Home » 2009 » October

Monthly Archives: October 2009

Tiganii, rromii sau discriminarea romanilor de catre romani

Discutam zilele trecute cu un prieten despre domeniile de internet şi am ajuns să discutăm despre unul dintre domeniile pe care le-am cumpărat mai demult. E încă inactiv, dar se doreşte ca în viitor să conţină informaţii despre istoria şi modul de viaţă al ţiganilor, despre interacţiunea lor cu populaţia majoritară din România.

În scurt timp discuţia a luat o altă turnură: de ce ţigani şi de ce nu rromi? I-am spus că a pus întrebarea pe dos: de ce rromi şi nu ţigani? Termenul de „rrom” (romanes) este folosit în vorbirea curentă de cîţiva ani, în schimb termenul de ţigani se foloseşte de cel puţin două secole. Oare să fi greşit generaţii întregi şi doar noi ne-am trezit peste noapte că sîntem mai deştepţi decît ei? Mă îndoiesc. Nu e decît o promovare care nu aduce nimic bun românilor.

Dacă ar fi să-l citez pe regretatul George Pruteanu, cuvîntul „rom” e de origine ţigănească şi înseamnă „om, persoană”. Vocabula nu a apărut după 1989 ci, vizibil, după Primul Război Mondial (în perioada interbelică au existat organizaţii şi publicaţii care foloseau, în denumire, cuvîntul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradiţional, ţigan). Motivaţia de atunci era foarte similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidenţa conotaţiilor peiorative (în vocabularul unora dintre români) ale cuvîntului ţigan.

Prima atestare documentară a existenţei unor comunităţi de ţigani este din anul 1068 în timpul Imperiului Bizantin. Ţiganii au fost denumţi în diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact: “arami” (armean, păgîn), “faraontseg” (gloata), “bohemien” (din Boemia), “tartares” (tatar), “gypsy” (egiptean), “saracin” (arab), “athinganoi” (ţigan) şi din motive evidente: denumirile provin de la denumirile popoarelor cu care au intrat în contact şi pe care le-au preluat mai departe, deşi nu au făcut niciodată parte din popoarele respective. Astfel, “şatra” vine de la casta Kshatria (războinică), “ţigan/zigeneur/zingaro” vine de la “athinganoi”, secta religioasă grecescă recunoscută pentru activitatea de prezicere, “gypsy” vine de la “egyptian” cum şi-au spus acum vreo 600 de ani pretinzînd ajutor ca fiind creştini egipteni aflaţi în pelerinaj, “yansser”, cum sînt cunoscuti la New York, provine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigraţi în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner şi Sinti, în Franţa s-a impus numele Gitanes, în limbile engleză Gipsy şi spaniolă Gitano, în Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Despre locul de origine al ţiganilor exista mai multe teorii: unii specialişti consideră că aceştia ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este însă sigur că migraţia ţiganilor către Europa, alături de alte grupuri etnice orientale, s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, dar şi în vestul continentului. Astfel, începînd din secolul V, ţiganii au migrat în Iran şi Asia mediteraneeană, apoi în Imperiul bizantin în secolul IX, de unde au pătruns şi în sud-estul şi centrul Europei (secolele X – XIV) şi în nordul Africii. În secolul XV au pătruns în Europa de vest (în special în peninsula Iberică), iar din secolul XIX în cele două Americi. Sînt semnalaţi în Ţările Române în secolul XIV, fie ca meşteşugari liberi (fierari, aurari, rudari, spoitori, căldărari, cîntăreţi – în special lăutari, etc) organizaţi în şatre, fie ca robi (sclavi) boiereşti, domneşti sau mânăstireşti.

Limba ţiganilor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.

Personal, nu pot fi de acord cu termenii de „rom”, „rrom”, „romanes” adresat ţiganilor din două motive: primul este că întotdeauna am perceput denumirea de ţigan ca fiind aceea a unei etnii, nu ca pe o insultă, iar al doilea motiv este că „rom” şi variaţiile lui se aseamănă prea mult cu denumirea curentă a poporului român (pentru că, la rîndul lor, românii au avut mai multe denumiri de-a lungul mileniilor: daci, traci, carpi, daco-romani, vlahi, valahi, termenul de român fiind original din perioada revoluţiei paşoptiste, adică cea din 1848 pentru necunoscători). Am întîlnit persoane care s-au plîns de discriminare pentru că folosesc termenul de ţigan şi nu îl accept pe cel de rrom, dar din punctul meu de vedere discriminarea este inversă: prea mulţi oameni răspîndiţi în toată lumea ajung să-i confunde pe români cu unii dintre ţigani (fiecare pădure are şi uscăturile ei, nu?) şi să îi considere pe români în general ca ceva rău.

De asemenea, prefer să caut partea bună a etniei lor care au dat civilizaţiei muzica lăutărească şi muzicieni de excepţie (Barbu Lăutaru, Grigoraş Dinicu, Romica Puceanu, Marcel Budală şi mulţi alţii), actori (Jean Constantin, Ştefan Bănică senior), scriitori (Anton Pann) recunoscuţi şi apreciaţi ca atare în ciuda originilor lor. Interacţiunea lor cu românii a dus la apariţia unor opere literare, ca de exemplu „La ţigănci” de Mircea Eliade sau „Ţiganiada” de Ion Budai Deleanu.

În plus, nu cu mult timp în urmă am văzut un interviu la televizor cu un ţigan florar şi am rămas aproape impresionat de modul lui de gîndire: un om harnic, serios, foarte bun cunoscător al meseriei sale, iubitor de flori, dovedea o maturitate pe care nu am observat-o la mulţi din “lumea bună”. Dacă ar fi mai mulţi ca şi el România nu ar mai fi în rahatul ăsta de acum (adică o criză economică şi politică care ne face de rîsul Europei).

Este mult mai greu să îi educi pe oameni şi să le cîştigi respectul decît să le copiezi denumirea şi să o foloseşti mai departe, dar cîştigurile sînt mult mai mari în cazul educaţiei.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Tiganii,_rromii_sau_discriminarea_romanilor_de_catre_romani/MTY3/

Legenda satului Cepari – Arges


culeasă la 24 iulie 1974 de la Costică Nicoară geambaş de 78 de ani, fiul lui David Nicoară lăutar cu fluierul din Cepari de Argeş, vine de la fosta elevă din Piteşti care s-a alăturat şi a susţinut munca şi dragostea de culegător de folclor a domnului învăţător Dumitru Udrescu, Claudia Măru-Hanghiuc

Pe locurile astea unde ne aflăm noi acu’, odinioară nu era nici ţipenie de om, ci numa’ pădure întunecată şi fiare sălbatice care mişunau în voie peste tot pamântu’.

Şi cică a venit atunci de peste munţi din Ţara Făgăraşului, un vaida măreţ care se chema Negru Vodă, însoţit de o ceată mare de voinici,

Toţi călări cu negre plete

Cu arcuri şi ghioage drepte

Acu’, cică din ceata asta mare care cobora de la Câmpulung s-a rupt o ceată şi s-a răsleţit tocmai pe valea Topologului, urmărind nişte cerbi albi şi frumoşi cum nu mai întâlniseră ei în vieţile lor.

În fruntea acestei cete se afla un căpitan vestit care se chema Dragomir Ceparul.

Ei, şi dacă au ajuns ei la cursul apei, au pus ochii pe unul din cerbii ăia frumoşi şi mari ca ursu’ din peşteră, mândru şi voinic, care s-a aruncat în viul apei. Vânătorii au rămas de-odată înlemniţi pe mal căci râu’ era tare umflat şi cerbu’ s-a dus p-aci-ncolo în goana valurilor. În clipa asta, când ei stăteau şi chibzuiau cum să facă să nu le scape aşa un vânat, tâşni, dintre nişte tufişuri, o căprioară sprintenă şi albă ca zăpada. Pe cap i se răsfirau, ca o cunună, două corniţe rămuroase care străluceau de-ţi luau ochii de puzderia de nestemate câte licăreau pe vârful rămurelelor de stăteau pe capul ei. Pe gât avea o salbă de aur şi mărgăritare, frumoasă cum nu se mai pomenise decând lumea lume. Voinicii au rămas încremeniţi de aşa o minunată arătare.

Şi până să se desmeticească ei, căprioara licării poteca şi p-aci ţi-e drumu’.

Căpitanul Dragomir puse iute o săgeată în arc şi zbârrrr… o atinse la picioru’ stâng. Da’ căprioara, şchioapă cum era, a-ntins-o la drum lăsând pe cale stropi de sânge. Voinicii după ea urmară dâra.

Zi de vară până-n seară

Căprioara n-o aflară

Numa’ seara pe-nserate,

Când prind stelele-a clipi,

Şi umbrele-a prididi,

O găsiră-n nişte clate (clăi)=

De porumbi şi rugi uscate

Cu corniţele-ncurcate.

Dar minunea minunilor! Căprioara prinse-a grăi cu un glas dulce şi dezmierdător care ar fi înmuiat şi-o inimă de piatră:

Voi, voinici din lumea toată,

Arcaşi harnici în săgeată,

Nu grăbiţi a da-ntr-o fată,

Inimă nevinovată,

Că veţi avea bună plată.

Pasă-mi-te ea era Crăiasa Pădurilor şi plaiurilor din apropiere. Căpitanul Dragomir Ceparul, când auzi acestea, se repezi ca un şoim şi o descurcă, îi spălă rana, o legă la picior şi îi zise:

Mergi sănătoasă

Slăvită Crăiasă!

Căprioara minunată mulţumi de bunătate şi apoi le spuse voinicilor, cu glasul ei dulce şi dezmierdător ca o doină:

- Dragi voinici şi iubite căpitane, eu sunt Zâna Pădurilor şi Crăiasa Munţilor şi fiindcă aţi fost oameni miloşi şi cu suflet şi nu v-aţi îndurat să-mi luaţi viaţa, iată: locurile aceste, cu păduri şi fiare, cu ape şi câmpii înflorite, toate câte se-ntind de-aci şi până-n creieru’ munţilor sunt ale mele şi acu’ vi le dăruiesc vouă. Să le stăpâniţi în pace şi noroc, dar… mai aveţi de trecut o-ncercare.

- Şi-n mormânt de ne-i trimite mergem ca la nuntă!

Căprioara se uită noiaş (drăgălaş) la ei şi zise:

- Toitan, fratele meu, straja cetinişului de dincolo de chianţ se duse de hucă, nepristinit, să ascundă postomolu de aur de la Moş Vreme de i-o dădu în grijă mare. Voi să-l ajutaţi s-o-ngroape dincolo de lazdăr şi să-i fiţi cu viaţa voastră jitari până la sfârşitul vremurilor. (însemnare: Voinicel, fratele meu, straja pădurilor de brad de dincolo de râpă se duse de spaima voastră, năvalnic, să ascundă comoara de aur de la Moş Vreme de i-o dădu în grijă mare. Voi să-l ajutaţi s-o-ngroape dincolo de lac şi să-i fiţi cu viaţa voastră paznici până la sfârşitul vremurilor )

Şi zâna fermecată pieri ca o nălucă, dar în urma ei picăturile de sânge se prefăcură în viorele,

Iar din lacrămile ei

Răsăriră ghiocei,

ghioceii şi viorelele devenind drăgălaşele solii ale luminii şi ale primăverii.

Voinicii lui Dragomir rămaseră multă vreme năuciţi de atâtea minunate întâmplări, iar căpitanul, văzând ce mândreţe de locuri le-a hărăzit Crăiasa şi ce bogăţii le-or apăsa d-aci-nainte sufletu’ după ce l-or ajuta pe Toitan să-ngroape grija a mare, şi venindu-şi în fire ăl dintâi, zise:

- Fraţilor, hai să rămânem aci neam de neamu’ nostru până în veacu’ veacului.

Zis şi făcut! Şi după ce-şi împliniră voia Crăiesei s-au dus peste munţi de şi-au luat femeile şi copiii şi tot avutu’ şi au făcut case noi, au întemeiat sat mare şi frumos şi i-au pus numele Cepari.

Dragomir Ceparul a zidit biserică frumoasă chiar în dâmbul unde a găsit căprioara; şi biserica asta se vede şi azi, veche dar mândră şi impunătoare, cu fereste ce stau oleacă strâmbe de se văd prin ele toate împrejurimile de-a dreapta a stânga, şi păstrând în ea chipul lui Dragomir Ceparul stând dereş (ţanţoş) lâng-un cerb mare şi alb.

Articolul se gaseste si aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Legenda_satului_Cepari_-_Arges/MTUz/

Amprenta de carbon

Zilele acestea am auzit o expresie pe care nu o regăsesc în vorbirea curentă: amprenta de carbon, ca parte a campaniei „Amprenta de Carbon – Află cît risipeşti din viitorul tău”. În contextul în care am auzit-o era vorba despre amprenta de dioxid de carbon a fiecărei persoane, adică de cît dioxid de carbon risipeşte aceasta într-un an. Nu vreau să scriu neaparat despre campania asta, aşa că vă las să aflaţi mai multe informaţii aici: http://www.generatiaverde.ro (dacă chiar vă interesează).

În schimb vreau să scriu despre isteria care este pe cale să cuprind o mare parte a civilizaţiei umane. Oamenii de ştiinţă spun că în curînd clima se va schimba ireversibil din cauza emisiilor de dioxid de carbon, că temperatura globală este într-o continuă creştere, că speciile de animale şi plante dispar în mod accelerat şi că vor continua să dispară, că nivelul oceanelor şi mările planetei va creşte şi că oraşele de pe coaste sînt în pericol să dispară sub ape, că recoltele vor fi distruse de secetă. În mai puţin de 100 de luni, lupta de prevenire se va transforma într-o luptă de supravieţuire cu schimbările climatice susţin rapoartele şi experţii Comisiei Europene.

Semnalul de avertizare este clar, pericolul este evident, dar nu sînt în întregime de acord cu gravitatea pe care o atribuie unii problemei şi, mai ales, cu reacţiile unora. La o privire mai realistă asupra istoriei planetei nu putem exclude faptul că au existat mai multe ere glaciare, foarte probabil precedate de ere de încălzire accentuată a climei, iar viaţa a continuat să existe. Unele specii au dispărut între timp, majoritatea s-au modificat în funcţie de noul climat, dar viaţa în sine continuă să existe. Foarte probabil va continua să existe şi peste 100, o mie sau un milion de ani de acum înainte, foarte probabil va continua să existe şi dacă accest „accident” numit umanitate va dispare lăsînd în urmă loc de dezvoltare spre inteligenţă altor specii.

Într-o lume nebună, unii oameni au ajuns să calculeze inclusiv cît CO2 este emis de căutările pe Google, de exemplu, pierzîndu-se într-un şir imens de detalii care sînt irelevante pentru mulţi. Chiar, cui îi pasă cît CO2 este generat de o căutare cu Google? Oricum, sînt mai mult de 200 de milioane de căutări pe reţea zilnic.

Amprenta de carbon poate fi exprimată în funcţie de oricare fiinţă sau obiect care eliberează dioxid de carbon în atmosferă. Mari eliberatori de dioxid de carbon sînt hidrocentralele, termocentralele, alţi consumatori industriali, dar şi miliardele de autovehicule, bărci, vapoare, avioane existente. Marii eliberatori de dioxid de carbon sînt produsele civilizaţiei tehnologice, deşi nici mulţimea de fiinţe vii nu este cu mult mai prejos. Marea diferenţă între cele două este că cea de-a doua există în strînsă legătură cu masa vegetală, cele două reglîndu-se reciproc. În schimb produsele tehnologiei există doar în strinsă legătură cu materia primă, influenţînd predominant negativ natura. Sîntem responsabili (direct sau indirect) pentru emisiile de gaze cu efect de seră pe care le producem zilnic atunci cînd ne încălzim casele, cînd circulăm cu maşina sau motocicleta, cînd zburăm cu avionul, cînd ne încărcăm telefonul mobil sau folosim computerul.

Din punctul meu de vedere, campaniile care promovează amprenta de carbon fac parte din factorii educativi care trebuie să deschidă ochii oamenilor spre realitatea înconjurătoare. Sau, ca să fiu mai precis, spre natura înconjurătoare. Reducerea emisiilor de dioxid de carbon sînt importante, dar mult mai important este felul actual de a fi al civilizaţiei umane. Acum cea mare parte dintre oameni se comportă ca nişte prădători, luînd ceea ce planeta şi civilizaţia le pune la dispoziţie, dar oferind mult prea puţin în schimb. Pot spune fără să greşesc prea mult că o mare parte din conexiunea pe care omenirea o are cu propria planetă s-a pierdut pe măsură ce conştienizarea locului printre celelalte fiinţe vii s-a estompat. Trăim într-o lume a betoanelor, iar asta le ia ochii la mulţi. Trăim într-o lume informatizată, plină de unde, cabluri, calculatoare, televizoare, unii ajungînd să se piardă printre ele.

Două dintre practicile cele mai uşoare pe care le pot face oamenii este reciclarea şi evitarea risipei. Nu necesită efort, nici energie, dar implică atenţie şi o oarecare educaţie. Dar educaţia este un element deficitar pentru prea mulţi oameni… Alte practici sînt mai grele, dar ne sînt la îndemînă: refacerea pădurilor distruse necesită organizare şi timp. Dar factorul cel mai greu de făcut, pare o adevărată misiune imposibilă, este realizarea unor tehnologii cît mai curate, nepoluante. Dar, foarte probabil, asta va rămîne în derulare pentru mai multe generaţii. Noi trebuie doar să continuăm ce am început deja şi să ne ţinem bine de treabă, consecvenţa este esenţială.

Pentru început: Stop CO2.ro

Articol preluat de aici: http://www.supravirtual.ro/stiri/Amprenta_de_carbon

ProTv, emisiunea România, te iubesc! şi Sarmisegetuza Regia

În această seara ProTv-ul a prezentat o anchetă despre situaţia actuală a Sarmisegetuzei Regia şi al aurului dacic în cadrul emisiunii Romania, te iubesc!. Sarmisegetuza Regia (sau Sarmizegetuza Regia ori Sarmis, cum i se mai spune) este fosta capitală a dacilor, se află în munţii Orăştie (Valea Grădiştei Muncelului din judeţul Hunedoara) şi este un monument încadrat în patrimoniul UNESCO.

Am fost la Sarmis în 2006, iar de atunci situaţia nu s-a schimbat prea mult. De fapt nu s-a schimbat de cîţiva zeci de ani încoace: cetatea este în paragină, drumul este la fel de prost (a fost refăcut de curînd cu costuri imense, de 78 de miliarde lei vechi, dar a fost rupt de ape), iar statul român arată o indiferenţă crasă (o adevărată boală, în opinia multora) faţă de adevărata comoară din munţii Orăştie. Doar 3% din suprafaţa cetăţii a fost cercetat de către arheologi, restul fiind străbătut de căutătorii de aur. Nu de puţine ori aceştia au găsit cantităţi însemnate de aur, argint şi kosoni (monede dacice), ele fiind apoi comercializate, de obicei în afara ţării. În mod normal, conform legislaţiei, tot ce este găsit ar trebui predat statului român, ca parte a patrimoniului cultural.

Prea puţini se ocupă cu adevărat de întreţinerea cetăţii, atît din punctul de vedere al curăţeniei (de multe ori aceasta este plină de gunoaiele lăsate în urmă de către studenţii de arheologie, arheologi şi vizitatori), dar şi din punctul de vedere al alungării tuturor celor care doresc să aducă distrugeri zonei. Printre ei se regăsesc Nunu Brilinsky (ghidul corespondentului ProTv în cetate în cadrul anchetei) şi Asociaţia Dacia Nemuritoare. Paginile lor (dacii.ro, Dacia Nemuritoare.ro) şi grupul de discuţii promovează deschiderea spre istorie.

Sarmisegetuza Regia şi cetăţile dacice din imediata apropiere sînt considerate parte din leagănul civilizaţiei noastre, dar, aparent, iubitorii de istorie sînt singura şansă pe care o are zona de a ieşi din conul de umbră în care se află acum. Statul român nu face absolut nimic pentru a amenaja, reconstrui şi valorifica cetăţile, iar fondurile europene care ar putea fi folosite pentru aşa ceva nu pot fi accesate pentru că nu există nici un administrator care să se ocupe de cele 30 de hectare protejate. La cîtă indiferenţă şi lipsă de responsabilitate arată miniştrii şi restul aparatului administrativ ai putea crede că lucrează de fapt mînă în mînă cu căutătorii de aur pentru a jefui rămăşiţele vechilor daci. O asemenea explicaţie s-ar potrivit foarte bine scandalului cu brăţările dacice care au fost găsite, vîndute şi apoi răscumpărate de statul român cu bani buni. Ancheta atinge şi acest subiect, ridicînd în acelaşi timp cîteva întrebări despre autenticitatea brăţărilor, dar rămîne de aflat răspunsurile la momentul potrivit. Cu siguranţă timpul va răspunde foarte bine la aceste întrebări.

Întrebarea de actualitate este alta: ce ai să faci tu, ca şi cititor, în legătură cu situaţia actuală? Promovarea cetăţii şi a istoriei ei există, s-au luat deja unele măsuri pentru curăţare continuă şi protejare, dar se poate face mai mult şi mai bine. E nevoie de ajutorul fiecăruia pentru a se atinge scopul dorit: o Sarmisegetuza Regia curată, cunoscută şi protejată. Vei ajuta sau nu?

Din punctul meu de vedere, adevărata comoară de la Sarmisegetuza Regia este cunoaşterea: cunoscînd de unde provenim ca popor putem evalua drumul pînă acum şi, poate, pe acela pe care-l vom parcurge mai departe. Din ce ştim pînă acum nu putem fi decît mîndri de originile noastre, ca popor, dar, într-un mod foarte straniu, preferăm să îl trecem sub tăcere. Inconştienţii lacomi preferă să-l fure, fără să ştie că cunoaşterea trecutului poate avea efecte incomensurabile din punct de vedere economic, prin turism. Unele ţări o fac deja cu mult succes. Noi n-avem nevoie decît de un ingredient elementar pentru a obţine aşa ceva: mai multa dorinţă de muncă, că de inteligenţă nu ducem lipsă.

Campania electorala sau circul romanesc reincarcat

Fie că ne pasă sau nu, în ultimele luni România a fost într-o campanie electorală continuă, din aia neoficială, pe ascuns, dar de care ştiam cu toţii. Sună cunoscut? Atmosfera e cu totul alta faţă de cea de acum 20 şi ceva de ani, dar parcă unele senzaţii au rămas.

Azi a început campania electorală oficială. Asta înseamnă o mulţime de afişe lipite pe toate gardurile şi stîlpii mai răsăriţi de prin ţară, o campanie de promovare, mediatizare şi manipulare cu adevărat agresive, un şir aproape nesfîrşit de certuri şi acuzaţii. Ziarele şi revistele vor învesti masiv în hîrtie şi cerneluri pentru a scrie despre asta, televiziunile şi posturile de radio vor încinge eterul undelor radio cu comentariile politicienilor şi „experţilor”, iar blogger-ii (adică ăia care ţin un jurnal pe reţeaua mondială numită deseori şi internet) vor umple spaţiul virtual cu părerilor lor. Nemulţumirea multora a ajuns demult la valori înalte, iar în următoarele săptămîni vor avea prilejul să se descarce. Este cu adevărat circul românesc reîncărcat. A ajuns circul în ţară, lume!

Sfatul meu este să luaţi cantităţi impresionante de floricele de porumb, să vă aşezaţi lejer în fotolii sau pe orice aveţi voi mai comod şi să urmăriţi acest circ. De scăpat nu prea aveţi cum să scăpaţi, la cît scandal şi la ce gură vor face unii îi veţi auzi chiar şi în creierii munţilor sau printre tufele deltei Dunării. Ţinînd cont că multora le lipseşte materia cenuşie necesară ieşirii din criză sau obţinerii unui post bine plătit dar pentru care mai trebuie să şi muncească, nu le mai rămîne decît să dea din gură sperînd că vor ajunge să compenseze lipsurile şi să nu observe nimeni natura lor adevărată.

Nu se spune degeaba că oamenii inteligenţi (sau marea lor majoritate) nu au timp să se implice în viaţa politică românească. Printre restul oamenilor se găsesc şi următorii (mă gîndesc că li se va spune cei 7 “magnifici” care au speriat România) care s-au decis să candideze pentru preşedinţie:

- actualul şef al statului Traian Basescu, candidat independent susţinut de PDL
– şeful PSD Mircea Geoană
– şeful PNL Crin Antonescu
– regele PRM Corneliu Vadim Tudor
– candidatul UDMR Kelemen Hunor
– latifundiarul Gigi Becali de la Partidul Noua Generaţie
– Ninel Potircă preşedintele Patronatelor Oamenilor de Afaceri de etnie romă (adică al ţiganilor, dacă ar fi să traduc termenul în română).

De asemenea, azi, în ultima zi de depune a candidaturilor, încă cinci persoane au anunţat că vor intra în cursa electorală. Printre acestea se regăseşte actualul primar general al Bucureştiului, Sorin Oprescu ce va candida ca independent şi Remus Cernea de la Partidul Verde.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Campania_electorala_sau_circul_romanesc_reincarcat/MTY1/

Absurdistanul romanesc: activitatea aeroportului Băneasa afectată de vecinii care n-au ce căuta acolo

Zilele astea se petrece un nou episod al absurdistanului românesc: aeroportul Băneasa se vede obligat să-şi reducă activitatea pe timpul nopţii pentru că cei care şi-au construit case în apropiere s-au plîns de zgomot.

Istoria acestei poveşti este simplă şi implică multă neruşinare şi tupeu: specula imobiliară din Bucureşti din ultimii ani a implicat terenurile din apropierea aeroportului Băneasa.Adică cineva a cumpărat teren, a obţinut cumva o autorizaţie de construcţie, în ciuda apropierii de aeroport, şi a plantat acolo cîteva case. Întrebarea pe care şi-ar pune-o oricine este: „cît de prost trebuie să fii încît să-ţi cumperi sau să-ţi construieşti o casă în apropierea aeroportului?”. Pe lîngă zgomotul evident, poţi oricînd să se te trezeşti cu un avion (întreg sau pe bucăţi) în mijlocul sufrageriei. Sau poate că erau suficient de disperaţi încît să-şi dorească o casă a lor la orice preţ şi în orice condiţii.

Oricum, problema implică mult tupeu, o oarecare doză de prostie şi mult dezinteres din partea autorităţilor. Din punctul meu de vedere ar trebui evaluate două lucruri: pe de o parte traficul aerian aducător de turişti, bani pentru stat şi siguranţa vecinilor, pe de altă parte somnul şi liniştea acestora. Dacă ar fi după mine, aş actiona într-o manieră care ar rezolva toate aspectele de mai sus: aş nivela clădirile (adică le-aş face una cu pămîntul) şi aş reloca locuitorii lor într-o zonă în care au şi siguranţă, au şi somn, au şi linişte. Adică aş readuce lucrurile pe făgaşul normal.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 122 other followers

%d bloggers like this: