaua este un asemenea produs se ştie de multă vreme, şi o observ constant în ultimul timp, de cînd am început şi eu să o consum constant. Nu spun că este întotdeauna bun, consumul de cafea adică, dar uneori este o necesitate din cauza programului aiurea şi uneori obositor.

Oricum, cei care profită cel mai mult de pe urma consumului de cafea sînt aceia care au automate de cafea răspîndite aiurea prin oraş (oricare oraş): iau cafea în cantităţi mari, la un preţ cu mult redus, şi vînd la bucată (în măsura în care un pahar mic de unică folosinţă sau o ceşcuţă de cafea poate fi considerat vînzare la bucată). Nu sînt la curent cu preţurile, dar pot să estimez fără să greşesc prea tare că din vînzările pentru o anume perioadă (hai să zicem o lună) ale unui singur automat de cafea bine amplasat îşi acoperă toate costurile de achiziţiei a materiei prime.

Un cîştig asemănător îl au toate cluburile/barurile/cafenelele/restaurantele care comercializează cafea: iau cît încape şi vînd la ceşcuţă. Dar despre altceva vreau să menţionez acum. Are legătură cu faptul că am fost pe la cumpărături în seara asta. Am început cu unul dintre magazinele de profil, adică Real 1. În virtutea inerţiei, ca şi consumator de cafea, nu m-am putut abţine să nu verific preţul cafelei pe care o beau de obicei. Acceptabil, la 26,99 lei pentru un borcan la 1000 ml. Am cumpărat ce am avut pe listă şi am plecat. Mai tîrziu a trebuit să mă duc din nou pentru că mai rămăsese ceva de luat, dar nu m-am mai dus la acelaşi magazin… am ajuns alături, la Carrefour de lîngă aeroport. Adică tot în zonă, pentru cei care nu cunosc locaţia exactă. Am ales celălalt magazin la sugestia cuiva care ştia sigur că acolo se găsea ceea ce căutam. În virtutea obiceiului, am verificat şi acolo preţul cafelei… 18 lei şi ceva mărunţiş pentru acelaşi borcan. Înţeleg că 8 lei nu înseamnă mare lucru, dar înmulţit cu cîteva zeci (sau poate sute?) de produse vîndute pe lună ajunge să fie o diferenţă considerabilă.

Oare se merită cercetată diferenţa de preţ, ce anume îi face pe unii să vîndă mai scump şi pe alţii (la numai cîteva sute de metri distanţă) să vîndă considerabil mai ieftin? Eu zic că da, deşi la prima impresie aş zice că preţul de raft (chiar şi dacă cafeaua era pusă mult mai la vedere, chiar lîngă casele de marcat, la Carrefour decît la Real) şi restul taxelor de magazin sînt mai mici într-un loc decît în celălalt.

Probabil că în viitor va trebui să menţionez şi despre modul în care magazinele astea mari umflă considerabil preţurile produselor pe care le vînd, scriind acest articol mi-am adus aminte de preţul unui burete de schimb pentru un anume tip de mop pe care-l foloseam era de vreo două ori mai mare la Real decît la importatorul de la care-l cumpăra, care de altfel e tot în Oradea şi am putut face o comparaţie clară.

 

Articol preluat de aici.

Cobaii Romaniei

S-a spus pe la ştiri zilele astea că România se află printre ţările în care s-au găsit cobai mai uşor decît prin alte părţi în cadrul unui studiu care trebuie făcut aiurea prin lume înainte de lansarea unui medicament. S-au prezentat mai multe motive, cum că se plătesc mai puţini bani decît prin alte părţi, că se dau bani doar la doctor şi la pacient (cobai) iar unora nu le place asta (spitalele vor şi ele partea lor, evident), că pe aici sînt o mulţime de fraieri care se aruncă cu capul înainte pentru nişte bani, inclusiv în testarea de produse farmaceutice ale căror efecte nu sînt în întregime cunoscute, etc etc.

Probabil că toate astea sînt adevărate, însă nu e tocmai complet. Noi, ca popor, sîntem cobai de zeci de ani. Mulţi dintre români s-au născut cobai şi vor muri cobai, poate chiar fără să fie conştienţi de acest lucru. Este o a doua natură, dacă îi pot spune aşa, chiar dacă nu-s sigur că nu ţine loc de singura natură… pentru unii e tot ce ştiu şi nu-s în stare să iasă din colţişorul propriu.

Ca să rămîn la tema medicamentelor, pe români se testează de ani buni tot felul de produse din afara ţării fără să le dea prea mult de ales. Producţia internă de medicamente a fost afectată drastic, mai ales după ce activitatea institutului Cantacuzino a fost periclitată o bună bucată de vreme (şi nici acum nu cred că şi-a revenit pe deplin). Asta în loc să începem să exportăm medicamente, mai ales că avem cu ce. Oare valurile de vaccinări împotriva mai multor tuplini de viruşi (contra celor care acţionează predominent în sezonul rece, contra celui care provoacă cancerului de colon) cu ce vaccinuri se fac? Mă gîndesc că majoritatea tot din export sînt aduse iar efectele lor (mai ales cele secundare) nu prea au fost făcute publice. Dincolo de problema administrativă, tot la nişte testări în masă se reduc toate aceste vaccinări.

Am pierdut şirul tentativelor de administrare a crizei economice şi (sic) relansare economică care s-au luat de vreo 20 de ani încoace. La fel, am pierdut şirul reorganizărilor sistemelor medicale şi a învăţămîntului. S-a tot experimentat la greu, s-au tot copiat sisteme din afara ţării care au sau nu legătură cu modul de gîndire al românilor, am trecut dintr-un eşec în altul pentru ca acum să ajungem la un fel de toroş (un soi de mîncare compmpusă din varză cu carne).

Nu spun degeaba că românii sînt nişte cobai de meserie, în măsura în care trebuie să-şi adapteze traiul zilnic şi activităţile din domeniul lor la tentativelor unora de a face un soi de ordine. Aş spune chiar că românii sînt supravieţuitori de meserie pentru că efectele tentativelor respective le pun în pericol vieţile atît din perspectivă imediată (foame, frig, etc) cît şi din punctul de vedere al viitorului. Ce perspective de viitor au nişte cobai fără un drum concret în viaţă?

 

Articol preluat de aici.

Europa FM: afara cu porcii din tara!

Oare mai trebuie să menţionez că, ascultînd des postul ăsta de radio ar fi fost greu să nu remarc un asemenea slogan? Mai ales într-o asemenea perioadă a anului şi o asemenea perioadă de tulburări politice şi sociale. A fost cît se poate de clar că sloganul ăla are un dublu sens… şi o spun chiar ei:

“Afară cu porcii din ţară!” este o campanie iniţiată de Europa FM pentru însănătoşirea naţiunii şi are un dublu obiectiv. Primul propune sancţionarea tuturor “porcilor” din ţară cât şi “porcii” din jurul nostru. De asemenea, prin “Afară cu porcii din ţară!” Europa FM doreşte să promoveze un stil alimentar sănătos deoarece consumul excesiv de carne porc poate duce la infarct miocardic, îmbătrânire prematură, atac cerebral, îngroşarea pereţilor vaselor de sânge sau afecţiuni hepatice. Toţi ascultătorii Europa FM pot trimite un SMS în care să exprime încă un motiv pentru care porcii trebuie daţi afară din ţară. Cei mai norocoşi militanţi anti-porc vor câştiga câte un curcan pentru masa de Crăciun.

Perioada desfăşurării este 7-22 decembrie, iar mai multe informaţii se găsesc aici. Parţial sînt de acord cu campania asta, dar nu am de gînd să participă la ea. În primul rînd pentru că-mi place carnea de porc chiar dacă nu o manînc prea des. În al doilea rînd propunerea de sancţionare a “porcilor” nu va avea nici un efect atîta vreme cît e doar o propunere. Prefer să trec direct la fapte.

Articol preluat de aici.

Politia spune: NU interveniti

Una dintre ştirile zilei de azi mi-a atras atenţia: poliţia a emis un avertisment cetăţenilor cerîndu-le să nu intervină în cazul în care văd pe stradă o bătaie de orice fel. Probabil o fi pornit de la isprava lui Andrei Plăcintă junior care a început să-şi bată iubita în locuri publice şi de la bucureşteanul care a încercat să-o oprească doar pentru a ajunge sub roţile maşinii acestuia. Bucureşteanul s-a ales doar cu o fractură, dar alţii şi-au pierdut vieţile încercînd să oprească acţiuni violente (de exemplu braşoveanul care a încercat să oprească jaful la o bancă anul trecut).

Concluzia poliţiei: NU interveniţi. Chemaţi poliţia, probabil va ajunge la timp ca să mai salveze nişte vieţi. Staţi şi aşteptaţi să se întîmple un dezastru, o să depuneţi mărturie la proces după aceea… presupunînd că agresorul o să ajungă să fie judecat. Iar dacă cumva interveniţi şi nu vă omoară cineva în timpul acţiunii, să nu interveniţi prea violent pentru că veţi înfunda puşcăria din cauză că aţi salvat pe cineva. Textul mai complet, aşa cum l-am găsit pe Gîndul aici este umărtorul: “Le recomand oamenilor să nu intervină în conflictele din stradă”, a declarat pentru gândul purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Christian Ciocan. “În primul rând este foarte riscant. Pot oricând să devină ei înşişi victime. Conflictul iniţial poate fi extins dacă este vorba despre o încăierare între bande sau găşti de cartier. Nici nu mai suntem înainte de 1989, când din simţ civic orice cetăţean trebuia să intervină. Astăzi, în 2010, suntem stat european şi este dreptul Poliţiei, dar şi obligaţia acesteia să o facă. Cei care asistă la cazuri de agresiune în stradă trebuie să anunţe de îndată la 112. Există apoi un alt risc, cel al comiterii unei infracţiuni. Cei care intervin pot la rândul lor să devină subiect de cercetare, dacă în cazul intervenţiei lor încalcă legea”, a mai precizat poliţistul.

Din punctul meu de vedere am o singură întrebare: cîţi dintre fraierii care stau şi urmăresc o agresiune sînt capabili să intervină decisiv pentru eliminarea acelei agresiuni? 1%? 2%? Cînd spun “să intervină decisiv” mă refer la acel tip de intervenţie care să-l potolească pe agresor (sau pe agresori dacă sînt mai mulţi) prin orice mijloace, violenţa fiind doar unul dintre ele, nici măcar unul important. Pentru acel procent infim dintre români (îmi place să cred că mă găsesc printre ei) avertismentul lui Christian Ciocan nu face nici măcar cît o ceapă degerată. Personal nu-mi pasă de riscul comiterii unei infracţiuni dacă opresc pe cineva care pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa cuiva, indiferent de cum o fac, iar dacă acel cineva este una dintre persoanele la care ţin le-o “trag” şi poliţiştilor dacă nu ajung la timp, nu doar agresorului. Doar este datoria lor de poliţişti să îi protejeze pe cei care nu se pot proteja singuri (adică majoritatea românilor).

 

Articol preluat de aici.

Prostituate si camere video in Tirgu Mures

Una dintre ştirile cele mai hilare pe care le-am auzit în ultimul timp are legătură cu prostituatele de pe centura oraşului Tîrgu Mureş. Primăria a decis să pună 5 camere video pe centură, în zonele unde prostituatele au cea mai intensă activitate sperînd să îi sperie pe potenţialii clienţi care ar trebui să îşi înfrunte partenerele de viaţă (fie că-s soţii sau doar iubite) avînd alături înregistrările difuzate pe pagina web a primăriei.

Iniţiativa mi se pare hilară din două puncte de vedere: în primul rînd pentru că nu este decît o dovadă a incapacităţii româneşti de a controla în vreun fel practica celei mai vechi meserii din lume. După o amendă oarecare sînt eliberate… de fapt aş putea spune că-s aruncate înapoi în mare, la dispoziţia tuturor peştilor.  Apoi… chiar crede cineva că prostituatele alea nu-şi vor căuta alte zone de racolare a clienţilor dacă vor considera că acele camere de filmat vor periclita numărul clienţilor? N-am apelat niciodată la o prostituată, dar mă gîndesc că nu-s toate proaste.

Mă întreb cîte camere video şi cum ar trebui ele amplasate ar fi suficient pentru a descuraja potenţialii clienţi al unor prostituate. Este o întrebare retorică, evident, nu mă aştept la un răspuns. Oricum, e vorba de mai mult de 5 camere video. Mult mai mult.

Articol preluat de aici.

Pe scurt despre Alpa Est

ALPA EST este o societate comercială româno-italiană care importă şi distribuie produse cosmetice profesionale de ultima generaţie, adresîndu-se exclusiv persoanelor autorizate şi operatorilor economici din domeniul înfrumuseţării şi întreţinerii corporale. Începînd cu anul 2006 compania a importat pe piaţa românească o gamă largă de produse inovatoare aparţinînd celor mai cunoscute mărci italiene: Eva Garden, Albanevosa (Dance color şi Opsiderm), Orising, Socap, Emsibeth, Skin System. Ei oferă clienţilor lor produse de o înaltă calitate la preţuri fără concurenţă. Ei pot fi găsiţi pe strada Sucevei nr. 49, în Oradea, judeţul Bihor, România sau la telefoanele 0259 415696, 0722 159380, 0722 159382. Prezentarea produselor şi mai multe informaţii despre companie, serviciile şi promoţiile lor se pote găsi pe www.alpaest.ro.

Sănătatea românilor

Una dintre concluziile care s-au evidenţiat în ultimelor luni este că sîntem un popor bolnav. Nu doar social ci şi fizic. Nu doar emoţional ci şi educaţional. Despre efectele bolilor sociale am mai scris deja: ne lăsăm călcaţi în picioare de nişte politicieni care taie în carne vie fără a fi deranjaţi de către cetăţenii acestei ţări… protestele de pînă acum (mă refer strict la ultimii cîţiva ani) nu au avut nici un rezultat concret, doar au stors nişte cerneală şi nişte lacrimi prin mass-media. Politicienii au rămas tot în scaunele lor confortabile şi comode. Ultimele proteste care au avut dat jos un guvern român au făcut deja istorie şi au rămas în amintirea în amintirea comună ca atare: e vorba de mineriade.

Dar despre altceva vreau să scriu acum. Zilele trecut a murit un prieten de familie, 55 de ani, infarct. A fost nevoie de autopsie pentru a se afla că a mai avut un infarct pe care, aparent, l-a dus pe picioare pînă cînd inima i s-a crizat din nou şi a cedat. De tot. A fost neplăcut, a fost nasol, dar asta este viaţa. Se mai şi moare. Discutînd cu nişte prieteni despre aceasta situaţie am aflat că nu este una singulară… şi ei cunoşteau sau aveau membri din familie care au dus diverse boli pe picioare, fără să le trateze aşa cum trebuie. Iar după aceea acele boli au fost mult mai greu de tratat, dacă s-a mai ajuns la un tratament.

Din punctul meu de vedere, oricît de distrus este sistemul medical românesc, tot trebuie folosit dacă ai o problemă de sănătate… mai ales dacă este una potenţial mortală. Iar dacă ai alte soluţii, de exemplu să te duci să te tratezi prin ţările vecine (Ungaria este doar la 12 km de Oradea, dacă ar fi să ofer nişte informaţii la îndemînă, iar Debrecen, un oraş despre care ştiu că are spitale bune, doar la vreo 70 de km) este cu atît mai bine. Doar să ştii că ai o problemă şi, mai ales, să doreşti să te tratezi.

Sîntem un popor bolnav din toate aceste cauze. Dar, în primul rînd, sîntem bolnavi din cauza unei educaţii proaste sau chiar absente. Oricît de grave sînt problemele acum, oricît de multe sînt ele (şi sînt mai mult de o grămadă), ele pot fi rezolvate. Lipsurile educaţionale ne pot împiedica să vedem soluţiile (există soluţii pentru orice problemă, chiar dacă unele ne sînt foarte inconfortabile sau chiar neplăcute) sau să ni le asumăm. Dar asta este o altă poveste. Atîta vreme cît nu vom face tot ce este nevoie pentru a ne rezolva problemele economice, educaţionale şi medicale (în oricare ordine se va reuşi) vom rămîne nişte bolnavi cronici cu potenţial de acutizare.

 

Articol preluat de aici.

Anunturi-reclame prin ziare

Nu prea am tangenţă cu ziarele de pe la noi. Le mai citesc pe reţea cînd am timp şi e cazul, uneori le cumpăr de la tarabe şi cam atît. Am cîţiva prieteni care au avut tangenţă mai mare cu ele, adică au lucrat sau încă lucrează în branşă, dar nu prea amestecăm treburile profesionale.

Zilele trecute a murit un prieten de familie şi a trebuit să mă duc să dau anunţ în ziar. M-am dus la Crişana pentru că ştiu că au o tradiţie veche în acest sens, este unul dintre cele mai vechi cotidiene pe care-l cunosc, exista şi pe vremea cînd eram copil. Nu mai e ce a fost pe vremuri, ca tiraj şi articole, dar asta este altă poveste.

Aş spune că preţul anunţului a fost o mică supriză, dar ar fi o exagerare: mă cam aşteptam la orice aşa că nu am fost prea surprins. Însă cu siguranţă a fost un pic mai mult decît credeam că va fi: 24 de lei pentru două paragrafe scurte. Din curiozitate m-am interesat de alte tipuri de anunţuri, vreo 20 de cm pătraţi ar costa o persoană juridică 77 de lei pe zi. Cum nu se face nici o diferenţă între publicitate şi anunţurile de tip necrolog, se plăteşte la grămadă iar ziarul cîştigă (sau ar putea cîştiga) bani frumoşi din cei care au nevoie de asta.

Informaţiile de azi sînt prea puţine ca să încep să trag concluzii, dar cu siguranţă este un subiect pe care-l consider că se merită aprofundat. Pînă acum n-am prea fost interesat de preţurile publicităţii de prin mass-media, mai ales că nu am avut nevoie, dar ştiu că s-a tot vorbit despre problemele ziarelor cu publicitatea şi faptul că nu prea există aşa ceva în ultimul timp, că multe ziare au dat ortul popii din cauza crizei, dar şi că se cîştigă bine de pe urma acestui lucru.

Articol preluat de aici.

Tigan sau rrom

Zilele astea au fost cam multe discuţii despre propunerea legislativă a lui Silviu Prigoană de a folosi termenul secular de ţigan în locul celui mai nou de rrom. Mai recent guvernul a dat undă verde propunerii, dar avizul este unul consultativ. Executivul şi-a motivat decizia cu recomandările Academiei Române şi cu faptul că, în majoritatea statelor Uniunii Europene, termenul folosit este ţigani, nu romi.

Evident, doar trăim în ţara dezbaterilor inutile şi a protestelor aiurea, aşa, de dorul lelii, s-au găsit imediat televiziuni care să discute despre propunerea asta şi avizul guversului şi persoane/organizaţii care să protesteze despre ele. Unii dintre ţiganii s-au obişnuit cu avantajele confuziei dintre ei şi populaţia românească şi nu sînt deloc mulţumiţi de revenirea la o denumire tradiţională.

Din punctul meu de vedere, indiferent de motivele personale ale lui Prigoană, propunerea legislativă care-i aparţine este un pas absolut necesar în revenirea spre normalitate. Următorii paşi care vor trebui făcuţi pentru integrarea ţiganilor sînt educarea lor şi disciplinarea elementelor turbulente. Doar nu degeaba sînt percepţi de către români ca hoţi şi cerşetori şi exportă prin Europa acest punct de vedere. Pentru moment aşa ceva sînt nişte vise, dar cu multă muncă în acest sens visele astea vor deveni realitate. Totul constă în intenţiile fiecăruia şi modul în care sînt puse ele în practică.

Punctul meu de vedere este scris pe ţiganii.ro, vizitaţi-o. Nu pot spune că am găsit deja o soluţie practică la integrarea ţiganilor, dar încă o caut.

Articol preluat de aici.

Isteria Ghost rider

Aseară a fost difuzat primul film din ceea ce se pare că este pe cale să devină seria Ghost rider pe ceva post tv românesc. Am reuşit să revăd secvenţe din el pe măsură ce lucram la calculator, înainte de a fi nevoie să plec din localitate în urma unui apel neprevăzut. Efecte speciale cu grămada, traducere de nivel mediu, scenariu de duzină. Probabil că dacă n-aş fi avut şi altceva de făcut pe aici nu i-aş fi dat nici un fel de atenţie, face parte din acel gen de filme pe care dacă le vezi o dată, hai să zicem de cel mult două ori, este suficient şi nu mai simţi nevoia să le revezi. Îmi place cum joacă Nicholas Cage, dar eu consider că acţiunea filmului nu îi pune prea mult în valoare calităţile actoriceşti… dar oamenii mai trebuie să facă şi bani, nu doar filme bune, nu?

Cu atît mai mult nu pot să înţeleg isteria care s-a creat în ultimele luni în legătură cu filmările care au loc în această perioadă în România. Americanii au trimis o echipă întreagă aici, Nicholas Cage a venit şi el odată cu echipa, s-au apucat să filmeze la Sibiu şi Hunedoara, la combinatul de acolo şi la castelul Huniazilor, etc, etc. Ştiţi şi voi despre asta, nu? Foarte probabil că da. Mass-media a observat un subiect gras (pentru că altfel nu-mi pot explica comportamentul lor) şi… s-a isterizat. N-am stat să urmăresc toate ştirile despre activitatea americanilor şi despre filmărilor lor, probabil că aş fi spart televizorul cu mult înainte de a ajunge la butonul care să-l stingă, dar am observat că ele reveneau constant cu detalii absolut irelevante.

Tare rău trebuie să stea unii la nivelul de demnitare şi de calitate al ştirilor pe care să le prezinte încît să bage orice fel de rahaturi doar pentru că-s americane. Pe cine o fi interesînd detaliile fimărilor unui film de duzină (în general filmele doar cu efecte speciale fără acţiune interesantă sînt de duzină) doar pentru că un actor popular apare în el? Între noi fie vorba, este o practică curentă a ultimilor ani să se prezinte tot felul de chestii absurde şi irelevante ca şi umplutură, dar nu se spune degeaba că nu este prost cine cere ci acela care dă. În cazul televiziunilor nu este prost cel care oferă ci acela care se uită constant… şi pe la noi sînt proşti cu grămada.

 

Articol preluat de aici.

Limoncello, adica lichior cu lamiie

În seara asta am fost cu nişte prieteni italieni să mîncăm la un local şi, la un moment dat, unul dintre ei i-a răspuns opătarei să aducă două limoncello, pentru el şi pentru mine. Nici măcar nu auzisem despre băutura aia, aşa că nu am spus nimic. Speram doar să nu fie ceva aiurea sau chiar otrăvitor. Glumesc, evident, nu se prea servesc chestii otrăvitoare sau toxice prin localurile din Oradea (cel puţin din cîte ştiu) dar de obicei sînt un pic sceptic cînd vine vorba de chestii despre care nu ştiu absolut nimic.

Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost mirosul puternic de lămîie a băuturii respective, dar şi gustul de alcool care mi-a rămas o vreme pe buze după ce am gustat-o. Gustul era însoţit de o aromă aparte, un pic cam nedefinită, dar care aveae o legătură clară cu lămîile. Ajuns acasă am căutat pe reţea mai multe informaţii despre băutura asta şi am văzut aici că limoncello (sau lemoncello) este originar din sudul Italiei, din apropierea ţărmului cu Mediterana. De asemenea, am citit că din Napoli pînă în Amalfi şi din Sicilia pînă în Capri, băutura s-a răspîndit în toată Italia şi ulterior în lume ca fiind una dintre cele mai iubite băuture de casă italiană.

Ce mi se pare interesant este faptul că limoncello, în ciuda gustului aparte şi foarte pregnant, nu conţine suc de lămîie ci doar uleiurile, aroma şi culoarea cojilor de lămîie. Este, totuşi, o băutură foarte înşelătoare: gustul bun te provoacă să o bei mascînd în acelaşi timp tăria alcoolului.

Am notat aici modul de preparare mai mult ca să ştiu unde l-am pus decît alte motive, l-am găsit tot pe cevabun.ro.

Timp de preparare: 3-10 săptămîni

Ingrediente:

1 l alcool de 90 grade 1,5 l apă 12 lamîi 1 kg zahăr

Preparare:

Alegeţi cu grijă lămîile. Optaţi pentru lămîi cu coajă subţire, uniformă, fără pete. Dacă nu aţi cules dumneavoastră lămîile sau nu le-aţi cumpărat de la o sursă de încredere, e foarte probabil să fie cerate. Îndepărtaţi ceara: înmuiaţi lămîile timp de 10-15 minute în apă călduţă (20 de grade); în utima apă adăugaţi şi puţin alcool. Curăţaţi coaja lămîilor. Folosiţi un peeler sau un cuţit cu lamă subţire pentru a curăţa coaja galbenă, nu şi cea albă. Puneţi cojile de lămîie într-un borcan curat (de aproximativ 6 l), cu capac. Acoperiţi coaja lămîilor cu alcool (cam 500 ml). Lăsaţi lămîile la macerat între 10 şi 40 de zile, într-un loc răcoros. Dizolvaţi zahărul în apă (1 kg de zahăr în 1,5 litri de apă), la foc mic timp de 5-7 minute pînă cînd granulele de zahăr sînt topite. Adăugaţi siropul de zahăr răcit peste coaja de lămîie. Adăugaţi restul de alcool şi lăsaţi la macerat încă 10-40 de zile. După ce perioada de macerare s-a terminat, strecuraţi limoncello şi turnaţi-l în sticle curate.

Limoncello se consumă bine răcit, ca digestiv.

Articol preluat de aici.

Cum sa reduci factura la caldura

Iarna bate la uşă, se face din ce în ce mai frig, iar facturile la utilităţi vor creşte exponenţial. Există însă cîteva metode de a reduce drastic facturile la căldură şi apa caldă… o parte dintre ele urmează mai jos.

1) închide nasturii de la haină pînă la gît ca să nu-ţi pierzi căldura corporală.

2) mai ia o haină groasă.

3) repetă primii doi paşi pînă cînd în încăpere se face confortabil.

4) pune şi o pătură peste tine

5) repetă pasul 4) pînă cînd obţii o grămadă ca la rugby

6) cheamă o altă persoană să-ţi ţină de cald. De preferabil băgaţi-vă sub grămada de pături de la punctul aterior.

7) luaţi-vă gîndul de la activităţi mai năstruşnice, chiar şi dacă este o persoană foarte atractivă şi, eventual, de sex opus. Activităţile alea nu duc decît la o încălzire temporară a atmosferei. Nu vă va ajuta să treceţi peste o noapte cu adevărat friguroasă.

8) cel mai important punct: plăteşte-ţi facturile de la apă, curent, încălzire. Promisiunea unei case încălzite te va ajuta să rezişti în timpul alergărilor zilnice după bani şi în nopţile friguroase în care nu reuşeşti să faci rost de ei.

9) nu aveţi nevoie de o casă întreagă încălzitî, cu atît mai puţin de un blog întreg. Fă o petrecere, adună toată familia, toţi vecinii, adu şi prietenii din oraş şi din ţară… se va obţine o încălzire rapidă şi de durată.

10) alcoolul ajută încălzire şi la uitarea frigului din împrejur, mai ales combinat cu paşii anteriori

11) bea multă apă pentru a evita mahmureala din dimineaţa anterioară

12) fă-ţi drum printre corpurile petrecăreţilor adormite pe podea şi mormanele de haine groase şi paturi pentru a ajunge la baie

13) deschide geamul pentru a aerisi şi a da căldura şi la alţii.

14) este o nouă zi. Ai ajuns înapoi la punctul 1).

 

Listă preluată de aici.

Evenimente Oradea, decembrie 2010

Turneu de biliard

Perioada: miercuri 1 decembrie 2010 ora 16:00 – joi 2 decembrie 2010

Locaţia: salonul de biliard OK Liberty

Premiile pentru primele 3 locuri sînt următoarele:

Locul I – 1000 lei

Locul II – 350 lei

Locul III – 150 lei

Înscrieri se fac la salonul de biliard de pe str. Transilvaniei sau la tel. 0720 495 540, preţul este de 50 de lei.

Festivalul concurs „Cîntec mîndru de pe Criş’’

Perioada: joi 2 Decembrie 2010

Locaţia: Casa de Cultură a Municipiului Oradea

Rolul evenimentului este de a descoperi noi talente, promovarea lor, păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor noastre culturale. Preselecţia a avea loc în data de 23 noiembrie 2010, începînd cu orele 16:00, la Şcoala Populară de Arte Oradea. Festivalul concurs se adresează interpreţilor amatori şi se va desfăşura pe două categorii: 8-14 ani şi 15-26 ani.

Mai multe informaţii se găsesc pe http://www.bihon.ro/

Boogie Night Party

Perioada: vineri 3 decembrie 2010

Locaţia: Bali Club

Evenimentul are loc cu ocazia aniversării de 5 ani, este găzduit de DJ JO, vor fi puse melodii din anii 1980 şi 1990.

Mai multe informaţii se găsesc la http://oradea.24fun.ro/evenimente/boogie_night-17493.html

Premieră Anim’est la Oradea

Perioada: Vineri 3 decembrie 2010 ora 18:00

Locaţia: Casa de cultură a municipiului Oradea

În premieră la Oradea va putea fi urmărită selecţia oficială a Festivalului Internaţional al Filmului de Animaţie, Anim’est, ediţia a V-a, 2010. Evenimentul este organizat de Asociatia D’ART şi Yellow Submarine.. „În deschidere, spectatorii se vor putea delecta cu un «aperitiv» format din 3 filme româneşti de scurt metraj”, spune Alexandru Pop. Anim’est este cel mai important festival de film de animaţie din România, care şi-a confirmat statutul şi în 2010: 511 filme din 46 de ţări, peste 120 de invitaţi români şi străini, sute de proiecţii, în Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Preţul unui bilet este de 10 lei.

În cadrul selecţiei oficiale veţi putea viziona scurtmetrajul italian Big Bang Big Boom (regia Blu, 2010) – marele câştigător al acestei ediţii Anim’est. Alte filme premiate: Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj a mers în acest an în Franţa: Kerity, Casa Poveştilor / Eleanor’s Secret (regia Dominique Monféry, Franţa-Italia, 2009). Filmul sud-coreean regizat de Yumi Jung, Copilaş de Praf / Dust Kid, este câştigătorul Premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj. Premiul Special al Juriului a fost adjudecat de regizoarea bulgară Vessela Dantcheva – Anna Blume, Germania-Bulgaria, 2009. Premiul pentru Cel mai bun film studenţesc a fost cucerit de filmul Sticla / Bottle (regia Kirsten Lepore, SUA, 2010), etc.

Mai multe informaţii se găsesc la http://www.bihon.ro

“Aici Acum” lansare album Norzeatic

Perioada: sîmbătă 4 decembrie 2010 ora 22:00 – duminică 5 decembrie 2010

Locaţia: Moszkva Caffe (Str. Moscovei 8) vis-a-vis de Filarmonică

Norzeatic şi Khidja lansează albumul “Aici Acum”. În deschidere va cînta Avant’n’Gard, iar după lansare Invertmind şi Dubase

Preţ: 15 lei

Perioada v http://www.muzicadevest.ro/

Blaze B. Boying and Street Dance battles

Perioada: sîmbătă 4 decembrie 2010 ora 15:00

Locaţia: Casa tineretului Oradea

Vor avea loc lupte 1 cîte 1 sau 2 cîte 2.

Arbitrii vor fi toţi coregrafii (cîte 3, prin rotaţie)

Gazde: Darius D. (streetdance), Andrei S. (bboying)

DJ: Rafi (Timişoara)

Mai multe informaţii se găsesc la  http://www.casatineretului.ro

Pe urmele magiei

Perioada: miercuri 8 decembrie 2010 ora 17:00

Locaţia: Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia

Pe urmele magiei – o povestete de neuitat alaturi de Eduard si Bianca. In urma succesului de la Bucuresti cu spectacolul “Misterele magiei”, am hotarat sa surprindem si oradenii cu ceva nou. Astfel, lansam noul nostru spectacol intitulat “Pe urmele magiei” – un show absolut unic in Romania. Prin acest spectacol dorim sa ne spunem povestea intr-un mod magic. In acelasi timp dorim sa va prezentam doua persoane speciale care vor face parte din spectacol: Andrei Craciun (invitat, care va avea un rol important in poveste0 si Delia Ungur (noua asistenta a celor doi magicieni) Daca sunteti curiosi si doriti sa aflati mai multe va asteptam pe data de 8 decembrie 2010, de la ora 17:00, la Teatrul de Stat pentru Copii si Tineret Arcadia..

Preţ: 10 Lei

Mai multe informaţii se găsesc la  http://www.MalitaEduard.ro

“Jazz de Crăciun” la Filarmonică

Perioada: miercuri 8 decembrie 2010 ora 20:00

Locaţia: Filarmonica Oradea, Str. Moscovei nr. 3

Este vorba despre o poveste nordică de Avant-Jazz Power, un alt fel de colind, unul în manieră complet improvizată. Sînteţi așteptaţi pe 8 decembrie la Filarmonica Oradea pentru concertul “Jazz de Crăciun“ cu The Thing, în deschidere vor cînta Sorin Romanescu (ghitara) şi iordache (saxofon)

Preţ: 25 Lei

Mai multe informaţii se găsesc la  http://bit.ly/JazzDeCraciun

Jazz cu Joe Balogh and Friends feat Balazs Elemer

Perioada: vineri 17 decembrie 2010 ora 21:00

Locaţia: Queens Music Pub

Concertul de jazz cu ocazia Crăciunui va avea loc anticipat în data de 17 decembrie, ora 21.00.

Preţ: 15 Lei

Mai multe informaţii se găsesc la  http://oradea.24fun.ro/

Tîrg de Crăciun

Perioada: vineri 17 decembrie 2010 ora 11:00 – duminică 19 decembrie 2010

Locaţia: Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea

Tîrgul de Crăciun se va desfăşura în perioada 17 – 19 decembrie 2010 la Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea avînd urmatorul program expoziţional: vineri între orele 11-20, sîmbătă între orele 10-20, duminică între. orele 9-17.

Intrarea vizitatorilor este liberă!

Mai multe informaţii se găsesc la http://oradea.24fun.ro/evenimente/targul_de_craciun_2010-16679.html

Petrecere de Crăciun cu Kovax feat Balogh Joe

Perioada: duminică 26 decembrie 2010 ora 20:00

Locaţia: Queens Music Pub

Preţ: 15 Lei

Mai multe informaţii se găsesc la http://oradea.24fun.ro/evenimente/christmas_party_cu_kovax_feat_balgh_joe-17435.html

Concertele Filarmonicii din Oradea din luna decembrie sînt următoarele:

2 decembrie

Concert aniversar – 15 ani de la înfiintarea Facultatii de Muzica a Universitatii din Oradea – Participa solistii si dirijorii Facultatii de Muzica

D. Sostakovici: Concert nr. 1 pentru pian si orchestra în do minor, op. 35

Solisti: Czumbil Bernadette – pian

C. M. v. Weber: Concertino pentru clarinet si orchestra în Mi bemol major, op. 26

Solist: Székely István – clarinet

Arii din opere:

Solisti vocali: Catalin Scurt, Lavinia Cherches, Florin Estefan, Florina Maris-Hinsu, Florin Maria-Hinsu

Dirijori: Tudor Ciupeiu, Valentin Lazar

9 decembrie

W. A. Mozart: Rondo alla turca

F. Alnar: Concert pentru kanun si orchestra de coarde

R. Schumann:  Simfonia a IV-a în re minor, op. 120 – 200 de ani de la nasterea compozitorului

Dirijor: Romeo Rîmbu

Solist: Ruhi Ayangil – kanun (Turcia)

16 decembrie

Concert de muzica baroca

Participa Corului Filarmonicii

A. Corelli: Concerto grosso în sol minor, op. 6, nr. 8

J. S. Bach: Concert pentru pian si orchestra în fa minor, BWV 1056

J. S. Bach: Cantata Nr. 79 – pentru cor, solisti si orchestra

Dirijor: Jankó Zsolt

Solist: Thurzó Zoltán – pian / zongora

Dirijor de cor: Lászlóffy Zsolt

Sursa: OradeaPhilharmony.com.

Articol preluat de aici.

Prieteniile din interes

Am să încep articolul ăsta cu o întrebare: cum îi percepeţi voi pe prietenii din interes? Ştiţi voi…acele persoane din anturaj care în public îţi sînt prieteni la cataramă, te aprobă şi te apreciază dar cînd cauţi să ieşiţi la o bere sau, mai rău, ai nevoie de ei nu-i mai găseşti pe nicăieri. Pur şi simplu te evită sau nu te bagă în seamă, iar dacă îi cauţi o faci degeaba.

N-am cunoscut decît cîteva asemenea persoane în ultimele trei decenii, de fiecare dată mi-au trezit un gust amar. Pe unii îi ştiu de ani de zile, chiar dacă nu pot spune că mi-au fost prea apropiaţi, le-am urmărit evoluţia de-a lungul timpului, şi mă miră de fiecare dată falsitatea de care dau dovadă în anumite momente. Şi da, e greu să mă mire ceva, dar reacţiilor unora dintre oameni mai reuşesc uneori să o facă prin diversitatea lor. În schimb nu mă miră deloc neîncrederea care apare de atîtea ori între oameni… de obicei te frigi de prea multe ori pînă să ajungi la o vîrstă adultă ca să mai ai încredere completă în cei din jur, chiar şi dacă-ţi sînt mai apropiaţi. Fiecare este pe cont propriu, nu? Pe cont propriu pînă la capăt, oricare al fi el şi oriunde te va duce drumul în viaţă… iar restul lumii se poate duce naibii, ţie să-ţi fie bine.

Ca să răspund la întrebarea de la începutul articolului, în general îl păstrez în atenţie pe cei pe care îi percep ca fiind prieteni din interes chiar dacă nu vor ajunge niciodată prea aproape de mine. Motivul este unul singur: ca să ştiu cum să nu fiu. Ei sînt un material didactic excelent cînd vine vorba de condiţia umană.

 

Articol preluat de aici.

Huduieli si doliu de 1 decembrie 2010

Cică Emil Boc ar fi fost huiduit cu prilejul manifestărilor de azi. Eu zic că dacă a fost suficient de prost (de parcă doar “prost” ar fi suficient pentru a-l descrie) ca să se prezinte printre români după tot ce a făcut în ultimul timp atunci le merită din plin. Partea proastă este că merită mult mai mult decît nişte huduieli şi nu a primit încă tot ce merită. Încă. Dar am impresia că lucrurile se vor îmbunătăţi considerabil din acest punct de vedere.

Alte huduieli ar fi venit şi din partea unor tineri aflaţi la Alba Iulia care doresc unirea României cu Basarabia şi Bucovina. Am ceva să le transmit: huiduielile nu îi vor ajuta cu nimic în acest sens. Ar trebui să le lase deoparte şi să facă ceva constructiv în acest sens.

Pe de altă parte, Tokes Laszlo este în doliu azi, cu prilejul aniversării de 1 decembrie 2010. Motivul: ungurii nu ar fi primit ce li s-a promis acum vreo 9 decenii, în perioada unirii. Din punctul meu de vedere individul ăla nu are decît să poarte doliu în fiecare zi a restului vieţuii lui… că oricum îl poartă degeaba. Uneori îmi vine cam greu să cred că pămîntul ăsta românesc a permis apariţia şi suportă la suprafaţa lui canalii ca şi pastorul ăsta reformat, dar de obicei neîncrederea asta trece repede. Pot spune un lucru foarte clar despre individul ăsta: o să mă bucur la moartea lui… ba chiar adresez pămîntului (oriunde ar fi el pe planetă) o rugăminte anticipată: să-l ţină bine închis în mormîntul ăla pe Tokes Laszlo ca să nu-i mai otrăvească pe oameni cu jegul pe care-l scoate pe gură.

 

Articol preluat de aici.

1 decembrie 2010

92 de ani. 92 de ani efemeri. Atîţia au trecut de la marea unire din 1918. Ca român nu pot decît să mă bucur că acest popor s-a adunat într-o formă recunoscută oficial, cea de stat naţional, la acelaşi nivel cu restul europenilor, şi că a rezistat atîta timp.

Dar, în acelaţi timp, nu se poate să nu îmi displacă că mulţi dintre români şi o parte a teritoriului românesc nu se regăsesc în forma oficială cunoscută de vreun secol şi ceva ca România. Mă refer, evident, la Basarabia, Bucovina şi Republica Moldova.

Ca român nu se poate să nu îmi displacă erodarea acestui stat din care fac parte şi decăderea continuă a acestui popor. Acum două milenii cucerisem o treime din Europa sub conducerea lui Burebista, pe vremea cînd eram numiţi daci, iar acum sîntem codaşii aceluiaşi continent. Ca popor trăim din ce în ce mai prost, din ce în ce mai manelizat, dacă îi pot spune aşa, din ce în ce mai înfrînt. Televiziunile şi indirect incultura şi prostia pe care ele le promovează, au subjugat acest popor. Cultura tradiţională, deja aruncată la gunoi de către comunişti, a fost treptat înlocuită de cultura banului şi a manevrelor duplicitare, parţial moştenite de la regimul distrus (cel puţin oficial) acum aproape 21 de ani.

Dar românii mai au încă o urmă de naţionalism. Dincolo de spectacolul paradei de azi şi de circul mediatic în care s-a transformat în ultimul timp totul, dincolo de sărăcia şi problemele zilnice, dincolo de discursurile sforăitoare şi tupeul politicienilor pe care i-au ales să-i reprezinte, românii încă se mai consideră români. Este ceva ce încă nu ne-a fost luat, o urmă din demnitatea pe care ar trebui să o simţim cu toţii.

S-a spus de mai multe ori în ultimul an că mămăliga nu explodează cu referire la mentalitatea acestui popor, dar nu este în întregime adevărată. Da, afirmaţia este corectă în cazul mămăligii explodînde, dar încă nu sîntem acolo. Încă. Aniversarea de azi este o aducere aminte a acestui lucru, doar una dintr-o serie. Românilor ar trebui să li se aducă aminte mai des de moştenirea lor, de performenţele pe care strămoşii lor le-au avut în ciuda unor condiţii vitrege şi, mai ales, de faptul că sînt capabili să-i întreacă în orice. Puterea este a noastră, a fiecăruia dintre noi.

 

Articol preluat de aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 117 other followers

%d bloggers like this: